Legea 85/2014

LEGEA NR. 85/2014

privind procedurile de prevenire a insolventei si de insolventa

 

TITLUL PRELIMINAR

 

CAPITOLUL I

 

Domeniul de reglementare

 

Art. 1. – Prezenta lege stabileste regulile in domeniul prevenirii insolventei si al insolventei.

Art. 2. – Scopul prezentei legi este instituirea unei proceduri colective pentru acoperirea pasivului debitorului, cu acordarea, atunci cand este posibil, a sansei de redresare a activitatii acestuia.

Art. 3. – (1) Procedurile prevazute de prezenta lege se aplica profesionistilor, astfel cum sunt definiti la art. 3 alin. (2) din Codul civil, cu exceptia celor care exercita profesii liberale, precum si a celor cu privire la care se prevad dispozitii speciale in ceea ce priveste regimul insolventei lor

(2) Procedura prevazuta de prezenta lege se aplica si regiilor autonome

(3) Procedura prevazuta de prezenta lege nu este aplicabila unitatilor si institutiilor de invatamant preuniversitar, universitar si entitatilor prevazute la art. 7 din Ordonanta Guvernului nr. 57/2002 privind cercetarea stiintifica si dezvoltarea tehnologica, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 324/2003, cu modificarile si completarile ulterioare.

CAPITOLUL II

Principiile fundamentale ale procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa. Definitii

SECTIUNEA 1

Principii

Art. 4. – Prevederile prezentei legi se bazeaza pe urmatoarele principii:

  1. maximizarea gradului de valorificare a activelor si de recuperare a creantelor;
  2. acordarea unei sanse debitorilor de redresare eficienta si efectiva a afacerii, fie prin intermediul procedurilor de prevenire a insolventei, fie prin procedura de reorganizare judiciara;
  3. asigurarea unei proceduri eficiente, inclusiv prin mecanisme adecvate de comunicare si derulare a procedurii intr-un timp util si rezonabil, intr-o maniera obiectiva si impartiala, cu un minim de costuri;
  4. asigurarea unui tratament egal al creditorilor de acelasi rang;
  5. asigurarea unui grad ridicat de transparenta si previzibilitate in procedura;
  6. recunoasterea drepturilor existente ale creditorilor si respectarea ordinii de prioritate a creantelor, avand la baza un set de reguli clar determinate si uniform aplicabile;
  7. limitarea riscului de credit si a riscului sistemic asociat tranzactiilor cu instrumente financiare derivate prin recunoasterea compensarii cu exigibilitate imediata in cazul insolventei sau al unei proceduri de prevenire a insolventei unui cocontractant, avand ca efect reducerea riscului de credit la o suma neta datorata intre parti sau chiar la zero atunci cand, pentru acoperirea expunerii nete, au fost transferate garantii financiare;
  8. asigurarea accesului la surse de finantare in procedurile de prevenire a insolventei, in perioada de observatie si de reorganizare, cu crearea unui regim adecvat pentru protejarea acestor creante;
  9. fundamentarea votului pentru aprobarea planului de reorganizare pe criterii clare, cu asigurarea unui tratament egal intre creditorii de acelasi rang, a recunoasterii prioritatilor comparative si a acceptarii unei decizii a majoritatii, urmand sa se ofere celorlalti creditori plati egale sau mai mari decat ar primi in faliment;
  10. favorizarea, in procedurile de prevenire a insolventei, a negocierii/renegocierii amiabile a creantelor si a incheierii unui concordat preventiv;
  11. valorificarea in timp util si intr-o maniera cat mai eficienta a activelor;
  12. in cazul grupului de societati, coordonarea procedurilor de insolventa, in scopul abordarii integrate a acestora;
  13. administrarea procedurilor de prevenire a insolventei si de insolventa de catre practicieni in insolventa si desfasurarea acestora sub controlul instantei de judecata.

SECTIUNEA a 2-a

Definitii

Art. 5. – In intelesul prezentei legi, termenii si expresiile au urmatoarele semnificatii:

  1. acord de compensare bilaterala (netting) reprezinta:
  2. a) orice acord master de netting – orice intelegere sau clauza in cadrul unui contract financiar calificat dintre doua parti, prin care se prevede un netting al unor plati ori o indeplinire a unor obligatii sau o realizare a unor drepturi prezente ori viitoare rezultand din sau avand legatura cu unul ori mai multe contracte financiare calificate;
  3. b) orice acord master – master de netting – orice acord master de netting intre doua parti, prin care se prevede netting-ul intre doua sau mai multe acorduri master de netting;
  4. c) orice intelegere de garantare subsecventa ori in legatura cu unul sau mai multe acorduri master de netting;
  5. activitati curente reprezinta acele activitati de productie, comert sau prestari de servicii si operatiuni financiare, propuse a fi efectuate de debitor in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, in cursul normal al activitatii sale, cum ar fi:
  6. a) continuarea activitatilor contractate si incheierea de noi contracte, conform obiectului de activitate;
  7. b) efectuarea operatiunilor de incasari si plati aferente acestora;
  8. c) asigurarea finantarii capitalului de lucru in limite curente;
  9. administrator interimar este persoana fizica sau juridica desemnata de Banca Nationala a Romaniei, iar, in cazul cooperativelor de credit, si comitetul de administrare speciala desemnat de casa centrala a cooperativelor de credit, abilitata sa ia masuri de conservare, in scopul prevenirii diminuarii activului si a cresterii pasivului institutiei de credit, de la momentul depunerii unei cereri de deschidere a procedurii falimentului si pana la data numirii lichidatorului judiciar, in procedura falimentului institutiilor de credit;
  10. administrator special este persoana fizica sau juridica desemnata de adunarea generala a actionarilor/asociatilor/membrilor debitorului, imputernicita sa le reprezinte interesele in procedura si, atunci cand debitorului i se permite sa isi administreze activitatea, sa efectueze, in numele si pe contul acestuia, actele de administrare necesare;
  11. averea debitorului reprezinta totalitatea bunurilor si drepturilor sale patrimoniale, inclusiv cele dobandite in cursul procedurii insolventei, care pot face obiectul executarii silite potrivit Codului de procedura civila;
  12. Buletinul procedurilor de insolventa, denumit in continuare BPI, este publicatia editata de Oficiul National al Registrului Comertului, care are drept scop publicarea citatiilor, convocarilor, notificarilor si comunicarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecatoresti, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar dupa deschiderea procedurii de insolventa prevazute de prezenta lege, precum si a altor acte care, potrivit legii, trebuie publicate;
  13. centrul principalelor interese ale debitorului, in situatia procedurii de insolventa cu element de extraneitate, este, pana la proba contrarie, dupa caz:
  14. a) sediul social al persoanei juridice;
  15. b) sediul profesional al persoanei fizice care exercita o activitate economica sau o profesie independenta;
  16. c) domiciliul persoanei fizice care nu exercita o activitate economica sau o profesie independenta;
  17. cererea comuna de deschidere a procedurii insolventei este cererea formulata de debitor sau creditor, avand drept scop deschiderea procedurii insolventei in mod concomitent impotriva a 2 sau a mai multor membri ai grupului de societati, in cadrul unor dosare separate, repartizate spre solutionare aceluiasi judecator-sindic;
  18. controlul este capacitatea de a determina sau influenta in mod dominant, direct ori indirect, politica financiara si operationala a unei societati sau deciziile la nivelul organelor societare. O persoana va fi considerata ca detinand controlul atunci cand:
  19. a) detine in mod direct sau indirect o participatie calificata de cel putin 40% din drepturile de vot ale respectivei societati si niciun alt asociat sau actionar nu detine in mod direct ori indirect un procentaj superior al drepturilor de vot;
  20. b) detine in mod direct sau indirect majoritatea drepturilor de vot in adunarea generala a societatii respective;
  21. c) in calitate de asociat sau actionar al respectivei societati dispune de puterea de a numi sau de a revoca majoritatea membrilor organelor de administratie, conducere sau supraveghere;
  22. consumator captiv este consumatorul care, din considerente tehnice, economice sau de reglementare, nu poate alege furnizorul;
  23. contractul financiar calificat este:
  24. a) orice contract avand ca obiect operatiuni cu instrumente financiare derivate;
  25. b) orice acord repo si acord reverse repo;
  26. c) orice contract buy-sellback si sell-buyback; precum si
  27. d) orice contract avand ca obiect operatiuni de imprumut de valori mobiliare, realizate pe pietele reglementate, pietele asimilate sau pietele la buna intelegere, astfel cum sunt acestea reglementate;
  28. contract de compensare bilaterala reprezinta oricare dintre urmatoarele:
  29. orice contract sau clauza cuprinsa intr-un contract incheiat intre institutia de credit debitoare si orice alta entitate, inclusiv persoane fizice, avand ca obiect operatiuni cu instrumente financiare derivate realizate pe pietele reglementate, pietele asimilate ori pe pietele la buna intelegere, prin care se stipuleaza compensarea unor obligatii de plata sau obligatii de a face, prezente ori viitoare, decurgand din sau avand legatura cu unul ori mai multe astfel de contracte, inclusiv orice garantie accesorie ori avand legatura cu acestea; sau
  30. orice contract sau clauza, de natura celor prevazute la lit.A, prin care se stipuleaza compensarea unor obligatii de plata sau obligatii de a face, prezente ori viitoare, decurgand din unul sau mai multe contracte de compensare bilaterala, inclusiv orice garantie accesorie ori avand legatura cu acestea, in temeiul carora compensarea bilaterala contractuala se poate realiza prin una sau mai multe dintre urmatoarele modalitati:
  31. a) stingerea si/sau devansarea scadentei oricarei obligatii de plata ori obligatii de a face decurgand din unul sau mai multe contracte din categoria celor prevazute mai sus;
  32. b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piata, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricarei obligatii care a fost stinsa sau a carei scadenta a fost devansata potrivit prevederilor lit. a);
  33. c) conversia intr-o singura moneda a oricarei valori calculate potrivit prevederilor lit. b);
  34. d) compensarea, pana la obtinerea unei sume nete, a oricaror valori calculate potrivit prevederilor lit. b), asa cum au fost convertite potrivit prevederilor lit. c);
  35. e) lichidarea bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare;
  36. coordonarea procedurala reprezinta setul de masuri menite sa coreleze procedurile de insolventa deschise impotriva membrilor unui grup de societati, cu scopul de a asigura celeritatea si armonizarea procedurilor, precum si minimizarea costurilor;
  37. creante bugetare reprezinta creantele constand in impozite, taxe, contributii, amenzi si alte venituri bugetare, precum si accesoriile acestora. isi pastreaza aceasta natura si creantele bugetare care nu sunt acoperite in totalitate de valoarea privilegiilor, ipotecilor sau a gajurilor detinute, pentru partea de creanta neacoperita;
  38. creante care beneficiaza de o cauza de preferinta sunt acele creante care sunt insotite de un privilegiu si/sau de un drept de ipoteca si/sau de drepturi asimilate ipotecii, potrivit art. 2.347 din Codul civil, si/sau de un drept de gaj asupra bunurilor din patrimoniul debitorului, indiferent daca acesta este debitor principal sau tert garant fata de persoanele beneficiare ale cauzelor de preferinta. in cazul in care debitorul este tert garant, creditorul care beneficiaza de o cauza de preferinta va exercita drepturile corelative numai in ceea ce priveste bunul sau dreptul respectiv. Aceste cauze de preferinta au intelesul dat lor de Codul civil, daca prin lege speciala nu se prevede altfel;
  39. categoria de creante defavorizate este considerata a fi categoria de creante pentru care planul de reorganizare prevede cel putin una dintre modificarile urmatoare pentru creantele categoriei respective:
  40. a) o reducere a cuantumului creantei si/sau a accesoriilor acesteia la care creditorul este indreptatit potrivit prezentei legi;
  41. b) o reducere a garantiilor ori reesalonarea platilor in defavoarea creditorului, fara acordul expres al acestuia;
  42. concordat preventiv este un contract incheiat intre debitorul in dificultate financiara, pe de o parte, si creditorii care detin cel putin 75% din valoarea creantelor acceptate si necontestate, pe de alta parte, omologat de judecatorul-sindic, contract prin care debitorul propune un plan de redresare si de realizare a creantelor acestor creditori, iar creditorii accepta sa sprijine eforturile debitorului de depasire a dificultatii in care se afla;
  43. creante salariale sunt creantele ce izvorasc din raporturi de munca si raporturi asimilate intre debitor si angajatii acestuia. Aceste creante sunt inregistrate din oficiu in tabelul de creante de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;
  44. creditor indreptatit sa participe la procedura este acel titular al unui drept de creanta asupra averii debitorului, care a inregistrat o cerere de inscriere a creantei, in urma admiterii careia acesta dobandeste drepturile si obligatiile reglementate de prezenta lege pentru fiecare stadiu al procedurii. Calitatea de creditor inceteaza ca urmare a neinscrierii sau a inlaturarii din tabelele creditorilor intocmite succesiv in procedura, precum si prin inchiderea procedurii; au calitatea de creditor, fara a depune personal declaratiile de creanta, salariatii debitorului;
  45. creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii insolventei este creditorul a carui creanta asupra patrimoniului debitorului este certa, lichida si exigibila de mai mult de 60 de zile. Prin creanta certa, in sensul prezentei legi, se intelege acea creanta a carei existenta rezulta din insusi actul de creanta sau si din alte acte, chiar neautentice, emanate de la debitor sau recunoscute de dansul. Creditorii vor putea solicita deschiderea procedurii insolventei doar in cazul in care, dupa compensarea datoriilor reciproce, de orice natura, suma datorata acestora va depasi suma prevazuta la pct. 72;
  46. creditor cu creante curente sau creditor curent este acel creditor ce detine creante certe, lichide si exigibile, nascute in timpul procedurii de insolventa, si care are dreptul de a i se achita cu prioritate creanta, conform documentelor din care rezulta;
  47. creditori chirografari sunt creditorii debitorului inscrisi in tabelele de creante care nu beneficiaza de o cauza de preferinta. Sunt creditori chirografari si creditorii care beneficiaza de cauze de preferinta, ale caror creante nu sunt acoperite in totalitate de valoarea privilegiilor, a ipotecilor sau a gajurilor detinute, pentru partea de creanta neacoperita. Simpla inscriere in Arhiva Electronica de Garantii Reale Mobiliare a unei creante nu determina transformarea acesteia in creanta care beneficiaza de o cauza de preferinta;
  48. creditori indispensabili sunt creditorii chirografari care furnizeaza servicii, materii prime, materiale sau utilitati fara de care activitatea debitorului nu se poate desfasura si care nu pot fi inlocuiti de niciun alt furnizor care ofera servicii, materii prime, materiale sau utilitati de acelasi fel, in aceleasi conditii financiare;
  49. creditor strain este creditorul al carui domiciliu sau, dupa caz, sediu este stabilit intr-un stat strain;
  50. data deschiderii procedurii reprezinta:
  51. a) in cazul cererii debitorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii incheierii judecatorului-sindic, prevazuta la art. 71;
  52. b) in cazul cererii creditorului de deschidere a procedurii, data pronuntarii sentintei judecatorului-sindic, prevazuta la art. 72;
  53. c) in cazul insolventei transfrontaliere, momentul la care hotararea de deschidere a procedurii produce efecte, chiar daca aceasta nu are caracter definitiv;
  54. debitor este persoana fizica sau juridica care poate fi subiect al unei proceduri prevazute de prezenta lege;
  55. debitor in dificultate financiara este debitorul care, desi executa sau este capabil sa execute obligatiile exigibile, are un grad de lichiditate pe termen scurt redus si/sau un grad de indatorare pe termen lung ridicat, ce pot afecta indeplinirea obligatiilor contractuale in raport cu resursele generate din activitatea operationala sau cu resursele atrase prin activitatea financiara;
  56. extras al raportului de activitate reprezinta un rezumat al masurilor luate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Mentionarea urmatoarelor elemente este obligatorie:
  57. a) persoanele de specialitate desemnate potrivit prevederilor art. 61, precum si onorariul acestora;
  58. b) actele de dispozitie asupra averii debitorului si documentele incheiate in acest sens, inclusiv procesul-verbal de adjudecare sau contractul de vanzare, dupa caz;
  59. c) incheierea, modificarea sau incetarea unor contracte la care debitorul este parte;
  60. d) situatia incasarilor si platilor, in sinteza;
  61. e) promovarea unor actiuni prevazute la art. 117-122 sau la art. 169;
  62. f) masuri privind acordarea unei protectii corespunzatoare creditorului care beneficiaza de o cauza de preferinta;
  63. g) stadiul efectuarii inventarierii, daca este cazul;
  64. insolventa este acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizeaza prin insuficienta fondurilor banesti disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide si exigibile, astfel:
  65. a) insolventa debitorului se prezuma atunci cand acesta, dupa 60 de zile de la scadenta, nu a platit datoria sa fata de creditor; prezumtia este relativa;
  66. b) insolventa este iminenta atunci cand se dovedeste ca debitorul nu va putea plati la scadenta datoriile exigibile angajate, cu fondurile banesti disponibile la data scadentei;
  67. insolventa institutiei de credit este acea stare a institutiei de credit aflate in una dintre urmatoarele situatii:
  68. a) incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;
  69. b) scaderea sub 2% a indicatorului de solvabilitate a institutiei de credit;
  70. c) retragerea autorizatiei de functionare a institutiei de credit, potrivit prevederilor legale, ca urmare a imposibilitatii de redresare financiara a unei institutii de credit;
  71. insolventa societatii de asigurare/reasigurare este acea stare a societatii de asigurare/reasigurare caracterizata prin una dintre urmatoarele situatii:
  72. a) incapacitatea vadita de plata a datoriilor exigibile cu disponibilitatile banesti;
  73. b) scaderea valorii marjei de solvabilitate disponibile sub jumatate din limita minima prevazuta de reglementarile legale in vigoare pentru fondul de siguranta;
  74. c) imposibilitatea restabilirii situatiei financiare a societatii de asigurare/reasigurare in cadrul procedurii de redresare financiara;
  75. instanta straina este autoritatea judecatoreasca sau orice alta autoritate competenta potrivit legii statului de origine, abilitata sa deschida si sa controleze sau sa supravegheze o procedura straina ori sa adopte hotarari in cursul derularii unei asemenea proceduri;
  76. instrumente financiare sunt valori mobiliare, titluri de participare ale organismelor de plasament colectiv, instrumente ale pietei monetare, contracte futures, inclusiv contracte care implica plata unor diferente in numerar, contracte forward pe rata dobanzii, swap-uri pe rata dobanzii, cursul de schimb si actiuni, optiuni pe orice instrument financiar prevazut in aceste categorii, inclusiv contracte care implica plata unor diferente in numerar, precum si optiuni pe cursul de schimb, rata dobanzii si instrumente financiare derivate pe marfuri si orice alt instrument admis la tranzactionare pe o piata reglementata intr-un stat membru sau pentru care s-a facut o cerere de admitere la tranzactionare pe o astfel de piata;
  77. intelegere de garantare este orice contract/instrument de garantare a unui acord de netting sau a unor contracte financiare calificate, incluzand: gajuri, scrisori de garantie, garantii personale si altele asemenea;
  78. grup de societati inseamna doua sau mai multe societati interconectate prin control si/sau detinerea participatiilor calificate;
  79. mandat ad-hoc este o procedura confidentiala, declansata la cererea debitorului in dificultate financiara, prin care un mandatar ad-hoc, desemnat de instanta, negociaza cu creditorii in scopul realizarii unei intelegeri intre unul sau mai multi dintre acestia si debitor, in vederea depasirii starii de dificultate in care se afla;
  80. membru al grupului poate fi oricare din societatile grupului, indiferent daca este societatea-mama sau un membru controlat al grupului;
  81. membru controlat al grupului este acea societate controlata de societatea-mama;
  82. obligatie de cooperare reprezinta indatorirea instantelor si a practicienilor in insolventa de a asigura coordonarea procedurala prin urmatoarele mijloace:
  83. a) schimbul de informatii cu privire la procedura, in special in privinta creantelor, activelor si masurilor luate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar;
  84. b) deschiderea concomitenta a procedurilor de insolventa a membrilor grupului, la cererea debitorilor sau a creditorilor;
  85. c) fixarea corelata a termenelor procedurale, precum si a sedintelor adunarii creditorilor;
  86. d) in cazul in care nu a fost desemnat acelasi practician in insolventa pentru fiecare membru al grupului, coordonarea comunicarii intre practicienii in insolventa de catre practicianul desemnat in dosarul privind societatea-mama sau, dupa caz, societatea cu cea mai mare cifra de afaceri conform ultimei situatii financiare anuale publicate;
  87. operatiunea de compensare bilaterala (netting) presupune realizarea, in legatura cu unul sau mai multe contracte financiare calificate, a uneia sau a mai multora dintre urmatoarele operatiuni:
  88. a) incetarea unui contract financiar calificat si/sau accelerarea oricarei plati sau indepliniri a unei obligatii ori realizari a unui drept in baza unuia sau a mai multor contracte financiare calificate avand ca temei un acord de compensare bilaterala (netting);
  89. b) calcularea sau estimarea unei valori de compensare, valori de piata, valori de lichidare ori valori de inlocuire a oricareia dintre obligatiile sau drepturile la care se refera lit. a);
  90. c) conversia intr-o singura moneda a oricarei valori, calculata potrivit lit. b);
  91. d) compensarea, pana la obtinerea unei sume nete (off-set), a oricaror valori calculate potrivit lit. b) si convertite potrivit prevederilor lit. c);
  92. participatie calificata inseamna fractiunea de capital cuprinsa intre 20% si 50% detinuta de catre o persoana in alta societate;
  93. perioada de observatie este perioada cuprinsa intre data deschiderii procedurii insolventei si data confirmarii planului de reorganizare sau, dupa caz, a intrarii in faliment;
  94. piata reglementata este sistemul de tranzactionare prevazut de art. 125 din Legea nr. 297/2004 privind piata de capital, cu modificarile si completarile ulterioare;
  95. procedura colectiva este procedura in care creditorii participa impreuna la urmarirea si recuperarea creantelor lor, in modalitatile prevazute de prezenta lege;
  96. procedura falimentului este procedura de insolventa, concursuala, colectiva si egalitara, care se aplica debitorului in vederea lichidarii averii acestuia pentru acoperirea pasivului, urmata de radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat;
  97. procedura generala reprezinta procedura de insolventa prevazuta de prezenta lege, prin care un debitor care indeplineste conditiile prevazute la art. 38 alin. (1), fara a le indeplini simultan si pe cele de la art. 38 alin. (2), intra, dupa perioada de observatie, succesiv, in procedura de reorganizare judiciara si in procedura falimentului sau, separat, numai in reorganizare judiciara ori doar in procedura falimentului;
  98. procedura simplificata reprezinta procedura de insolventa prevazuta de prezenta lege, prin care debitorul care indeplineste conditiile prevazute la art. 38 alin. (2) intra direct in procedura falimentului, fie odata cu deschiderea procedurii insolventei, fie dupa o perioada de observatie de maximum 20 de zile, perioada in care vor fi analizate elementele prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c) si d);
  99. procedura romana de insolventa este orice procedura reglementata de prezenta lege, cu exceptia procedurilor de prevenire a insolventei;
  100. procedura straina este procedura colectiva, publica, judiciara sau administrativa, care se desfasoara in conformitate cu legislatia in materie de insolventa a unui stat strain, inclusiv procedura provizorie, in care bunurile si activitatea debitorului sunt supuse controlului sau supravegherii unei instante straine, in scopul reorganizarii sau lichidarii activitatii acelui debitor;
  101. procedura straina principala este procedura straina de insolventa care se desfasoara in statul in care se situeaza centrul principalelor interese ale debitorului;
  102. procedura straina secundara este procedura straina de insolventa, alta decat cea principala, care se desfasoara in statul in care debitorul isi are stabilit un sediu;
  103. profesia liberala este profesia exercitata in baza unei calificari profesionale, cu titlu personal, pe propria raspundere si in mod independent, implicand activitati de natura intelectuala in interesul clientului si servind interesul public. Caracteristice pentru aceste profesii sunt: existenta unui cod de etica, pregatirea profesionala continua si confidentialitatea relatiilor cu clientul;
  104. programul de plata a creantelor este graficul de achitare a acestora mentionat in planul de reorganizare care include:
  105. a) cuantumul sumelor pe care debitorul se obliga sa le plateasca creditorilor, dar nu mai mult decat sumele datorate conform tabelului definitiv de creante; in cazul creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinta sumele vor putea include si dobanzile;
  106. b) termenele la care debitorul urmeaza sa plateasca aceste sume;
  107. reorganizare judiciara este procedura ce se aplica debitorului in insolventa, persoana juridica, in vederea achitarii datoriilor acestuia, conform programului de plata a creantelor. Procedura de reorganizare presupune intocmirea, aprobarea, confirmarea, implementarea si respectarea unui plan, numit plan de reorganizare, care poate sa prevada, nelimitativ, impreuna sau separat:
  108. a) restructurarea operationala si/sau financiara a debitorului;
  109. b) restructurarea corporativa prin modificarea structurii de capital social;
  110. c) restrangerea activitatii prin lichidarea partiala sau totala a activului din averea debitorului;
  111. reprezentant roman este practicianul in insolventa desemnat ca administrator sau lichidator judiciar ori administrator concordatar, in cadrul unei proceduri romane de insolventa sau de prevenire a insolventei potrivit prevederilor prezentei legi;
  112. reprezentant strain este persoana fizica sau juridica, incluzand persoanele desemnate cu titlu provizoriu, autorizate, in cadrul unei proceduri straine sa administreze reorganizarea sau lichidarea bunurilor si a activitatii debitorului sau sa actioneze ca reprezentant al unei proceduri straine;
  113. sediul este orice punct de lucru in care debitorul exercita, cu mijloace umane si materiale si cu caracter netranzitoriu, o activitate economica sau o profesie independenta;
  114. sediul principal este, in situatia procedurii de insolventa cu element de extraneitate, locul in care se afla, intr-un mod verificabil de catre terti, centrul principal de conducere, supraveghere si gestiune a activitatii statutare a persoanei juridice, chiar daca hotararile organului de conducere respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de membri, actionari sau asociati din alte state;
  115. sediul profesional este locul in care functioneaza, intr-un mod verificabil de catre terti, conducerea activitatii economice ori a exercitarii profesiei independente a persoanei fizice;
  116. sistemul alternativ de tranzactionare este sistemul de tranzactionare prevazut la art. 2 alin. (1) pct. 26 din Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
  117. societate inseamna orice entitate de drept privat constituita in temeiul Legii societatilor nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  118. societate-mama este societatea care exercita controlul sau influenta dominanta asupra celorlalte societati din grup;
  119. societate de asigurare/reasigurare este asiguratorul si/sau reasiguratorul, astfel cum sunt definiti la art. 2 din Legea nr. 32/2000 privind activitatea de asigurare si supravegherea asigurarilor, cu modificarile si completarile ulterioare;
  120. statul in care se gaseste un bun este:
  121. a) pentru bunurile corporale – statul pe teritoriul caruia este situat bunul;
  122. b) pentru bunurile si drepturile pe care proprietarul sau titularul trebuie sa le inscrie intr-un registru public – statul sub a carui autoritate este pastrat registrul;
  123. c) pentru creante – statul pe teritoriul caruia se afla centrul principalelor interese ale debitorului creantei, astfel cum este determinat la pct. 7;
  124. subansamblul functional reprezinta un grup de bunuri ale debitorului care asigura realizarea unui produs finit, de sine statator, sau permite desfasurarea unei afaceri independente;
  125. supravegherea exercitata de administratorul judiciar, in conditiile in care nu s-a ridicat dreptul de administrare al debitorului, consta in analiza permanenta a activitatii acestuia si avizarea prealabila atat a masurilor care implica patrimonial debitorul, cat si a celor menite sa conduca la restructurarea/reorganizarea acesteia; avizarea se efectueaza avand la baza o raportare intocmita de catre administratorul special, care mentioneaza si faptul ca au fost verificate si ca sunt indeplinite conditiile privind realitatea si oportunitatea operatiunilor juridice supuse avizarii. Supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului se face prin avizul prealabil acordat cel putin cu privire la urmatoarele operatiuni:
  126. a) platile, atat prin contul bancar, cat si prin casierie; aceasta se poate realiza fie prin avizarea fiecarei plati, fie prin instructiuni generale cu privire la efectuarea platilor;
  127. b) incheierea contractelor in perioada de observatie si in perioada de reorganizare;
  128. c) operatiunile juridice in litigiile in care este implicat debitorul, avizarea masurilor propuse privind recuperarea creantelor;
  129. d) operatiunile care implica diminuarea patrimoniului, precum casari, reevaluari etc.;
  130. e) tranzactiile propuse de catre debitor;
  131. f) situatiile financiare si raportul de activitate atasat acestora;
  132. g) masurile de restructurare sau modificarile contractului colectiv de munca;
  133. h) mandatele pentru adunarile si comitetele creditorilor ale societatilor aflate in insolventa la care societatea debitoare detine calitatea de creditor, precum si in adunarile generale ale actionarilor la societatile la care debitorul detine participatii;
  134. i) instrainarea de active imobilizate din patrimoniul societatii la care debitorul detine participatii sau grevarea de sarcini ale acestora, este necesara, pe langa avizul administratorului judiciar, si parcurgerea procedurii prevazute de art. 87 alin. (2) si (3);
  135. tabel definitiv de creante este tabelul care cuprinde toate creantele asupra averii debitorului la data deschiderii procedurii, acceptate in tabelul preliminar si impotriva carora nu s-au formulat contestatii, precum si creantele admise in urma solutionarii contestatiilor sau cele admise provizoriu de catre judecatorul-sindic. in cazul procedurii simplificate, tabelul definitiv de creante cuprinde, pe langa creantele nascute anterior deschiderii procedurii, si creantele nascute in perioada de observatie, ce au fost admise la masa credala. in acest tabel se arata suma solicitata, suma admisa si rangul de prioritate al creantei potrivit prevederilor art. 159 si 161;
  136. tabelul definitiv consolidat de creante cuprinde totalitatea creantelor care figureaza ca admise in tabelul definitiv de creante si cele din tabelul suplimentar necontestate, precum si cele rezultate in urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar. in situatia in care s-a dispus intrarea in faliment dupa confirmarea unui plan de reorganizare, tabelul definitiv consolidat va cuprinde: totalitatea creantelor ce figureaza ca admise in tabelul definitiv de creante, cele din tabelul suplimentar necontestate, cele rezultate in urma solutionarii contestatiilor la tabelul suplimentar, din care se vor deduce sumele achitate pe parcursul derularii planului de reorganizare;
  137. tabelul preliminar de creante cuprinde toate creantele scadente sau nescadente, sub conditie sau in litigiu, nascute inainte de data deschiderii procedurii, acceptate de catre administratorul judiciar in urma verificarii acestora. in tabel vor fi mentionate atat suma solicitata de catre creditor, cat si suma acceptata si rangul de prioritate, iar in situatia creditorului aflat in procedura insolventei se va arata si administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat. in cazul procedurii simplificate, in acest tabel se vor inregistra si creantele nascute dupa deschiderea procedurii si pana la momentul intrarii in faliment;
  138. tabelul suplimentar cuprinde toate creantele nascute dupa data deschiderii procedurii generale si pana la data inceperii procedurii falimentului, acceptate de catre lichidatorul judiciar in urma verificarii acestora. in tabel vor fi mentionate atat suma solicitata de catre creditor, cat si suma acceptata si rangul de preferinta;
  139. testul creditorului privat reprezinta analiza comparativa a gradului de indestulare a creantei bugetare prin raportare la un creditor privat diligent, in cadrul unei proceduri de prevenire a insolventei sau reorganizare, comparativ cu o procedura de faliment. Analiza are la baza un raport de evaluare intocmit de catre un evaluator autorizat membru ANEVAR, desemnat de creditorul bugetar si se raporteaza inclusiv la durata unei proceduri de faliment comparativ cu programul de plati propus. Nu constituie ajutor de stat situatia in care testul creditorului privat atesta faptul ca distributiile pe care le-ar primi creditorul bugetar in cazul unei proceduri de prevenire a insolventei sau reorganizare sunt superioare celor pe care le-ar primi intr-o procedura de faliment;
  140. valoarea-prag reprezinta cuantumul minim al creantei, pentru a putea fi introdusa cererea de deschidere a procedurii de insolventa. Valoarea-prag este de 40.000 lei atat pentru creditori, cat si pentru debitor, inclusiv pentru cererile formulate de lichidatorul numit in procedura de lichidare prevazuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pentru creante de alta natura decat cele salariale, iar pentru salariati este de 6 salarii medii brute pe economie/salariat.

 

TITLUL I

Proceduri de prevenire a insolventei

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 6. – Prezentul titlu se aplica debitorilor aflati in dificultate financiara.

Art. 7. – (1) Organele care aplica procedurile prevazute de prezentul titlu sunt: instantele judecatoresti, prin presedintele tribunalului sau, dupa caz, prin judecatorul-sindic, mandatarul ad-hoc, respectiv administratorul concordatar

(2) Creditorii participa la procedura in mod individual, in masura permisa de drepturile aferente creantei lor, precum si in mod colectiv, potrivit prezentei legi, prin adunarea creditorilor si reprezentantul creditorilor

(3) Debitorul participa la procedura prin reprezentantii sai legali sau conventionali.

Art. 8. – (1) Tribunalul in a carui circumscriptie se afla sediul principal sau sediul profesional al debitorului este competent sa solutioneze cererile la care se refera prezentul titlu

(2) Cererile si pricinile referitoare la concordatul preventiv sunt de competenta judecatorului-sindic, desemnat potrivit prevederilor Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciara, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare

(3) Hotararile pronuntate de presedintele tribunalului sau de judecatorul-sindic, in aplicarea prezentului titlu, sunt executorii

(4) Hotararile presedintelui tribunalului sau ale judecatorului-sindic pot fi atacate de parti numai cu apel, in termen de 7 zile, care se calculeaza de la comunicare, pentru absenti, si de la pronuntare, pentru cei prezenti

(5) Apelul nu este suspensiv de executare.

Art. 9. – Curtea de apel este instanta de apel pentru hotararile pronuntate de presedintele tribunalului sau de judecatorul-sindic, dupa caz. Hotararile curtii de apel sunt definitive.

 

CAPITOLUL II

Mandatul ad-hoc

 

Art. 10. – (1) Un debitor poate adresa presedintelui tribunalului o cerere de numire a unui mandatar ad-hoc. Prin cererea sa, debitorul propune un mandatar ad-hoc dintre practicienii in insolventa, autorizati potrivit legii

(2) Cererea trebuie sa cuprinda o descriere detaliata a motivelor care fac necesara numirea unui mandatar ad-hoc.

Art. 11. – Cererea este depusa la cabinetul presedintelui tribunalului si se inregistreaza intr-un registru special.

Art. 12. – (1) Dupa primirea cererii, presedintele tribunalului dispune citarea, in termen de 5 zile, prin agent procedural, a debitorului si a mandatarului ad-hoc propus

(2) Procedura se desfasoara in camera de consiliu si se mentine confidentiala pe toata durata sa

(3) Confidentialitatea procedurii este obligatorie pentru toate persoanele si institutiile care iau parte sau sunt implicate in aceasta.

Art. 13. – (1) Dupa ascultarea debitorului, daca se constata ca dificultatile financiare ale acestuia sunt reale, iar persoana propusa ca mandatar ad-hoc intruneste conditiile legii pentru exercitarea acestei calitati, presedintele tribunalului desemneaza, prin incheiere executorie, mandatarul ad-hoc propus

(2) Obiectivul mandatarului ad-hoc va fi acela de a realiza, in termen de 90 de zile de la desemnare, o intelegere intre debitor si unul sau mai multi creditori ai sai, in vederea depasirii starii de dificultate financiara in care se afla debitorul, a salvgardarii acestuia, pastrarii locurilor de munca si acoperirii creantelor asupra debitorului

(3) in scopul realizarii obiectivului mandatului, mandatarul ad-hoc va putea propune remiteri, reesalonari sau reduceri partiale de datorii, continuarea sau incetarea unor contracte in curs, reduceri de personal, precum si orice alte masuri considerate a fi necesare.

Art. 14. – Onorariul mandatarului ad-hoc va fi stabilit provizoriu de catre presedintele tribunalului, la propunerea debitorului si cu acordul mandatarului ad-hoc, sub forma unui onorariu fix sau a unui onorariu lunar. Acesta va putea fi modificat ulterior, la cererea mandatarului ad-hoc, cu acordul debitorului.

Art. 15. – (1) Mandatul ad-hoc inceteaza:

  1. a) prin denuntarea unilaterala a mandatului de catre debitor sau de catre mandatarul ad-hoc;
  2. b) prin incheierea intelegerii prevazute la art. 13 alin. (2);
  3. c) daca, in termenul prevazut la art. 13 alin. (2), mandatarul nu a reusit sa intermedieze incheierea unei intelegeri intre debitor si creditorii sai

(2) La cererea debitorului sau a mandatarului ad-hoc,

presedintele tribunalului va constata incetarea mandatului ad-hoc, prin incheiere definitiva.

 

CAPITOLUL III

Concordatul preventiv

SECTIUNEA 1

Beneficiarii procedurii. Organele care aplica procedura

 

Art. 16. – Poate recurge la procedura de concordat preventiv orice debitor in dificultate financiara, cu urmatoarele exceptii:

  1. a) daca in cei 3 ani anteriori ofertei de concordat preventiv debitorul a mai beneficiat de un concordat preventiv care a esuat;
  2. b) daca debitorul si/sau actionarii/asociatii/asociatii comanditari care detin controlul debitorului sau administratorii/directorii acestuia au fost condamnati definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate contra patrimoniului, de coruptie si de serviciu, de fals, precum si pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 22/1969 privind angajarea gestionarilor, constituirea de garantii si raspunderea in legatura cu gestionarea bunurilor agentilor economici, autoritatilor sau institutiilor publice, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor, precum si pentru instituirea unor masuri de prevenire si combatere a finantarii actelor de terorism, republicata, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile ulterioare, si infractiunile prevazute de prezenta lege, in ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii prevazute de prezenta lege. Aceasta prevedere nu se aplica titularilor actiunilor la purtator;
  3. c) daca s-a dispus suportarea unei parti a pasivului debitorului de catre membrii organelor de conducere si/sau supraveghere ale debitorului, potrivit prevederilor art. 169 si urmatoarele sau prevederilor unor legi speciale, pentru ajungerea acestuia in stare de insolventa; prevederile lit. b) raman aplicabile.

Art. 17. – Judecatorul-sindic are urmatoarele atributii in procedura concordatului preventiv:

  1. a) sa numeasca administratorul concordatar provizoriu;
  2. b) sa omologheze, la cererea administratorului concordatar, concordatul preventiv;
  3. c) sa constate, la cererea oricarui creditor nesemnatar al concordatului preventiv, indeplinirea conditiilor cerute pentru a fi inscris pe lista creditorilor ce au aderat la concordatul preventiv;
  4. d) sa dispuna prin incheiere, potrivit prevederilor art. 18, suspendarea provizorie a executarilor silite contra debitorului, in baza ofertei de concordat preventiv formulate de debitor si transmise creditorilor;
  5. e) sa judece actiunile in nulitate si in rezolutiune a concordatului preventiv.

Art. 18. – (1) Cererile formulate in temeiul prezentului titlu se judeca in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, partile fiind citate in termen de 48 de ore de la primirea cererii

(2) Partile cu sediul in strainatate sunt citate prin mijloace rapide de comunicare, la sediul sau, dupa caz, la domiciliul ori resedinta cunoscut/cunoscuta al/a acestora; in lipsa, citarea se face prin afisare la usa instantei.

Art. 19. – Atributiile administratorului concordatar sunt urmatoarele:

  1. a) intocmeste tabelul creditorilor, care include si creditorii contestati sau ale caror creante sunt in litigiu, si tabelul creditorilor concordatari; o creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari aflati in procedura de concordat va fi inscrisa in toate tablourile creditorilor cu valoarea nominala a creantei detinute pana ce aceasta va fi complet acoperita;
  2. b) elaboreaza, impreuna cu debitorul, oferta de concordat, cu elementele componente ale acesteia, respectiv proiectul de concordat si planul de redresare;
  3. c) face demersuri pentru solutionarea pe cale amiabila a oricarei dispute intre debitor si creditori ori intre creditori;
  4. d) solicita judecatorului-sindic omologarea concordatului preventiv;
  5. e) supravegheaza indeplinirea obligatiilor asumate de catre debitor prin concordatul preventiv;
  6. f) informeaza, de urgenta, adunarea creditorilor concordatari asupra neindeplinirii sau indeplinirii necorespunzatoare de catre debitor a obligatiilor sale;
  7. g) intocmeste si transmite adunarii creditorilor concordatari rapoarte lunare sau trimestriale asupra activitatii sale si a debitorului; raportul administratorului concordatar va contine si opinia acestuia privind existenta sau, dupa caz, inexistenta unor motive de rezolutiune a concordatului preventiv;
  8. h) convoaca adunarea creditorilor concordatari;
  9. i) cere instantei inchiderea procedurii concordatului preventiv;
  10. j) indeplineste orice alte atributii prevazute de prezentul capitol, instituite prin concordatul preventiv ori stabilite de judecatorul-sindic.

Art. 20. – (1) Onorariul administratorului concordatar se propune prin proiectul de concordat si se stabileste prin concordatul preventiv; acesta va fi suportat din averea debitorului

(2) Onorariul administratorului concordatar va consta, in functie de natura obligatiilor acestuia, intr-o suma fixa, un onorariu lunar si/sau un onorariu de succes; la stabilirea cuantumului onorariului se vor avea in vedere natura activitatii desfasurate de catre debitor, precum si complexitatea planului de redresare.

Art. 21. – (1) Adunarea creditorilor concordatari are urmatoarele atributii:

  1. a) aproba rapoartele administratorului concordatar privitoare la activitatea debitorului si la indeplinirea obligatiilor asumate prin concordat;
  2. b) desemneaza reprezentantul creditorilor;
  3. c) este titularul actiunii in rezolutiune a concordatului preventiv

(2) in cursul derularii procedurii, adunarea creditorilor concordatari poate fi convocata de administratorul concordatar, din oficiu sau la cererea creditorilor reprezentand cel putin 10% din valoarea totala a creantelor concordatare

(3) Adunarea creditorilor concordatari adopta hotarari cu majoritatea de voturi stabilita prin raportare la valoarea creantelor creditorilor concordatari prezenti.

Art. 22. – (1) Votul creditorilor concordatari poate fi exercitat si prin corespondenta

(2) sedinta adunarii creditorilor concordatari va fi organizata si prezidata de administratorul concordatar

(3) La adunarile creditorilor concordatari va fi invitat si debitorul.

Art. 23. – (1) Orice debitor aflat in dificultate financiara, mai putin cei exclusi conform prevederilor art. 16, poate introduce la tribunalul competent o cerere de deschidere a procedurii de concordat preventiv. Prin cererea sa, debitorul propune un administrator concordatar provizoriu dintre practicienii in insolventa autorizati potrivit legii

(2) Judecatorul-sindic numeste administratorul concordatar provizoriu prin incheiere executorie

(3) in termen de 30 de zile de la numirea sa, administratorul concordatar elaboreaza, impreuna cu debitorul, lista creditorilor si oferta de concordat preventiv

(4) Oferta de concordat preventiv se notifica de catre administratorul concordatar provizoriu creditorilor prin mijloace de comunicare rapida si care asigura posibilitatea confirmarii primirii acesteia

(5) Oferta de concordat preventiv va fi depusa in dosarul deschis potrivit alin. (1) si, pentru opozabilitate fata de terti, se depune la grefa tribunalului, unde va fi inregistrata intr-un registru special. Despre depunerea si notificarea acesteia se face mentiune in registrul in care este inregistrat debitorul

(6) Oferta de concordat preventiv va cuprinde si proiectul de concordat preventiv, la care se vor anexa declaratia debitorului privind starea de dificultate financiara in care se afla, precum si lista creditorilor cunoscuti, inclusiv cei ale caror creante sunt contestate integral sau partial, cu precizarea cuantumului si a cauzelor de preferinta acceptate de debitor.

Art. 24. – (1) Proiectul de concordat preventiv trebuie sa prezinte, in mod detaliat:

  1. a) situatia analitica a activului si a pasivului debitorului, certificata de un expert contabil sau, dupa caz, auditata de un auditor autorizat potrivit legii;
  2. b) cauzele starii de dificultate financiara si, daca este cazul, masurile luate de debitor pentru depasirea acesteia pana la depunerea ofertei de concordat preventiv;
  3. c) proiectia evolutiei financiar-contabile pe urmatoarele 24de luni

(2) Proiectul de concordat preventiv trebuie sa includa un plan de redresare, care prevede cel putin urmatoarele masuri:

  1. a) reorganizarea activitatii debitorului, prin masuri precum: restructurarea conducerii debitorului, modificarea structurii functionale, reducerea personalului sau orice alte masuri considerate a fi necesare;
  2. b) modalitatile prin care debitorul intelege sa depaseasca starea de dificultate financiara, precum: majorarea capitalului social, conversia unor creante in actiuni/parti sociale, imprumut bancar, obligational sau de alta natura, inclusiv imprumuturi ale asociatilor/actionarilor, infiintarea ori desfiintarea unor sucursale sau puncte de lucru, vanzarea de active, constituirea de cauze de preferinta; in cazul acordarii de noi finantari in perioada de concordat, se va prevedea prioritatea la distribuire a acestor sume, dupa plata cheltuielilor de procedura

(3) in cazul contractelor a caror scadenta depaseste termenul de 24 de luni prevazut pentru realizarea concordatului sau al celor pentru care se propun esalonari de plata in afara acestei perioade, dupa inchiderea procedurii de concordat, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta

(4) Termenul pentru satisfacerea creantelor stabilite prin concordat este de 24 de luni de la data omologarii acestuia prin hotarare executorie, cu posibilitatea de prelungire cu 12 luni. in primul an este obligatorie plata a minimum 20% din valoarea creantelor stabilite prin concordat

(5) in cazul in care prin proiectul de concordat se propun reduceri ale creantelor bugetare, este obligatorie prezentarea rezultatelor testului creditorului privat

(6) Prin proiectul de concordat preventiv, supus aprobarii creditorilor, debitorul propune, de asemenea, confirmarea administratorului concordatar provizoriu, precum si onorariul acestuia pentru perioada ulterioara datei incheierii concordatului.

Art. 25. – (1) in baza ofertei de concordat preventiv, debitorul poate cere judecatorului-sindic suspendarea provizorie a urmaririlor silite, potrivit prevederilor art. 996 si 999 din Codul de procedura civila

(2) Cererea se judeca in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, fara citarea partilor

(3) Suspendarea provizorie a urmaririlor silite individuale se mentine pana la pronuntarea unei hotarari executorii de omologare a concordatului sau pana la respingerea ofertei de concordat prin vot de catre creditorii ale caror creante necontestate compun masa credala, conform legii.

 

SECTIUNEA a 2-a

Incheierea si omologarea concordatului preventiv

 

Art. 26. – (1) in vederea exercitarii votului creditorilor asupra proiectului de concordat preventiv, debitorul poate organiza una sau mai multe sedinte, colective ori individuale, de negociere cu creditorii, in prezenta administratorului concordatar propus de debitor

(2) Initiativa negocierii poate apartine si unuia sau mai multor creditori, precum si actionarilor sau asociatilor debitorului care detin controlul

(3) Perioada in care se desfasoara negocierile asupra proiectului de concordat preventiv nu poate depasi 60 de zile calendaristice.

Art. 27. – (1) Asupra ofertei de concordat preventiv, cu eventualele amendamente rezultate in urma negocierilor, creditorii voteaza, in principiu, prin corespondenta

(2) Votul creditorilor se trimite prin mijloace de comunicare rapida pe adresa debitorului, in termen de maximum 60 de zile calendaristice calculate de la data primirii ofertei de concordat preventiv. Votul favorabil neconditionat asupra concordatului preventiv are valoare de acceptare a concordatului. Orice conditionare a votului este considerata vot negativ

(3) in cazuri exceptionale, administratorul concordatar poate convoca o adunare a tuturor creditorilor

(4) Daca in termenul prevazut la alin. (2) unul sau mai multi creditori detinand cel putin 10% din valoarea totala a creantelor solicita convocarea adunarii tuturor creditorilor, administratorul concordatar este obligat sa o convoace in termen de maximum 5 zile de la data primirii cererii. Convocarea este transmisa creditorilor prin mijloace de comunicare rapida si care asigura confirmarea primirii acesteia

(5) Concordatul preventiv se considera aprobat de creditori daca sunt intrunite voturile creditorilor care reprezinta cel putin 75% din valoarea creantelor acceptate si necontestate

(6) Creditorii care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlati ori se afla sub control comun cu debitorul pot participa la sedinta, dar pot vota cu privire la concordat doar in cazul in care acesta le acorda mai putin decat ar primi in cazul falimentului.

Art. 28. – (1) Dupa aprobarea concordatului de catre creditori, administratorul concordatar solicita judecatorului-sindic sa omologheze concordatul preventiv. Pentru omologare, judecatorul-sindic verifica indeplinirea cumulativa a urmatoarelor conditii:

  1. a) valoarea creantelor contestate si/sau in litigiu nu depaseste 25% din masa credala;
  2. b) concordatul preventiv a fost aprobat de creditorii care reprezinta cel putin 75% din valoarea creantelor acceptate si necontestate

(2) Judecatorul-sindic omologheaza concordatul preventiv prin incheiere pronuntata in camera de consiliu, de urgenta si cu precadere, dupa citarea si ascultarea administratorului concordatar. Cererea de omologare a concordatului preventiv poate fi respinsa exclusiv pentru motive de legalitate

(3) Concordatul preventiv, aprobat de creditori si omologat de judecatorul-sindic prin incheiere, se comunica creditorilor, prin intermediul administratorului concordatar, si se mentioneaza in registrul in care este inregistrat debitorul.

Art. 29. – (1) De la data comunicarii hotararii de omologare a concordatului preventiv se suspenda de drept urmaririle individuale ale creditorilor semnatari asupra debitorului si curgerea prescriptiei dreptului de a cere executarea silita a creantelor acestora contra debitorului

(2) Curgerea dobanzilor, a penalitatilor si a oricaror altor cheltuieli aferente creantelor nu se suspenda fata de creditorii semnatari, cu exceptia situatiei in care acestia isi exprima expres, in scris, acordul in sens contrar, acord ce va fi mentionat in proiectul de concordat.

Art. 30. – (1) Dispunand omologarea, judecatorul-sindic suspenda toate procedurile de executare silita

(2) La cererea administratorului concordatar, sub conditia acordarii de garantii creditorilor de catre debitor, judecatorul-sindic poate impune creditorilor nesemnatari ai concordatului preventiv un termen de maximum 18 luni de amanare a scadentei creantei lor, perioada in care nu vor curge dobanzi, penalitati, precum si orice alte cheltuieli aferente creantelor. Prevederile referitoare la amanarea scadentei creantei nu sunt aplicabile in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala

(3) Concordatul va fi opozabil creditorilor bugetari, cu conditia respectarii prevederilor legale cu privire la ajutorul de stat din legislatia interna si europeana, potrivit prevederilor art. 24 alin. (5).

Art. 31. – in perioada concordatului preventiv omologat nu se poate deschide procedura insolventei fata de debitor.

Art. 32. – (1) Orice creditor care obtine un titlu executoriu asupra debitorului in cursul procedurii poate formula cerere de aderare la concordat sau poate sa isi recupereze creanta prin orice alte modalitati prevazute de lege

(2) Cererea de aderare se depune la administratorul concordatar, care o include in tabelul creditorilor concordatari.

Art. 33. – (1) in cursul procedurii, debitorul isi desfasoara activitatea in limitele afacerii sale obisnuite, in conditiile concordatului preventiv, sub supravegherea administratorului concordatar

(2) Masurile cuprinse in concordatul preventiv, inclusiv modificarile creantelor, profita si codebitorilor, fidejusorilor si tertilor garanti.

 

SECTIUNEA a 3-a

Inchiderea procedurii concordatului preventiv

 

Art. 34. – (1) Creditorii care au votat impotriva concordatului preventiv pot cere anularea acestuia, in termen de 15 zile de la data omologarii a cestuia

(2) Cand se invoca motive de nulitate absoluta, dreptul de a cere constatarea nulitatii se prescrie in termen de 6 luni de la data omologarii concordatului

(3) Judecatorul-sindic, la cererea reclamantului, poate dispune, pe cale de ordonanta presedintiala, suspendarea concordatului preventiv.

Art. 35. – (1) In situatia in care se constata incalcarea grava de catre debitor a obligatiilor asumate prin concordatul preventiv, adunarea creditorilor concordatari poate hotari introducerea actiunii in rezolutiune a concordatului preventiv. Asupra acestui aspect adunarea poate delibera chiar daca nu a fost inscris pe ordinea de zi. De asemenea, poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor acceptate si necontestate

(2) in intelesul alin. (1) reprezinta incalcare grava a obligatiilor asumate de debitor prin concordatul preventiv actiuni precum: favorizarea unuia sau a mai multor creditori in dauna celorlalti, ascunderea sau instrainarea de active in perioada concordatului preventiv, efectuarea de plati fara contraprestatie sau in conditii ruinatoare

(3) Daca adunarea creditorilor concordatari a decis introducerea actiunii in rezolutiune, procedura concordatului preventiv se suspenda de drept

(4) Prin hotararea de admitere a actiunii in rezolutiune, judecatorul-sindic acorda creditorilor daune-interese, potrivit dreptului comun.

Art. 36. – (1) Daca procedura concordatului preventiv se finalizeaza cu succes, la termenul prevazut in contract sau anterior acestuia, dupa caz, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere prin care va constata realizarea obiectului concordatului preventiv. in acest caz, modificarile creantelor prevazute in concordatul preventiv raman definitive

(2) in cazul in care in cursul derularii procedurii, inainte de expirarea termenului prevazut la art. 24 alin. (4), administratorul concordatar apreciaza ca este imposibila realizarea obiectivelor concordatului din motive neimputabile debitorului, poate cere judecatorului-sindic constatarea nereusitei concordatului preventiv si inchiderea procedurii.

Art. 37. – (1) Masurile prevazute de prezentul titlu se vor aplica cu respectarea regulilor in materia ajutorului de stat

(2) Prevederile prezentului titlu nu sunt aplicabile in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala.

 

TITLUL II

Procedura insolventei

CAPITOLUL I

Dispozitii comune

SECTIUNEA 1

Aspecte generale

 

Art. 38. – (1) Procedura generala prevazuta de prezentul capitol se aplica debitorilor prevazuti la art. 3, cu exceptia celor carora li se aplica procedura simplificata

(2) Procedura simplificata prevazuta de prezentul capitol se aplica debitorilor aflati in stare de insolventa care se incadreaza in una dintre urmatoarele categorii:

  1. a) profesionisti persoane fizice supuse obligatiei de inregistrare in registrul comertului, cu exceptia celor care exercita profesii liberale;
  2. b) intreprinderi familiale, membrii intreprinderii familiale;
  3. c) debitori care fac parte din categoriile prevazute la alin. (1) si indeplinesc una dintre urmatoarele conditii:
  4. nu detin niciun bun in patrimoniul lor;
  5. actele constitutive sau documentele contabile nu pot fi gasite;
  6. administratorul nu poate fi gasit;
  7. sediul social/profesional nu mai exista sau nu corespunde adresei din registrul comertului;
  8. d) persoane juridice dizolvate voluntar, judiciar sau de drept, anterior formularii cererii introductive, chiar daca lichidatorul judiciar nu a fost numit sau, desi numit, mentiunea privitoare la numirea sa nu a fost inscrisa in registrul comertului;
  9. e) debitori care si-au declarat prin cererea introductiva intentia de intrare in faliment;
  10. f) orice persoana care desfasoara activitati specifice profesionistilor, care nu a obtinut autorizarea ceruta de lege pentru exploatarea unei intreprinderi si nu este inregistrata in registrele speciale de publicitate; aplicarea prezentei legi fata de aceste persoane nu exclude sanctiunile aplicabile pentru lipsa autorizarii sau inregistrarii respectivei persoane.

Art. 39. – (1) Toate cheltuielile aferente procedurii instituite prin prezenta lege, inclusiv cele privind notificarea, convocarea si comunicarea actelor de procedura efectuate de administratorul judiciar si/sau de lichidatorul judiciar, vor fi suportate din averea debitorului

(2) Platile se vor face dintr-un cont deschis la o unitate a unei banci, pe baza de dispozitii emise de debitor sau, dupa caz, de administratorul judiciar, iar in cursul falimentului, de lichidatorul judiciar

(3) Disponibilitatile banesti vor putea fi pastrate intr-un cont special de depozit bancar

(4) in lipsa disponibilitatilor in contul debitorului, se va utiliza fondul de lichidare, platile urmand a fi facute potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006 privind organizarea activitatii practicienilor in insolventa, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, pe baza unui buget previzionat

(5) in cadrul adunarii creditorilor, administratorul judiciar va putea solicita creditorilor avansarea sumelor necesare continuarii procedurii

(6) in scopul si in limitele necesare acoperirii cheltuielilor de procedura, oricand pe parcursul procedurii, in lipsa de lichiditati in patrimoniul debitorului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va identifica bunuri valorificabile libere de sarcini, care nu sunt esentiale pentru reorganizare, si va proceda la valorificarea de urgenta, la minim valoarea de lichidare a acestora, stabilita de un evaluator. Pana la desemnarea comitetului creditorilor decizia de valorificare apartine administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Propunerea de valorificare, inclusa in raportul prevazut la art. 59 alin. (1), care se depune la dosarul cauzei si se publica in extras in BPI, poate fi contestata de orice parte interesata in termen de 3 zile de la publicarea extrasului raportului in BPI. Dupa desemnarea comitetului creditorilor, valorificarea se va face cu acordul comitetului, potrivit prevederilor art. 87 alin. (2)

(7) Fondul prevazut la alin. (4) va fi constituit prin:

  1. a) aplicarea unui procent de 50% la taxele care se achita la oficiul registrului comertului pentru autorizarea constituirii persoanelor supuse inregistrarii in registrul comertului, cu modificarile actelor, faptelor si mentiunilor acestora, si efectuarea tuturor inregistrarilor in registrul comertului, autorizare, functionare si eliberare documente specifice, verificare si/sau rezervare, transmitere/obtinere/eliberare documente si/sau informatii prevazute de lege;
  2. b) preluarea a 2,0% din sumele recuperate in cadrul procedurilor de insolventa, inclusiv din fondurile obtinute din vanzarea bunurilor din averea debitorului, suma care va fi inclusa in categoria cheltuielilor aferente procedurii in sensul alin. (1)

(8) Sumele prevazute la alin. (1) vor fi platite cu prioritate in momentul existentei disponibilului in contul debitorului. Sumele platite din fondul de lichidare pentru cheltuielile de procedura sunt considerate avansuri si vor fi restituite de catre practicianul in insolventa din averea debitoarei la momentul existentei lor

(9) Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania va comunica Oficiului National al Registrului Comertului si instantelor judecatoresti pe langa care functioneaza registrul societatilor agricole, respectiv registrul asociatiilor si fundatiilor, numarul contului si unitatea la care acesta este deschis si orice modificari ulterioare ale acestuia.

 

SECTIUNEA a 2-a

Organele care aplica procedura. Participantii la procedura

 

Art. 40. – (1) Organele care aplica procedura sunt: instantele judecatoresti, judecatorul-sindic, administratorul judiciar si lichidatorul judiciar

(2) Organele prevazute la alin. (1) trebuie sa asigure efectuarea cu celeritate a actelor si operatiunilor prevazute de prezenta lege, precum si realizarea, in conditiile legii, a drepturilor si obligatiilor celorlalti participanti la aceste acte si operatiuni.

  • 1. Instantele judecatoresti

Art. 41. –

(1) Toate procedurile prevazute de prezentul capitol, cu exceptia apelului, sunt de competenta tribunalului sau, daca este cazul, a tribunalului specializat in a carui circumscriptie debitorul si-a avut sediul social/profesional cel putin 6 luni anterior datei sesizarii instantei. Daca in cadrul tribunalului a fost creata o sectie speciala de insolventa, acesteia ii apartine competenta pentru derularea procedurilor prevazute de prezenta lege

(2) Sediul social/profesional al debitorului este cel cu care figureaza acesta in registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatilor si fundatiilor. in cazul in care sediul a fost schimbat cu mai putin de 6 luni anterior depunerii cererii de deschidere a procedurii insolventei, sediul social/profesional al debitorului este cel cu care acesta figura la registrul comertului, respectiv in registrul societatilor agricole sau in registrul asociatiilor si fundatiilor inainte de schimbare

(3) Tribunalul, legal investit cu o cerere de deschidere a procedurii insolventei potrivit alin. (1), ramane competent sa solutioneze cauza, indiferent de schimbarile ulterioare de sediu al debitorului

(4) Toate cererile, contestatiile, actiunile intemeiate pe dispozitiile prezentului capitol se judeca potrivit prevederilor Codului de procedura civila cu privire la judecata in prima instanta, cu mentiunea ca termenul pentru depunerea intampinarii este de maximum 15 zile de la comunicare, raspunsul la intampinare nu este obligatoriu, iar judecatorul-sindic fixeaza, prin rezolutie, in termen de maximum 5 zile de la data depunerii intampinarii, primul termen de judecata, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei. in ceea ce priveste cererile de deschidere a procedurii de insolventa ori in alte cazuri in care legea prevede termene speciale se va tine cont de aceste termene speciale. in cazul cererii de deschidere a procedurii insolventei nu sunt aplicabile dispozitiile art. 200 din Codul de procedura civila privind regularizarea cererii

(5) in litigiile care au fost promovate in temeiul dreptului comun, dupa deschiderea procedurii insolventei citarea debitorului se va face la sediul acestuia si la sediul administratorului judiciar/lichidatorului judiciar.

Art. 42. – (1) Citarea partilor, precum si comunicarea oricaror acte de procedura se efectueaza prin BPI. Comunicarea citatiilor, a convocarilor si notificarilor catre participantii la proces, al caror sediu, domiciliu sau resedinta se afla in strainatate, este supusa dispozitiilor Codului de procedura civila coroborate cu prevederile Regulamentului (CE) nr. 1.346/2000 al Consiliului din 29 mai 2000 privind procedurile de insolventa, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Regulamentului (CE) nr. 1.393/2007 al Parlamentului European si al Consiliului din 13 noiembrie 2007 privind notificarea sau comunicarea in statele membre a actelor judiciare si extrajudiciare in materie civila sau comerciala („notificarea sau comunicarea actelor”) si abrogarea Regulamentului (CE) nr. 1.348/2000 al Consiliului, dupa caz. BPI va fi realizat in forma electronica. Pentru acoperirea cheltuielilor de publicare a BPI se percepe o taxa constand intr-o cota de 10% aplicata asupra taxelor achitate la oficiul registrului comertului pentru toate operatiunile de constituire, autorizare, inregistrare, mentionare, rezervare efectuate in registrul comertului

(2) in procedurile contencioase reglementate de prezentul capitol vor fi citate in calitate de parti numai persoanele ale caror drepturi sau interese sunt supuse spre solutionare judecatorului-sindic, in conditii de contradictorialitate. in toate celelalte cazuri se aplica dispozitiile din Codul de procedura civila referitoare la procedura necontencioasa, in masura in care nu contravin unor dispozitii exprese prevazute de prezenta lege

(3) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), comunicarea actelor de procedura anterioare deschiderii procedurii si notificarea deschiderii procedurii se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedura civila. Creditorii care nu au fost notificati potrivit prevederilor art. 99 alin. (3) sunt considerati de drept in termenul de depunere a cererilor de admitere a creantelor, prin depunerea unei cereri de admitere la masa credala si vor prelua procedura in stadiul in care se afla in momentul inscrierii lor la masa credala

(4) Prin exceptie de la prevederile alin. (1), prima citare si comunicare a actelor de procedura catre persoanele impotriva carora se introduce o actiune, in temeiul dispozitiilor prezentei legi, ulterior deschiderii procedurii insolventei, se vor realiza potrivit prevederilor Codului de procedura civila si prin BPI. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in BPI

(5) in cazul in care debitorul este o societate tranzactionata pe o piata reglementata, judecatorul-sindic va comunica Autoritatii pentru Supraveghere Financiara hotararea de deschidere a procedurii

(6) Formatul si continutul-cadru ale actelor care se publica in BPI si ale dovezii privind indeplinirea procedurii de citare, convocare, notificare si comunicare se stabilesc prin ordin al ministrului justitiei si sunt utilizate in mod obligatoriu de toti participantii la procedura

(7) Notificarile, cu exceptia cazului in care sarcina notificarii apartine altor organe care aplica procedura, si convocarile prevazute de prezenta lege cad in sarcina administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, dupa caz

(8) Creditorii care au inregistrat cereri de admitere a creantelor sunt prezumati ca au in cunostinta termenele prevazute la art. 100 ori la art. 146 sau 147, dupa caz, si nu vor mai fi citati

(9) in vederea publicarii citatiilor, convocarilor si notificarilor actelor de procedura efectuate de instantele judecatoresti, dupa deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege, se editeaza BPI

(10) Publicarea actelor de procedura sau, dupa caz, a hotararilor judecatoresti in BPI inlocuieste, de la data publicarii acestora, citarea, convocarea si notificarea actelor de procedura efectuate individual fata de participantii la proces, acestea fiind prezumate a fi indeplinite la data publicarii.

Art. 43. – (1) Curtea de apel va fi instanta de apel pentru hotararile pronuntate de judecatorul-sindic. Hotararile curtii de apel sunt definitive

(2) Termenul de apel este de 7 zile de la comunicarea hotararii realizata prin publicare in BPI, daca prin lege nu se prevede altfel. Apelul va fi judecat de complete specializate, de urgenta. Citarea apelantilor, a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si a intimatilor in apel si comunicarea deciziilor pronuntate se fac prin BPI. Instantele judecatoresti vor transmite actele de procedura in cauza, din oficiu, pentru publicare in BPI. Procedura va fi considerata indeplinita daca citatia se publica cu cel putin 5 zile calendaristice inainte de data stabilita pentru infatisare. in vederea solutionarii apelului se trimit la curtea de apel, in copie certificata, de grefierul-sef al tribunalului, numai actele care intereseaza solutionarea caii de atac, selectate de judecatorul-sindic in cazul in care apelul priveste o hotarare a judecatorului-sindic pentru care nu s-a format dosar asociat. in cazul in care instanta de apel considera necesare si alte acte din dosarul de fond, va pune in vedere partilor interesate, prin rezolutia la primirea cererii de apel sau prin incheiere in cursul solutionarii apelului, sa le depuna in copie certificata sau le va solicita jucatorului-sindic

(3) Apelul se judeca potrivit prevederilor Codului de procedura civila, cu urmatoarele derogari: termenul pentru depunerea intampinarii este de maximum 10 zile de la comunicarea cererii si a motivelor de apel, raspunsul la intampinare nu este obligatoriu, iar judecatorul-sindic fixeaza, prin rezolutie, in termen de maximum 3 zile de la data depunerii intampinarii, primul termen de judecata, care va fi de cel mult 30 de zile de la data rezolutiei

(4) Prin derogare de la prevederile Codului de procedura civila, apelul nu suspenda executarea hotararilor judecatorului-sindic

(5) Urmatoarele hotarari ale judecatorului-sindic vor putea fi suspendate de instanta de apel:

  1. a) sentinta de deschidere a procedurii insolventei impotriva debitorului;
  2. b) sentinta prin care se decide intrarea in procedura simplificata;
  3. c) sentinta prin care se decide intrarea in faliment;
  4. d) sentinta de solutionare a contestatiei la planul de distribuire a fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante;
  5. e) sentinta de solutionare a contestatiilor impotriva masurilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar;
  6. f) incheierea prin care s-a confirmat practicianul in insolventa;
  7. g) incheierea prin care a fost inlocuit practicianul in insolventa;
  8. h) sentinta prin care s-au solutionat actiunile in anulare prevazute la art. 117-122

(6) Pentru toate cererile de apel formulate impotriva hotararilor pronuntate de judecatorul-sindic in cadrul procedurii se constituie un singur dosar. Completul de apel caruia i s-a repartizat aleatoriu primul apel va fi cel care va solutiona toate apelurile urmatoare privind aceeasi procedura, exercitate impotriva aceleiasi hotarari sau a hotararilor succesive pronuntate de judecatorul-sindic in acelasi dosar de insolventa

(7) Curtea de apel investita cu solutionarea apelului declarat impotriva hotararii judecatorului-sindic prin care s-a respins cererea de deschidere a procedurii insolventei, admitand apelul, va anula hotararea si va trimite cauza judecatorului-sindic, pentru deschiderea procedurii insolventei.

Art. 44. – Repartizarea cauzelor, avand ca obiect procedura prevazuta de prezentul titlu, judecatorilor desemnati ca judecatori-sindici se realizeaza in mod aleatoriu, in sistem informatizat, potrivit art. 53 din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare.

  • 2. Judecatorul-sindic

Art. 45. – (1) Principalele atributii ale judecatorului-sindic, in cadrul prezentului capitol, sunt:

  1. a) pronuntarea motivata a hotararii de deschidere a procedurii insolventei si, dupa caz, de intrare in faliment, atat prin procedura generala, cat si prin procedura simplificata;
  2. b) judecarea contestatiei debitorului impotriva cererii introductive a creditorilor pentru inceperea procedurii;
  3. c) judecarea opozitiei creditorilor la deschiderea procedurii;
  4. d) desemnarea motivata, dupa verificarea eventualelor incompatibilitati, prin sentinta de deschidere a procedurii, dupa caz, a administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu, solicitat de creditorul care a depus cererea de deschidere a procedurii ori de catre debitor, daca cererea ii apartine acestuia. in lipsa unei astfel de propuneri facute de catre debitor sau de catre oricare dintre creditori, desemnarea se va face dintre practicienii in insolventa inscrisi in Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania, care si-au depus oferta la dosar. Daca nu s-a depus nicio oferta, va desemna aleatoriu pe oricare dintre practicienii in insolventa inscrisi in Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania. in cazul in care atat debitorul, cat si creditorul au solicitat desemnarea cate unui administrator judiciar/lichidator judiciar va avea prevalenta cererea creditorului. Daca creditorii solicita a fi desemnati administratori judiciari/lichidatori judiciari diferiti, judecatorul-sindic va desemna motivat pe unul dintre cei propusi de acestia. Desemnarea se va face pentru administrarea procedurii pana la confirmarea acestuia in conditiile legii. Totodata, judecatorul-sindic va fixa onorariul in conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a atributiilor acestuia pentru aceasta perioada;
  5. e) confirmarea, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar desemnat de adunarea creditorilor ori de creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor. Daca nu exista contestatii asupra legalitatii hotararii adunarii creditorilor sau a deciziei creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, confirmarea se face in camera de consiliu, fara citarea partilor, in termen de 5 zile de la sesizarea judecatorului-sindic;
  6. f) inlocuirea, pentru motive temeinice, prin incheiere, a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, potrivit prevederilor art. 57 alin. (4);
  7. g) judecarea cererilor de a i se ridica debitorului dreptul de a-si mai conduce activitatea;
  8. h) judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitorului in insolventa, potrivit art. 169, sau sesizarea organelor de urmarire penala atunci cand exista date cu privire la savarsirea unei infractiuni;
  9. i) judecarea actiunilor introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar pentru anularea unor acte ori operatiuni frauduloase, potrivit prevederilor art. 117-122 si a actiunilor in nulitatea platilor sau operatiunilor efectuate de catre debitor, fara drept, dupa deschiderea procedurii;
  10. j) judecarea contestatiilor debitorului, ale comitetului creditorilor sau ale oricarei persoane interesate impotriva masurilor luate de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar;
  11. k) confirmarea planului de reorganizare, dupa votarea lui de catre creditori;
  12. l) solutionarea cererii administratorului judiciar sau a creditorilor de intrerupere a procedurii de reorganizare judiciara si de intrare in faliment;
  13. m) solutionarea contestatiilor formulate la rapoartele administratorului judiciar sau ale lichidatorului judiciar;
  14. n) judecarea actiunii in anularea hotararii adunarii creditorilor;
  15. o) judecarea cererilor administratorului judiciar/lichidatorului judiciar in situatiile in care nu se poate lua o hotarare in sedintele comitetului creditorilor sau ale adunarii creditorilor din lipsa de cvorum cauzata de neprezentarea creditorilor legal convocati, la cel putin doua sedinte ale acestora avand aceeasi ordine de zi;
  16. p) dispunerea convocarii adunarii creditorilor, cu o anumita ordine de zi;
  17. q) pronuntarea hotararii de inchidere a procedurii;
  18. r) orice alte atributii prevazute de lege

(2) Atributiile judecatorului-sindic sunt limitate la controlul judecatoresc al activitatii administratorului judiciar si/sau al lichidatorului judiciar si la procesele si cererile de natura judiciara aferente procedurii insolventei. Atributiile manageriale apartin administratorului judiciar ori lichidatorului judiciar sau, in mod exceptional, debitorului, daca acestuia nu i s-a ridicat dreptul de a-si administra averea. Deciziile manageriale ale administratorului judiciar, lichidatorului judiciar sau debitorului care si-a pastrat dreptul de administrare pot fi controlate sub aspectul oportunitatii de catre creditori, prin organele acestora.

Art. 46. – (1) Hotararile judecatorului-sindic sunt executorii si pot fi atacate, separat, numai cu apel

(2) Dispozitiile art. 42 alin. (1) din Codul de procedura civila privind incompatibilitatea nu sunt aplicabile judecatorului-sindic care pronunta succesiv hotarari in acelasi dosar, cu exceptia situatiei rejudecarii, dupa anularea hotararii in apel

(3) Hotararile pronuntate de judecatorul-sindic vor fi motivate de acesta in termen de 20 de zile de la data pronuntarii hotararii.

  • 3. Adunarea creditorilor. Comitetul creditorilor

Art. 47. – (1) Adunarea creditorilor va fi convocata si prezidata de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, daca prezenta lege sau judecatorul-sindic nu dispune altfel. Secretariatul sedintelor adunarilor creditorilor este in sarcina administratorului judiciar/lichidatorului judiciar

(2) Creditorii cunoscuti vor fi convocati de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar in cazurile prevazute expres de prezenta lege si ori de cate ori este necesar

(3) Adunarea creditorilor va putea fi convocata si de comitetul creditorilor sau de catre creditorii detinand creante in valoare de cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot. in aceasta situatie, daca administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar refuza sa prezideze adunarea creditorilor ori nu se prezinta la data si locul convocarii, aceasta va fi prezidata de

presedintele comitetului creditorilor ori, in lipsa, de creditorul care a cerut convocarea, reprezentati sau asistati de un avocat ori de un consilier juridic. in acest caz, convocarea si orice alte documente si informatii aferente acesteia vor fi comunicate de urgenta administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Procesul-verbal intocmit va fi transmis spre publicare in BPI in termen de 3 zile de catre persoana care a prezidat adunarea.

Art. 48. – (1) Convocarea creditorilor se realizeaza prin publicare in BPI cu cel putin 5 zile anterior tinerii sedintei si trebuie sa cuprinda ordinea de zi a acesteia. Convocatorul se depune la BPI cu 3 zile inaintea datei la care trebuie efectuata publicarea

(2) Orice deliberare asupra unei chestiuni necuprinse in convocare este nula, cu exceptia cazului in care la sedinta participa titularii tuturor creantelor si acestia sunt de acord cu introducerea chestiunii respective pe ordinea de zi a sedintei

(3) Creditorii pot fi reprezentati in adunare prin imputerniciti cu procura speciala autentica sau, in cazul creditorilor bugetari si al celorlalte persoane juridice, cu delegatie semnata de conducatorul unitatii

(4) Daca prin lege nu se interzice in mod expres, creditorii vor putea vota si prin corespondenta. Scrisoarea prin care isi exprima votul, semnata de creditor, sau inscrisul in format electronic caruia i s-a incorporat, atasat ori asociat semnatura electronica extinsa, bazata pe un certificat valabil, pot fi comunicate prin orice mijloace, pana in ziua si la ora fixata pentru exprimarea votului, administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar

(5) La sedintele adunarii creditorilor, salariatii debitorului vor putea fi reprezentati de un delegat din randul acestora, care va vota pentru intreaga valoare a creantelor reprezentand salariile si alte drepturi banesti ce li se cuvin

(6) Deliberarile si hotararile adunarii creditorilor vor fi cuprinse intr-un proces-verbal, care va fi semnat de presedintele sedintei, membrii comitetului creditorilor, precum si de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, dupa caz. Procesul-verbal va fi depus, prin grija administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, la dosarul cauzei si trimis spre publicare in BPI, in termen de doua zile lucratoare de la data adunarii creditorilor

(7) Hotararea adunarii creditorilor poate fi anulata de judecatorul-sindic pentru nelegalitate, la cererea creditorilor care au votat impotriva luarii hotararii respective si au facut sa se consemneze aceasta in procesul-verbal al adunarii, precum si la cererea creditorilor care au lipsit motivat de la sedinta adunarii creditorilor sau ale caror voturi nu au fost consemnate in procesul-verbal intocmit. Hotararea, cu exceptia celei prin care a fost desemnat, poate fi atacata, pentru motive de nelegalitate, si de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar

(8) Cererea prevazuta la alin. (7) va fi depusa la dosarul cauzei, inclusiv in format electronic, in termen de 5 zile de la data publicarii in BPI a procesului-verbal al adunarii creditorilor si va fi solutionata in camera de consiliu, cu citarea celui care a introdus cererea, a administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si a creditorilor. Citarea partilor si comunicarea actelor catre acestia se fac prin BPI.

Art. 49. – (1) Cu exceptia cazurilor in care legea cere o majoritate speciala, sedintele adunarii creditorilor au loc in prezenta titularilor de creante insumand cel putin 30% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot asupra averii debitorului, iar deciziile adunarii creditorilor se adopta cu votul favorabil manifestat expres al titularilor majoritatii, prin valoare, a creantelor prezente cu drept de vot. Votul conditionat este considerat vot negativ. Sunt considerati prezenti si creditorii care au votat valabil prin corespondenta

(2) Calculul valorii totale a creantelor prevazute la alin. (1) impotriva averii debitorului se va determina prin raportare la:

  1. a) ulterior publicarii in BPI a tabelului preliminar si pana la publicarea in BPI a tabelului definitiv, valoarea creantelor verificate si acceptate de administratorul judiciar, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului preliminar;
  2. b) ulterior publicarii in BPI a tabelului definitiv si pana la confirmarea unui plan de reorganizare sau, in cazul neconfirmarii planului, pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul tabelului definitiv;
  3. c) ulterior confirmarii planului de reorganizare si pana la deschiderea procedurii de faliment, potrivit cuantumului cuprins in programul de plati, modificat in urma stingerii creantelor achitate in plan;
  4. d) dupa deschiderea procedurii de faliment pana la publicarea tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din tabelul definitiv asa cum acesta a fost modificat in urma stingerii creantelor;
  5. e) ulterior publicarii in BPI a tabelului definitiv consolidat, astfel cum reiese din cuprinsul acestuia

(3) in cazul in care, ulterior adoptarii hotararii adunarii creditorilor, se constata, prin hotarare definitiva, ca votul a fost viciat prin introducerea sau eliminarea unei creante pentru care titularul acesteia solicitase inscrierea in tabelul de creante si daca votul astfel viciat ar fi putut conduce la adoptarea unei alte hotarari, adunarea creditorilor se reconvoaca cu aceeasi ordine de zi. in cazul in care noua hotarare a adunarii creditorilor este diferita fata de cea initiala, judecatorul-sindic poate decide desfiintarea in tot ori in parte a actelor sau operatiunilor incheiate in temeiul hotararii initiale

(4) in cazurile privind creditorii ale caror creante au fost stinse total sau partial se va proceda la o modificare corespunzatoare a tabelului de creante, dupa caz. Odata cu convocatorul adunarii creditorilor se va publica si tabelul de creditori actualizat cu sumele stinse in timpul procedurii. Odata cu contestarea procesului-verbal al adunarii, creditorii vor putea contesta in aceleasi termene si conditii si tabelul astfel publicat.

Art. 50. – (1) Judecatorul-sindic poate desemna, in raport cu numarul creditorilor, un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre cei cu drept de vot, cu creantele beneficiind de cauze de preferinta, creantele bugetare si chirografare cele mai mari, prin valoare. Daca, din cauza numarului mic de creditori, judecatorul-sindic nu considera necesara constituirea unui comitet al creditorilor, atributiile comitetului vor fi exercitate de adunarea creditorilor

(2) Desemnarea se va face, prin incheiere, dupa intocmirea tabelului preliminar de creante

(3) Pentru necesitatile procedurii, judecatorul-sindic va desemna, pe baza propunerii creditorilor, un presedinte al comitetului creditorilor. comitetul creditorilor va fi citat in persoana presedintelui astfel desemnat, iar in lipsa, prin oricare dintre membrii comitetului creditorilor

(4) in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, acestia vor putea alege un comitet format din 3 sau 5 creditori, dintre primii 20 de creditori cu drept de vot, dintre cei detinand creante ce beneficiaza de cauze de preferinta, creante bugetare si creante chirografare, cele mai mari in ordinea valorii si care se ofera voluntar, selectia fiind efectuata prin intrunirea acestor criterii cumulative pe baza celui mai mare procentaj de vot din valoarea creantelor prezente. Comitetul astfel desemnat va inlocui comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic

(5) Daca nu se va obtine majoritatea necesara, se va mentine comitetul desemnat anterior de judecatorul-sindic. La propunerea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sau a celorlalti membri ai comitetului creditorilor, judecatorul-sindic va consemna, prin incheiere, modificarea componentei acestuia, astfel incat criteriile prevazute la alin. (4) sa fie respectate in toate fazele procedurii

(6) in cursul derularii procedurii, judecatorul-sindic va putea cere asistenta comitetului creditorilor sau a unui delegat al acestuia.

Art. 51. – (1) Comitetul creditorilor are urmatoarele atributii:

  1. a) sa analizeze situatia debitorului si sa faca recomandari adunarii creditorilor cu privire la continuarea activitatii debitorului si la planurile de reorganizare propuse;
  2. b) sa negocieze cu administratorul judiciar sau cu lichidatorul judiciar care doreste sa fie desemnat de catre creditori in dosar conditiile numirii;
  3. c) sa ia cunostinta de rapoartele intocmite de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, sa le analizeze si, daca este cazul, sa formuleze contestatii la acestea;
  4. d) sa intocmeasca rapoarte, pe care sa le prezinte adunarii creditorilor, privind masurile luate de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar si efectele acestora si sa propuna, motivat, si alte masuri;
  5. e) sa solicite ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
  6. f) sa introduca actiuni pentru anularea unor acte sau operatiuni frauduloase, facute de debitor in dauna creditorilor, potrivit prevederilor art. 117 alin. (1), atunci cand astfel de actiuni nu au fost introduse de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar

(2) Comitetul creditorilor se intruneste ori de cate ori este necesar, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, dupa caz, ori la cererea oricarui membru al comitetului creditorilor. Comunicarea si votul se vor putea efectua prin orice mijloc care asigura transmiterea textului si confirmarea primirii acestuia

(3) Deliberarile comitetului creditorilor vor avea loc in prezenta administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si vor fi consemnate intr-un proces-verbal, care va retine pe scurt continutul deliberarilor, precum si hotararile luate

(4) Deciziile comitetului creditorilor se iau cu majoritatea simpla din totalul numarului de membri ai acestuia

(5) Daca un membru al comitetului creditorilor se afla, din cauza interesului propriu, in conflict de interese cu interesul concursual al creditorilor participanti la procedura, acesta se va abtine de la vot, sub sanctiunea anularii deciziei comitetului creditorilor, daca fara votul sau nu s-ar fi intrunit majoritatea ceruta. in astfel de cazuri, anularea deciziei nu exclude raspunderea creditorului demonstrat a se fi aflat in conflict de interese, pentru prejudiciile create averii debitorului printr-o asemenea fapta

(6) impotriva actiunilor, masurilor si deciziilor luate de comitetul creditorilor, orice creditor poate formula contestatie la judecatorul-sindic, in termen de 5 zile de la publicarea procesului-verbal al comitetului creditorilor in BPI

(7) in cazul in care un membru al comitetului creditorilor voteaza repetat in situatie de conflict de interese ori in cazul lipsei repetate nejustificate de la sedintele comitetului creditorilor, la cererea oricarui creditor, judecatorul-sindic il va inlocui pe respectivul membru al comitetului creditorilor, in mod provizoriu, urmand ca adunarea creditorilor sa il confirme pe cel provizoriu sau sa aleaga un alt membru, potrivit criteriilor prevazute la art. 50 alin (4).

  • 4. Administratorul special

Art. 52. – Dupa deschiderea procedurii, adunarea generala a actionarilor/asociatilor/membrilor debitorului va desemna, pe cheltuiala acestora, administratorul special.

Art. 53. – (1) Adunarea generala a actionarilor, asociatilor sau membrilor persoanei juridice va fi convocata de administratorul judiciar ori de lichidatorul judiciar pentru desemnarea administratorului special, in termen de maximum 10 zile de la notificarea deschiderii procedurii de catre administratorul judiciar/lichidatorul provizoriu

(2) Adunarea generala va fi prezidata de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, dupa caz. Daca adunarea asociatilor/actionarilor/membrilor, convocata potrivit alin. (1), nu desemneaza un administrator special, debitorului i se va ridica dreptul de administrare, daca acesta nu a fost deja ridicat, iar debitorul, respectiv asociatii/actionarii/membrii sunt decazuti din drepturile recunoscute de procedura si care sunt exercitate prin administrator special

(3) Daca un administrator special nu a fost desemnat, pentru solutionarea actiunilor prevazute la art. 117-122 ori a celor rezultand din nerespectarea art. 84, debitorul va fi reprezentat de un curator special desemnat dintre organele de conducere statutare aflate in exercitiul functiunii la data deschiderii procedurii. Desemnarea se va face de catre judecatorul-sindic in camera de consiliu si fara citarea partilor. in cazul in care ulterior adunarea generala a asociatilor/actionarilor/membrilor alege un administrator special, acesta va prelua procedura in stadiul in care se gaseste la data desemnarii.

Art. 54. – Mandatul administratorilor statutari inceteaza de la data ridicarii dreptului de administrare sau de la data desemnarii administratorului special. incetarea mandatului impune obligatia predarii gestiunii.

Art. 55. – Dupa deschiderea procedurii si numirea administratorului special, adunarea generala a actionarilor/asociatilor/membrilor isi suspenda activitatea si se va putea intruni, la convocarea administratorului judiciar, in cazurile expres si limitativ prevazute de prezenta lege.

Art. 56. – (1) Administratorul special are urmatoarele atributii:

  1. a) participa, in calitate de reprezentant al debitorului, la judecarea actiunilor prevazute la art. 117-122 ori a celor rezultand din nerespectarea art. 84;
  2. b) formuleaza contestatii in cadrul procedurii reglementate de prezenta lege;
  3. c) propune un plan de reorganizare;
  4. d) administreaza activitatea debitorului, sub supravegherea administratorului judiciar, dupa confirmarea planului, doar in situatia in care nu i s-a ridicat debitorului dreptul de administrare;
  5. e) dupa intrarea in faliment, participa la inventar, semnand actul, primeste raportul final si situatia financiara de inchidere si participa la sedinta convocata pentru solutionarea obiectiunilor si aprobarea raportului;
  6. f) primeste notificarea inchiderii procedurii

(2) Dupa ridicarea dreptului de administrare, debitorul este reprezentat de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care ii conduce si activitatea de afaceri, iar mandatul administratorului special va fi redus la a reprezenta interesele actionarilor/asociatilor/membrilor.

  • 5. Administratorul judiciar

Art. 57. – (1) Practicienii in insolventa interesati vor depune la dosar o oferta de preluare a pozitiei de administrator judiciar in dosarul respectiv, la care vor anexa dovada calitatii de practician in insolventa si o copie de pe polita de asigurare profesionala. in oferta, practicianul in insolventa interesat va putea arata si disponibilitatea de timp si de resurse umane, precum si experienta generala sau specifica necesare preluarii dosarului si bunei administrari a cazului. in cazul in care debitorul, respectiv creditorii nu au formulat propuneri si nu sunt oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un practician in insolventa ales in mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania

(2) in cadrul primei sedinte a adunarii creditorilor, creditorii care detin mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot pot decide desemnarea unui administrator judiciar, stabilindu-i si onorariul. in cazul in care onorariul se va achita din fondul constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4), acesta va fi stabilit pe baza criteriilor prevazute in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Creditorii pot decide sa confirme administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar desemnat provizoriu, stabilindu-i onorariul. in aceasta din urma situatie nu va mai fi necesara confirmarea judecatorului-sindic. Prima sedinta a adunarii creditorilor va avea in mod obligatoriu pe ordinea de zi atat confirmarea/desemnarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, cat si stabilirea onorariului acestuia

(3) Creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor poate sa decida, fara consultarea adunarii creditorilor, desemnarea unui administrator judiciar ori lichidator judiciar in locul administratorului judiciar sau lichidatorului judiciar provizoriu ori sa confirme administratorul judiciar provizoriu/lichidatorul judiciar provizoriu si sa ii stabileasca onorariul

(4) in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic, din oficiu sau ca urmare a adoptarii unei hotarari a adunarii creditorilor in acest sens, cu votul a mai mult de 50% din valoarea totala a creantelor cu drept de vot, il poate inlocui pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, pentru motive temeinice. inlocuirea se judeca in camera de consiliu, de urgenta, cu citarea administratorului judiciar si a comitetului creditorilor. impotriva incheierii se poate formula apel in termen de 5 zile de la comunicare

(5) in orice moment al procedurii, la cererea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, pentru motive bine justificate, judecatorul-sindic poate incuviinta inlocuirea acestuia, in urma analizei cererii. in acest caz, judecatorul-sindic va desemna un alt administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, in conditiile prevazute la art. 45 alin. (1) lit. d)

(6) Creditorii pot contesta la judecatorul-sindic, pentru motive de nelegalitate, decizia prevazuta la alin. (2) si (3), in termen de 5 zile de la data publicarii acesteia in BPI. Judecatorul va solutiona, de urgenta si deodata, toate contestatiile printr-o incheiere prin care va numi administratorul judiciar/lichidatorul judiciar desemnat sau, dupa caz, va solicita adunarii creditorilor/creditorului desemnarea unui alt administrator judiciar/lichidator judiciar

(7) Daca in termenul stabilit la alin. (6) decizia adunarii creditorilor sau a creditorului ce detine mai mult de 50% din valoarea creantelor nu este contestata, judecatorul-sindic, prin incheiere, va numi administratorul judiciar propus de creditori sau de creditorul ce detine mai mult de 50% din valoarea creantelor, daca acesta indeplineste conditiile prevazute de lege, dispunand totodata incetarea atributiilor administratorului judiciar provizoriu pe care l-a desemnat prin incheierea sau, dupa caz, sentinta de deschidere a procedurii

(8) Administratorul judiciar, persoana fizica sau persoana juridica, inclusiv reprezentantul acesteia, trebuie sa aiba calitatea de practician in insolventa, potrivit legii

(9) inainte de desemnarea sa, administratorul judiciar trebuie sa faca dovada ca este asigurat pentru raspundere profesionala, prin subscrierea unei polite de asigurare valabile, care sa acopere eventualele prejudicii cauzate in indeplinirea atributiilor sale. Riscul asigurat trebuie sa reprezinte consecinta activitatii administratorului judiciar pe perioada exercitarii calitatii sale

(10) Este interzis administratorului judiciar, sub sanctiunea revocarii din functie si a repararii eventualelor prejudicii cauzate, sa diminueze, in mod direct sau indirect, valoarea sumei asigurate prin contractul de asigurare

(11) Practicianul in insolventa, in calitatea sa de organ care aplica procedura, nu va putea fi sanctionat sau obligat la plata oricaror cheltuieli de judecata, amenzi, daune sau oricaror altor sume, de catre instanta de judecata sau de alta autoritate, pentru fapte sau omisiuni imputabile debitorului

(12) Daca adunarea creditorilor a infirmat administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, inainte de a-i fi stabilit onorariul, pentru activitatea desfasurata pana la data infirmarii onorariul va fi stabilit de catre judecatorul-sindic in conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Din suma aprobata se va scadea onorariul aprobat cu titlu provizoriu prin hotararea judecatoreasca privind desemnarea, daca a fost incasat

(13) in cazul desfiintarii pentru orice motive a hotararii de deschidere a procedurii, instanta care va desfiinta hotararea va decide asupra onorariului practicianului, aplicandu-se corespunzator alin. (2), iar plata acestui onorariu si a cheltuielilor de procedura va fi suportata de parat sau de reclamant, potrivit reglementarilor privitoare la cheltuielile de judecata din Codul de procedura civila

(14) in cazul in care adunarea creditorilor confirma administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, dar nu aproba oferta de onorariu a acestuia, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va putea accepta onorariul votat de catre creditori sau va reconvoca adunarea intr-un termen de maximum 30 de zile pentru negocierea cu creditorii si discutarea onorariului. in cazul in care nici la aceasta adunare oferta administratorului judiciar/lichidatorului judiciar nu va fi acceptata de catre creditori, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va putea declara ca se retrage. in caz de renuntare, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va convoca o noua adunare in termen de maximum 30 de zile, in vederea desemnarii noului administrator judiciar/lichidator judiciar. Daca in cadrul acestei adunari nu se desemneaza un alt administrator judiciar/lichidator judiciar, presedintele comitetului creditorilor sau, daca nu a fost constituit, un creditor desemnat de adunarea creditorilor va solicita judecatorului-sindic desemnarea unui administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu, in termen de maximum 5 zile de la data adunarii. Judecatorul-sindic va numi un administrator judiciar/lichidator judiciar provizoriu in termen de 5 zile de la sesizare, in camera de consiliu. Dispozitiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator.

Art. 58. – (1) Principalele atributii ale administratorului judiciar, in cadrul prezentului titlu, sunt:

  1. a) examinarea situatiei economice a debitorului si a documentelor depuse potrivit prevederilor art. 67 sau 74, dupa caz, si intocmirea unui raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie in cadrul procedurii generale si supunerea acelui raport aprobarii judecatorului-sindic, intr-un termen stabilit de acesta, dar care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
  2. b) examinarea activitatii debitorului si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia starii de insolventa, cu mentionarea eventualelor indicii sau elemente preliminare privind persoanele carora le-ar fi imputabila si cu privire la existenta premiselor angajarii raspunderii acestora, in conditiile prevederilor art. 169-173, precum si asupra posibilitatii reale de reorganizare a activitatii debitorului ori a motivelor care nu permit reorganizarea si depunerea la dosarul cauzei, intr-un termen stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea administratorului judiciar;
  3. c) intocmirea actelor prevazute la art. 67 alin. (1), in cazul in care debitorul nu si-a indeplinit obligatia respectiva inauntrul termenelor legale, precum si verificarea, corectarea si completarea informatiilor cuprinse in actele respective, cand acestea au fost prezentate de debitor;
  4. d) elaborarea planului de reorganizare a activitatii debitorului, in functie de cuprinsul raportului prevazut la lit. a);
  5. e) supravegherea operatiunilor de gestionare a patrimoniului debitorului;
  6. f) conducerea integrala, respectiv in parte, a activitatii debitorului, in acest ultim caz cu respectarea precizarilor exprese ale judecatorului-sindic cu privire la atributiile sale si la conditiile de efectuare a platilor din contul averii debitorului;
  7. g) convocarea, prezidarea si asigurarea secretariatului sedintelor adunarii creditorilor sau ale actionarilor, asociatilor ori membrilor debitorului persoana juridica;
  8. h) introducerea de actiuni pentru anularea actelor sau operatiunilor frauduloase ale debitorului, incheiate in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor garantii acordate de acesta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
  9. i) sesizarea de urgenta a judecatorului-sindic in cazul in care constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile de procedura;
  10. j) denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
  11. k) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, notificarea creditorilor in cazul neinscrierii sau inscrierii partiale a creantelor, precum si intocmirea tabelelor de creante;
  12. l) incasarea creantelor, urmarirea incasarii creantelor referitoare la bunurile din averea debitorului sau la sumele de bani transferate de catre debitor inainte de deschiderea procedurii, formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;
  13. m) incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fideijusorilor, renuntarea la garantii reale, cu conditia confirmarii acestor operatiuni de catre judecatorul-sindic;
  14. n) sesizarea judecatorului-sindic in legatura cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;
  15. o) inventarierea bunurilor debitorului;
  16. p) dispunerea evaluarii bunurilor debitorului, astfel incat aceasta sa fie realizata pana la data stabilita pentru depunerea tabelului definitiv al creantelor;
  17. q) transmiterea spre publicare in BPI a unui anunt cu privire la depunerea la dosar a raportului de evaluare, in termen de doua zile de la depunere

(2) Judecatorul-sindic poate stabili in sarcina administratorului judiciar, prin incheiere, orice alte atributii in afara celor prevazute la alin. (1), cu exceptia celor prevazute de lege in competenta exclusiva a acestuia.

Art. 59. – (1) Administratorul judiciar va depune lunar un raport cuprinzand descrierea modului in care si-a indeplinit atributiile, justificarea cheltuielilor efectuate cu administrarea procedurii sau a altor cheltuieli efectuate din fondurile existente in averea debitorului, precum si, daca este cazul, stadiul efectuarii inventarierii. in raport se va mentiona si onorariul incasat al administratorului judiciar, cu precizarea modalitatii de calcul al acestuia

(2) Raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publica in BPI

(3) La fiecare 120 de zile, judecatorul-sindic va analiza si se va pronunta asupra stadiului continuarii procedurii, printr-o rezolutie, prin care va putea pune in sarcina administratorului judiciar anumite masuri si va acorda un termen administrativ de control sau de judecata, dupa caz

(4) in ipoteza in care exista cereri cu caracter contencios sau necontencios, precum si in ipoteza in care judecatorul-sindic considera necesar, acesta va dispune citarea de urgenta a persoanelor interesate si a administratorului judiciar, pentru solutionarea cererilor sau pentru dispunerea masurilor care se impun

(5) Debitorul persoana fizica, administratorul special al debitorului persoana juridica, oricare dintre creditori, precum si orice alta persoana interesata pot face contestatie impotriva masurilor luate de administratorul judiciar

(6) Contestatia trebuie sa fie depusa in termen de 7 zile de la publicarea in BPI a extrasului prevazut la alin. (2)

(7) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 15 zile de la inregistrarea ei, in camera de consiliu, cu citarea contestatorului, a administratorului judiciar si a comitetului creditorilor, putand, la cererea contestatorului, sa suspende executarea masurii contestate. Suspendarea se judeca in camera de consiliu, de indata, fara citarea partilor

(8) Onorariul administratorului judiciar va fi platit in baza procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care s-a stabilit cuantumul acestuia, in baza deciziei publicate in BPI sau pe baza hotararii judecatoresti pentru cazurile in care a fost stabilit onorariul provizoriu de catre judecatorul-sindic.

Art. 60. – (1) in cazul in care administratorul judiciar desemnat prin incheiere pronuntata in camera de consiliu fara citarea partilor, refuza numirea, acesta are obligatia de a notifica instanta, in termen de 5 zile de la comunicarea numirii. Judecatorul-sindic va sanctiona cu amenda judiciara de la 500 lei la 1.000 lei necomunicarea in termen a refuzului, fara motive temeinice. Judecatorul-sindic va lua act de refuzul practicianului in insolventa, si va desemna un alt practician in insolventa in calitate de administrator judiciar provizoriu. in cazul in care debitorul, respectiv creditorii nu au formulat propuneri si nu sunt oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic va desemna provizoriu, pana la prima adunare a creditorilor, un practician in insolventa ales in mod aleatoriu din Tabloul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania

(2) Judecatorul-sindic va sanctiona administratorul judiciar cu amenda judiciara de la 1.000 lei la 5.000 lei in cazul in care acesta, din culpa sau cu rea-credinta, nu isi indeplineste ori indeplineste cu intarziere atributiile prevazute de lege sau stabilite de judecatorul-sindic

(3) Daca prin fapta prevazuta la alin. (2) administratorul judiciar a cauzat un prejudiciu, judecatorul-sindic va putea, la cererea oricarei parti interesate, sa il oblige pe administratorul judiciar la acoperirea prejudiciului produs

(4) in cazul amenzilor prevazute la alin. (1) si (2), respectiv al despagubirii prevazute la alin. (3), se aplica, in mod corespunzator, dispozitiile art. 190 si 191 din Codul de procedura civila.

Art. 61. – in vederea indeplinirii atributiilor sale, administratorul judiciar va putea desemna persoane de specialitate precum avocati, experti contabili, evaluatori sau alti specialisti. Numirea si nivelul remuneratiilor acestor persoane vor fi supuse aprobarii comitetului creditorilor in cazul in care acestea vor fi platite din averea debitoarei sau se vor supune standardelor de cost stabilite de Uniunea Nationala a Practicienilor in Insolventa din Romania, potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in cazul in care se vor remunera din fondul de lichidare constituit potrivit prevederilor art. 39 alin. (4).

Art. 62. – (1) Administratorul judiciar, precum si oricare dintre creditori pot formula obiectiuni impotriva rapoartelor de evaluare intocmite in cauza

(2) Obiectiunile se formuleaza in termen de maximum 5 zile de la publicarea in BPI a unui anunt cu privire la depunerea raportului de evaluare la dosarul cauzei

(3) Judecatorul-sindic va solutiona obiectiunile in termen de maximum 15 zile de la inregistrarea lor, cu citarea celui care a formulat obiectiunile, a administratorului judiciar si a membrilor comitetului creditorilor

(4) Judecatorul-sindic, admitand cererea, va obliga evaluatorul, sub sanctiunea amenzii, sa raspunda la obiectiunile incuviintate in termen de maximum 5 zile de la primirea, din partea instantei de judecata, a unei adrese in acest sens

(5) Pentru motive temeinice, precum si in cazul in care raspunsul la obiectiuni nu este satisfacator, judecatorul-sindic va putea dispune, la cerere sau din oficiu, efectuarea unei noi evaluari. Judecatorul-sindic va omologa unul dintre rapoartele de evaluare

(6) in cazul in care operatiunile pentru care este necesara angajarea de specialisti sunt operatiuni impuse de lege, cum ar fi, dar nu limitat la acestea, arhivarea documentelor, bilanturile obligatorii de mediu, audit si alte asemenea, daca propunerile administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sunt respinse de catre comitetul creditorilor, acesta va convoca din nou comitetul in termen de maximum 7 zile, in care membrii comitetului vor propune si vor desemna un specialist, aprobandu-i si onorariul. in cazul in care in cele doua sedinte ale comitetului creditorilor nu s-a decis numirea unui specialist, practicianul in insolventa va putea desemna specialistul cu oferta tehnica si financiara cea mai buna, dintre cele depuse pentru cele doua comitete.

  • 6. Lichidatorul judiciar

Art. 63. – (1) in cazul in care dispune trecerea la faliment, judecatorul-sindic va desemna un lichidator judiciar, aplicandu-se, in mod corespunzator, dispozitiile art. 57, art. 59-62 si art. 140 alin. (6)

(2) Atributiile administratorului judiciar inceteaza la momentul stabilirii atributiilor lichidatorului judiciar de catre judecatorul-sindic

(3) Poate fi desemnat lichidator judiciar si administratorul judiciar desemnat anterior.

Art. 64. – Principalele atributii ale lichidatorului judiciar, in cadrul prezentului capitol, sunt:

  1. a) examinarea activitatii debitorului asupra caruia se initiaza procedura simplificata in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la insolventa, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila si a existentei premiselor angajarii raspunderii acestora in conditiile prevederilor art. 169-173, intr-un termen stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la desemnarea lichidatorului judiciar, daca un raport cu acest obiect nu fusese intocmit anterior de administratorul judiciar;
  2. b) conducerea activitatii debitorului;
  3. c) introducerea de actiuni pentru anularea actelor si operatiunilor frauduloase incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor, precum si a unor transferuri cu caracter patrimonial, a unor operatiuni comerciale incheiate de debitor si a constituirii unor cauze de preferinta, susceptibile a prejudicia drepturile creditorilor;
  4. d) aplicarea sigiliilor, inventarierea bunurilor si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor;
  5. e) denuntarea unor contracte incheiate de debitor;
  6. f) verificarea creantelor si, atunci cand este cazul, formularea de obiectiuni la acestea, notificarea creditorilor in cazul neinscrierii sau inscrierii partiale a creantelor, precum si intocmirea tabelelor de creante;
  7. g) urmarirea incasarii creantelor din averea debitorului, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani efectuat de acesta inaintea deschiderii procedurii, incasarea creantelor, formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor debitorului, pentru aceasta putand angaja avocati;
  8. h) primirea platilor pe seama debitorului si consemnarea lor in contul averii debitorului;
  9. i) vanzarea bunurilor din averea debitorului, potrivit prevederilor prezentei legi;
  10. j) sub conditia confirmarii de catre judecatorul-sindic, incheierea de tranzactii, descarcarea de datorii, descarcarea fideijusorilor, renuntarea la garantii reale;
  11. k) sesizarea judecatorului-sindic cu orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;
  12. l) orice alte atributii stabilite prin incheiere de catre judecatorul-sindic.

 

SECTIUNEA a 3-a

Deschiderea procedurii si efectele acesteia

 

  • 1. Cererile introductive

Art. 65. – (1) Procedura incepe pe baza unei cereri introduse la tribunal de catre debitor, de catre unul sau mai multi creditori, ori de catre persoanele sau institutiile prevazute expres de lege

(2) Autoritatea de Supraveghere Financiara introduce cerere impotriva entitatilor reglementate si supravegheate de aceasta care, potrivit datelor de care dispune, indeplinesc criteriile prevazute de dispozitiile legale speciale pentru initierea procedurii prevazute de prezenta lege.

Art. 66. –

(1) Debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de maximum 30 de zile de la aparitia starii de insolventa. La cererea adresata tribunalului va fi atasata dovada notificarii organului fiscal competent cu privire la intentia de deschidere a procedurii insolventei

(2) Daca la data expirarii termenului prevazut la alin. (1) debitorul este angrenat, cu buna-credinta, in negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor sale, acesta are obligatia de a adresa tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentei legi, in termen de 5 zile de la esuarea negocierilor

(3) Daca in cursul negocierilor derulate in cadrul unei proceduri de mandat ad-hoc sau de concordat preventiv debitorul ajunge in stare de insolventa, dar exista presupunerea rezonabila, bazata pe indicii temeinice, ca rezultatele negocierilor ar putea fi valorificate in termen scurt prin incheierea unui acord extrajudiciar, debitorul, de buna-credinta, trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii in conditiile si termenul prevazute la alin. (2). in caz contrar, debitorul trebuie sa introduca cererea de deschidere a procedurii insolventei in termen de 30 de zile de la aparitia starii de insolventa

(4) Debitorul in cazul caruia aparitia starii de insolventa este iminenta va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozitiilor prezentului titlu

(5) Cererile persoanelor juridice vor fi semnate de persoanele care, potrivit actelor constitutive sau statutelor, au calitatea de a le reprezenta, fara a fi necesara o hotarare a asociatilor/actionarilor. in cazul in care prin cererea debitorului se solicita aplicarea procedurii simplificate, se va depune si hotararea adunarii generale a asociatilor/actionarilor in acest sens

(6) La inregistrarea cererii, serviciul de registratura va efectua verificari, din oficiu, cu privire la existenta pe rol a unor alte cereri de deschidere a procedurii formulate anterior de creditori. in cazul in care sunt inregistrate cereri formulate de creditori, se solutioneaza cererea debitorului in procedura necontencioasa, prin aceeasi incheiere judecatorul dispunand conexarea cererilor creditorilor, care in cazul deschiderii procedurii devin declaratii de creanta, iar daca se respinge cererea debitorului, se solutioneaza potrivit art. 72 si urmatoarele

(7) Daca, ulterior inregistrarii cererii debitorului, dar inainte de solutionarea acesteia, sunt formulate cereri de deschidere a procedurii de catre creditori, acestea se vor inregistra direct la cererea formulata de debitor. in acest scop, serviciul de registratura va efectua verificari, din oficiu, la data inregistrarii cererilor si va inregistra cererile la dosarul ce are ca obiect cererea formulata de debitor. in aceasta situatie, se va proceda la solutionarea in procedura necontencioasa a cererii debitorului. in cazul admiterii acesteia, cererile creditorilor se vor califica drept declaratii de creanta, iar in cazul respingerii sale, se vor solutiona cererile creditorilor, potrivit art. 72 si urmatoarele

(8) in cazul deschiderii procedurii insolventei, creantele ce fac obiectul cererilor de deschidere a procedurii care devin declaratii de creanta pot fi actualizate cu accesorii calculate pana la data deschiderii procedurii, in termenul legal stabilit pentru declararea creantelor, potrivit prevederilor art. 102

(9) Introducerea prematura, cu rea-credinta, de catre debitor a unei cereri de deschidere a procedurii atrage raspunderea patrimoniala a debitorului persoana fizica sau juridica, pentru prejudiciile pricinuite

(10) Cererea debitorului se va judeca de urgenta, in termen de 10 zile, in camera de consiliu, fara citarea partilor. Prin exceptie de la prevederile art. 200 din Codul de procedura civila, judecatorul-sindic va stabili termenul de judecata in camera de consiliu, in termen de 10 zile de la depunere, chiar daca cererea nu indeplineste toate cerintele legale si nu sunt depuse toate documentele. in cazul in care la data depunerii cererii debitorului se gasesc inregistrate pe rol cereri ale creditorilor, se va proceda potrivit prevederilor alin. (6) teza a II-a

(11) Dupa depunerea cererii de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, care ar pune in pericol activele debitorului, judecatorul-sindic poate dispune de urgenta, in camera de consiliu si fara citarea partilor, suspendarea provizorie a oricaror proceduri de executare silita a bunurilor debitorului pana la pronuntarea hotararii cu privire la respectiva cerere.

Art. 67. – (1) Cererea debitorului trebuie sa fie insotita de urmatoarele acte:

  1. a) ultima situatie financiara anuala, certificata de catre administrator si cenzor/auditor, balanta de verificare pentru luna precedenta datei inregistrarii cererii de deschidere a procedurii;
  2. b) lista completa a tuturor bunurilor debitorului, incluzand toate conturile si bancile prin care debitorul isi ruleaza fondurile; pentru bunurile grevate se vor mentiona datele din registrele de publicitate;
  3. c) lista numelor si a adreselor creditorilor, oricum ar fi creantele acestora: certe sau sub conditie, lichide ori nelichide, scadente sau nescadente, necontestate ori contestate, aratandu-se suma, cauza si drepturile de preferinta;
  4. d) lista cuprinzand platile si transferurile patrimoniale efectuate de debitor in cele 6 luni anterioare inregistrarii cererii introductive;
  5. e) contul de profit si pierdere pe anul anterior depunerii cererii;
  6. f) lista membrilor grupului de interes economic sau, dupa caz, a asociatilor cu raspundere nelimitata, pentru societatile in nume colectiv si cele in comandita;
  7. g) o declaratie prin care debitorul isi arata intentia de intrare in procedura simplificata sau de reorganizare, conform unui plan, prin restructurarea activitatii ori prin lichidarea, in tot sau in parte, a averii, in vederea stingerii datoriilor sale;
  8. h) o descriere sumara a modalitatilor pe care le are in vedere pentru reorganizarea activitatii;
  9. i) o declaratie pe propria raspundere, autentificata la notar ori certificata de un avocat, sau un certificat de la registrul societatilor agricole ori, dupa caz, oficiul registrului comertului sau alte registre in a carui raza teritoriala se afla sediul profesional/sediul social, din care sa rezulte daca a mai fost supus procedurii de reorganizare judiciara prevazute de prezenta lege intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererii introductive;
  10. j) o declaratie pe propria raspundere, autentificata de notar ori certificata de avocat, din care sa rezulte ca el sau administratorii, directorii si/sau actionarii/asociatii/asociatii comanditari care detin controlul debitorului nu au fost condamnati definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate contra patrimoniului, de coruptie si de serviciu, de fals, precum si pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 22/1969, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 21/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicata, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 241/2005, cu modificarile ulterioare, si infractiunile prevazute de prezenta lege in ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii;
  11. k) un certificat de admitere la tranzactionare pe o piata reglementata a valorilor mobiliare sau a altor instrumente financiare emise;
  12. l) o declaratie prin care debitorul arata daca este membru al unui grup de societati, cu precizarea acestora;
  13. m) dovada codului unic de inregistrare;
  14. n) dovada notificarii organului fiscal competent

(2) Documentele prevazute la alin. (1) se depun odata cu cererea de deschidere a procedurii sau, cel mai tarziu, pana la termenul de judecata stabilit de judecatorul-sindic. Nedepunerea documentelor prevazute la alin. (1) lit. a)-g), k), l), m) atrage respingerea cererii de deschidere a procedurii, cu exceptia cazurilor prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c) si d), precum si a cazului in care cererea de deschidere a procedurii este formulata de lichidatorul numit in procedura de lichidare prevazuta de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Nedepunerea documentelor prevazute la lit. h), i) si j) este sanctionata cu decaderea din dreptul de a depune un plan de reorganizare.

Art. 68. – (1) in cazul unei cereri introduse de o societate in nume colectiv sau in comandita, acea cerere nu va fi considerata ca fiind facuta si de asociatii cu raspundere nelimitata ori, in conditiile art. 70, si impotriva lor

(2) O cerere introdusa de un asociat cu raspundere nelimitata ori impotriva acestuia pentru datoriile sale va fi fara efecte juridice cu privire la societatea in nume colectiv sau in comandita din care face parte

(3) Prevederile alin. (1) si (2) se aplica, in mod corespunzator, in privinta cererilor introduse de grupurile de interes economic sau de membrii acestora.

Art. 69. – Nu pot fi supusi reorganizarii judiciare debitorii, persoane juridice, care in ultimii 5 ani, precedenti hotararii de deschidere a procedurii, au mai fost supusi unei proceduri de reorganizare judiciara.

Art. 70. – (1) Orice creditor indreptatit sa solicite deschiderea procedurii prevazute de prezentul titlu poate introduce o cerere de deschidere a procedurii impotriva unui debitor prezumat in insolventa, in care va preciza:

  1. a) cuantumul si temeiul creantei;
  2. b) existenta unui drept de preferinta, constituit de catre debitor sau instituit potrivit legii;
  3. c) existenta unor masuri asiguratorii asupra bunurilor debitorului;
  4. d) declaratia privind eventuala intentie de a participa la reorganizarea debitorului, caz in care va trebui sa precizeze, cel putin la nivel de principiu, modalitatea in care intelege sa participe la reorganizare

(2) Creditorul va anexa documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire a cauzelor de preferinta. De asemenea, creditorul va depune dovada codului unic de inregistrare al debitorului

(3) Daca intre momentul inregistrarii cererii de catre un creditor si cel al judecarii acestei cereri sunt formulate cereri de catre alti creditori impotriva aceluiasi debitor, tribunalul, prin serviciul de registratura, va verifica, din oficiu, la data inregistrarii, existenta dosarului pe rol si va inregistra cererea la dosarul existent. Judecatorul-sindic va stabili indeplinirea conditiilor referitoare la cuantumul minim al creantelor, in raport cu valoarea insumata a creantelor tuturor creditorilor care au formulat cereri si cu respectarea valorii-prag prevazute de prezentul titlu, si va comunica cererile debitorului

(4) Creditorii inregistreaza cererea de deschidere a procedurii direct in dosarul ce are ca obiect cererea debitorului sau, daca nu exista, in dosarul al carui obiect il are cererea altui creditor care are stabilit un termen mai scurt

(5) Creditorul care are inregistrata o cerere de deschidere a procedurii, in cazuri urgente, pana la data judecarii cererii, poate solicita judecatorului-sindic pronuntarea unei ordonante presedintiale prin care sa dispuna masuri vremelnice, in scopul suspendarii operatiunilor de instrainare a unor bunuri sau drepturi patrimoniale importante din averea debitorului, sub sanctiunea nulitatii, precum si masuri de conservare a acestor bunuri

(6) Judecata cererii prevazute la alin. (5) se face de urgenta, in camera de consiliu, fara citarea creditorului care a formulat cererea si nici a debitorului. Masura va fi incuviintata vremelnic, pana la data solutionarii cererii de deschidere a procedurii. Creditorul poate fi obligat la plata unei cautiuni de pana la 10% din valoarea creantei pretinse, care va putea fi folosita de debitor pentru acoperirea daunelor produse in cazul respingerii cererii de deschidere a procedurii.

  • 2. Deschiderea procedurii si efectele deschiderii procedurii

Art. 71. – (1) Daca cererea debitorului corespunde conditiilor prevazute la art. 66, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii generale, iar daca prin declaratia facuta potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. g) debitorul isi arata intentia de a intra in procedura simplificata ori se incadreaza in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2), judecatorul va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii simplificate. Minuta incheierii privind deschiderea procedurii insolventei se comunica, de indata, administratorului judiciar provizoriu/lichidatorului judiciar provizoriu numit de catre judecatorul-sindic

(2) Prin incheierea de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sa efectueze notificarile prevazute la art. 100. in cazul in care, in termen de 10 zile de la primirea notificarii, creditorii se opun deschiderii procedurii, judecatorul-sindic va tine, in termen de 5 zile, o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, debitorul si creditorii care se opun deschiderii procedurii, in urma careia va solutiona deodata, printr-o sentinta, toate opozitiile. Admitand opozitia, judecatorul-sindic va revoca incheierea de deschidere a procedurii.

Art. 72. – (1) in cazul cererii de deschidere a procedurii insolventei formulate de creditor, la cererea debitorului, formulata in termenul prevazut la alin. (3), judecatorul-sindic poate dispune, prin incheiere, in sarcina creditorului consemnarea la o banca a unei cautiuni de pana la 10% din valoarea creantei, dar nu mai mult de 40.000 lei. Cautiunea va fi consemnata in termen de 5 zile de la comunicarea masurii, sub sanctiunea respingerii cererii de deschidere a procedurii

(2) in termen de 48 de ore de la inregistrarea cererii creditorului, instanta o va comunica debitorului si organului fiscal competent

(3) in termen de 10 zile de la primirea cererii, debitorul trebuie fie sa conteste, fie sa recunoasca existenta starii de insolventa. in cadrul judecarii contestatiei, va putea fi administrata doar proba cu inscrisuri

(4) Daca judecatorul-sindic stabileste ca debitorul nu este in stare de insolventa, respinge cererea creditorului, care va fi considerata ca lipsita de orice efect chiar de la inregistrarea ei. in acest caz, cautiunea va fi folosita pentru a acoperi pagubele suferite de debitor, pentru introducerea cu rea-credinta a unei astfel de cereri, conform dispozitiei judecatorului-sindic

(5) in cazul achitarii, pana la inchiderea dezbaterilor, a creantei creditorului care a solicitat deschiderea procedurii, judecatorul-sindic va respinge cererea ca ramasa fara obiect, cautiunea depusa fiind restituita in mod corespunzator

(6) Daca debitorul nu plateste creanta creditorului pana la inchiderea dezbaterilor, iar judecatorul-sindic stabileste ca debitorul este in stare de insolventa, va admite cererea de deschidere a procedurii formulate de acesta si va deschide, prin sentinta, fie procedura generala a insolventei, fie procedura simplificata, dupa caz. in acest caz, cautiunea va fi restituita creditorului.

Art. 73. – Prin sentinta de deschidere a procedurii generale, judecatorul-sindic desemneaza un administrator judiciar provizoriu, iar in cazul deschiderii procedurii simplificate desemneaza un lichidator judiciar provizoriu, dispunand efectuarea notificarilor prevazute la art. 100. Desemnarea se face potrivit prevederilor art. 45 alin. (1) lit. d) coroborate cu cele ale art. 57 alin. (1). Prevederile art. 60 raman aplicabile.

Art. 74. – in termen de 10 zile de la deschiderea procedurii, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei actele si informatiile prevazute la art. 67 alin. (1).

Art. 75. – (1) De la data deschiderii procedurii se suspenda de drept toate actiunile judiciare, extrajudiciare sau masurile de executare silita pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului. Valorificarea drepturilor acestora se poate face numai in cadrul procedurii insolventei, prin depunerea cererilor de admitere a creantelor. Repunerea pe rol a acestora este posibila doar in cazul desfiintarii hotararii de deschidere a procedurii, a revocarii incheierii de deschidere a procedurii sau in cazul inchiderii procedurii in conditiile art. 178. in cazul in care hotararea de deschidere a procedurii este desfiintata sau, dupa caz, revocata, actiunile judiciare sau extrajudiciare pentru realizarea creantelor asupra averii debitorului pot fi repuse pe rol, iar masurile de executare silita pot fi reluate. La data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii, atat actiunea judiciara sau extrajudiciara, cat si executarile silite suspendate inceteaza

(2) Nu sunt supuse suspendarii de drept prevazute la alin. (1):

  1. a) caile de atac promovate de debitor impotriva actiunilor unui/unor creditor/creditori incepute inaintea deschiderii procedurii si nici actiunile civile din procesele penale indreptate impotriva debitorului;
  2. b) actiunile judiciare indreptate impotriva codebitorilor si/sau tertilor garanti

(3) Nu sunt supuse suspendarii prevazute la alin. (1) actiunile judiciare pentru determinarea existentei si/sau cuantumului unor creante asupra debitorului, nascute dupa data deschiderii procedurii. Pentru astfel de actiuni se va putea formula, pe parcursul perioadei de observatie si de reorganizare, cerere de plata ce va fi analizata de catre administratorul judiciar cu respectarea prevederilor art. 106 alin. (1), care se aplica in mod corespunzator, fara ca aceste creante sa fie inscrise in tabelul de creante. impotriva masurii dispuse de catre administratorul judiciar se va putea formula contestatie cu respectarea art. 59 alin. (5), (6) si (7)

(4) Titularul unei creante curente, certe, lichide si exigibile ce a fost recunoscuta de catre administratorul judiciar sau de catre judecatorul-sindic potrivit alin. (3) si al carei cuantum depaseste valoarea-prag poate solicita pe parcursul duratei perioadei de observatie deschiderea procedurii de faliment al debitorului daca aceste creante nu sunt achitate in termen de 60 de zile de la data luarii masurii de catre administratorul judiciar sau a hotararii instantei de judecata. Prevederile art. 143 alin. (2) si (3) se vor aplica in mod corespunzator

(5) in cazul bunurilor debitorului deja adjudecate sau al sumelor indisponibilizate prin proceduri de executare silita pana la data deschiderii procedurii, organele de executare vor vira sumele corespunzatoare in contul prevazut la art. 39 alin. (2), mai putin onorariul acestora si celelalte cheltuieli de executare efectuate; debitorul isi pastreaza toate drepturile prevazute de respectiva procedura

(6) Sumele provenite din executarile silite vor fi platite de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar catre creditorii titulari ai cauzei de preferinta asupra bunurilor adjudecate in termen de 30 de zile, chiar si in perioada de observatie. Asupra acestor sume nu se vor aplica onorariul si cheltuielile aferente procedurii insolventei

(7) Sumele de bani existente in contul debitorului la data deschiderii procedurii si asupra carora este constituita o ipoteca mobiliara, precum si garantiile in numerar (cash colateral) vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar creditorului titular al ipotecii mobiliare, pentru acoperirea creantelor exigibile ale acestuia, in termen de 5 zile de la cererea creditorului. in cazul sumelor aferente unui cont escrow, in caz de opozitie, acestea vor fi transferate in contul prevazut la art. 39 dupa verificarea de catre judecatorul-sindic a indeplinirii conditiilor de fond ale contractului

(8) Sumele de bani existente in contul debitorului la data deschiderii procedurii si asupra carora este constituita o ipoteca mobiliara, precum si garantiile in numerar (cash colateral) vor fi distribuite la simpla cerere a creditorului de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar creditorului titular al ipotecii mobiliare, pentru acoperirea creantelor exigibile ale acestuia, in termen de 5 zile de la cererea creditorului. in cazul sumelor aferente unui cont escrow, in caz de opozitie, acestea vor fi transferate in contul prevazut la art. 39 alin. (2) dupa verificarea de catre judecatorul-sindic a indeplinirii conditiilor de fond ale contractului

(9) Pentru asigurarea resurselor in vederea continuarii activitatii curente a debitorului in perioada de observatie, sumele de bani care fac obiectul cauzelor de preferinta prevazute la acest articol vor putea fi folosite de catre administratorul judiciar cu acordul creditorului titular al garantiei. in cazul refuzului acestui acord, judecatorul-sindic poate autoriza folosirea acestor sume de bani, cu acordarea in beneficiul creditorului titular al garantiei a protectiei corespunzatoare, conform prevederilor art. 87 alin. (3).

Art. 76. – in vederea aplicarii prevederilor art. 75, prin hotararea de deschidere a procedurii, judecatorul-sindic va dispune comunicarea acesteia catre instantele judecatoresti in a caror jurisdictie se afla sediul debitorului declarat la registrul corespunzator si tuturor bancilor unde debitorul are deschise conturi.

Art. 77. – (1) Orice furnizor de servicii – electricitate, gaze naturale, apa, servicii telefonice sau altele asemenea – nu are dreptul, in perioada de observatie si in perioada de reorganizare, sa schimbe, sa refuze ori sa intrerupa temporar un astfel de serviciu catre debitor sau averea acestuia, in cazul in care acesta are calitatea de consumator captiv, potrivit legii

(2) Pentru serviciile furnizate in conditiile alin. (1), debitorul are obligatia de a achita contravaloarea acestora, avand dreptul la un termen de plata de 90 de zile. in cazul in care contractele pe care debitorul le avea incheiate cu furnizorii de servicii mentionati la alin. (1) prevad un termen de plata mai mic de 90 de zile, acesta se va modifica corespunzator la data deschiderii procedurii de insolventa

(3) Nerespectarea obligatiilor contractuale de furnizare a utilitatilor, in caz de mentinere a contractului in conditiile prezentei legi, atrage raspunderea pentru acoperirea prejudiciilor aduse averii debitorului si aplicarea unei amenzi judiciare de la 10.000 lei la 30.000 lei pentru fiecare incalcare a obligatiilor, sub conditia ca furnizorul de utilitati sa fi fost notificat in prealabil cu privire la deschiderea procedurii, potrivit art. 42 alin. (3). Lipsa remedierii incalcarii obligatiilor sau neexecutarea obligatiei de reluare a furnizarii utilitatilor in termen de maximum 10 zile calendaristice de la notificarea primita de la administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar constituie in sine o noua incalcare si se va sanctiona cu o noua amenda

(4) Prin exceptie de la dispozitiile alin. (2), daca debitorul nu achita creantele nascute dupa deschiderea procedurii insolventei, aferente serviciilor prestate, in termenul prevazut de alin. (2), furnizorul de utilitati este indreptatit sa intrerupa furnizarea serviciilor

(5) Furnizarea serviciului va fi reluata dupa achitarea creantelor nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei

(6) Debitorul aflat in procedura insolventei nu poate fi impiedicat sa participe la licitatii publice pentru motivul deschiderii procedurii.

Art. 78. – (1) Creditorul titular al unei creante ce beneficiaza de o cauza de preferinta poate solicita judecatorului-sindic, cu citarea comitetului creditorilor, a administratorului special si a administratorului judiciar, ridicarea suspendarii prevazute la art. 75 alin. (1) cu privire la creanta sa si valorificarea imediata, in cadrul procedurii, cu aplicarea corespunzatoare a dispozitiilor art. 154-158 si cu conditia achitarii din pret a cheltuielilor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 1, a bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta, in una dintre urmatoarele situatii:

  1. atunci cand valoarea obiectului garantiei, determinata de un evaluator conform standardelor internationale de evaluare, este pe deplin acoperita de valoarea totala a creantelor si a partilor de creante garantate cu acel obiect, daca:
  2. a) obiectul garantiei nu prezinta o importanta determinanta pentru reusita planului de reorganizare propus;
  3. b) obiectul garantiei face parte dintr-un subansamblu functional, iar prin desprinderea si vanzarea lui separata, valoarea bunurilor ramase nu se diminueaza;
  4. atunci cand nu exista o protectie corespunzatoare a creantei garantate in raport cu obiectul garantiei, din cauza:
  5. a) diminuarii valorii obiectului garantiei sau existentei unui pericol real ca aceasta sa sufere o diminuare apreciabila;
  6. b) diminuarii valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior, ca urmare a acumularii dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel la o creanta garantata cu rang superior;
  7. c) lipsei unei asigurari a obiectului garantiei impotriva riscului pieirii sau deteriorarii

(2) in cazurile prevazute la alin. (1) lit. B, judecatorul-sindic va putea respinge cererea de ridicare a suspendarii formulate de creditor, daca administratorul judiciar/debitorul propune in schimb adoptarea uneia sau mai multor masuri menite sa ofere protectie corespunzatoare creantei garantate a creditorului, precum:

  1. a) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru acoperirea diminuarii valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
  2. b) efectuarea de plati periodice in favoarea creditorului pentru satisfacerea dobanzilor, majorarilor si penalitatilor de orice fel si, respectiv, pentru reducerea capitalului creantei sub cota de diminuare a valorii obiectului garantiei ori a valorii partii garantate dintr-o creanta cu rang inferior;
  3. c) novatia obligatiei de garantie prin constituirea unei garantii suplimentare, reale sau personale ori prin substituirea obiectului garantiei cu un alt obiect

(3) in cererea de ridicare a suspendarii creditorul trebuie sa faca dovada faptului prevazut la alin. (1) lit. A pct. b), ramanandu-i debitorului/administratorului judiciar sau altei parti interesate sarcina producerii dovezii contrare si, respectiv, a celorlalte elemente

(4) Valoarea bunului asupra caruia poarta cauza de preferinta se va stabili printr-o evaluare efectuata de catre un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61.

Art. 79. – Deschiderea procedurii suspenda orice termene de prescriptie a actiunilor prevazute la art. 75 alin. (1).

Art. 80. – (1) Nicio dobanda, majorare sau penalitate de orice fel ori cheltuiala, numita generic accesorii, nu va putea fi adaugata creantelor nascute anterior datei deschiderii procedurii, cu exceptia situatiilor prevazute la art. 103

(2) in cazul in care se confirma un plan de reorganizare, dobanzile, majorarile ori penalitatile de orice fel sau cheltuielile accesorii la obligatiile nascute ulterior datei deschiderii procedurii generale se achita in conformitate cu actele din care rezulta si cu prevederile programului de plati. in cazul in care planul esueaza, acestea se datoreaza pana la data deschiderii procedurii falimentului.

Art. 81. – (1) Ca urmare a deschiderii procedurii si pana la data confirmarii planului de reorganizare, actiunile societatilor emitente, in sensul Legii nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, se suspenda de la tranzactionare cu incepere de la data primirii comunicarii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara

(2) La data primirii de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a comunicarii privind intrarea in procedura falimentului intervine retragerea valorilor mobiliare de pe piata reglementata pe care acestea se tranzactioneaza.

Art. 82. – (1) Debitorul are obligatia de a pune la dispozitia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si a creditorului detinand cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv de creante toate informatiile si documentele apreciate ca necesare cu privire la activitatea si averea sa, precum si lista cuprinzand platile efectuate in ultimele 6 luni anterioare deschiderii procedurii si transferurile patrimoniale facute in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, sub sanctiunea ridicarii dreptului de administrare

(2) Pentru nepunerea la dispozitia administratorului judiciar/lichidatorului judiciar a informatiilor si documentelor de catre persoanele responsabile, judecatorul-sindic va face aplicarea amenzii prevazute la art. 60 alin. (2), in mod corespunzator.

Art. 83. – (1) Dupa ramanerea definitiva a hotararii de deschidere a procedurii, toate actele si corespondenta emise de debitor, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar vor cuprinde, in mod obligatoriu si cu caractere vizibile, in limbile romana, engleza si franceza, mentiunea „in insolventa”, „in insolvency”, „en procedure collective”

(2) Dupa intrarea in reorganizare judiciara sau faliment, actele si corespondenta vor purta, in conditiile prevazute la alin. (1), mentiunea „in reorganizare judiciara”, „in judicial reorganisation”, „en redressement” sau, dupa caz, „in faliment”, „in bankruptcy”, „en faillite”. Dupa intrarea in procedura simplificata se va face, de asemenea, mentiunea „in faliment”, „in bankruptcy”, „en faillite”

(3) Daca debitorul detine sau administreaza una sau mai multe pagini de internet, organele de conducere ale acestuia sunt obligate sa publice pe paginile de internet proprii, in termen de 24 de ore de la data comunicarii hotararii de deschidere a procedurii, informatiile referitoare la starea societatii, precum si numarul, data si instanta care a pronuntat hotararea

(4) Prejudiciile suferite de tertii de buna-credinta ca urmare a nerespectarii obligatiilor prevazute la alin. (1)-(3) vor fi reparate in mod exclusiv de persoanele care au incheiat actele ca reprezentanti legali ai debitorului, fara a fi atinsa averea debitorului.

Art. 84. – (1) in afara de cazurile prevazute la art. 87, de cele autorizate de judecatorul-sindic sau avizate de catre administratorul judiciar, toate actele, operatiunile si platile efectuate de debitor ulterior deschiderii procedurii sunt nule de drept

(2) Administratorul special desemnat intr-o procedura de insolventa raspunde pentru incalcarea dispozitiilor art. 87, judecatorul-sindic, la cererea administratorului judiciar, a adunarii creditorilor, formulata de presedintele comitetului creditorilor sau de un alt creditor desemnat de aceasta, sau la cererea creditorului ce detine 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala, putand dispune ca o parte din pasivul astfel produs sa fie suportat de catre administratorul special, fara sa depaseasca prejudiciul aflat in legatura de cauzalitate cu actele sau operatiunile astfel desfasurate

(3) Debitorul si/sau, dupa caz, administratorul judiciar sunt/este obligati/obligat sa intocmeasca si sa pastreze o lista cuprinzand toate incasarile, platile si compensarile efectuate dupa deschiderea procedurii, cu precizarea naturii si valorii acestora, precum si a datelor de identificare a cocontractantilor.

Art. 85. – (1) Deschiderea procedurii ridica debitorului dreptul de administrare, constand in dreptul de a-si conduce activitatea, de a-si administra bunurile din avere si de a dispune de acestea daca nu si-a declarat intentia de reorganizare, in conditiile art. 67 alin. (1) lit. g). Ridicarea dreptului de administrare se dispune si in cazul in care debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare in termenul prevazut la art. 74

(2) Cu exceptia cazurilor prevazute expres de lege, prevederile alin. (1) sunt aplicabile si in legatura cu bunurile pe care debitorul le-ar dobandi ulterior deschiderii procedurii

(3) Judecatorul-sindic va putea ordona ridicarea, in tot sau in parte, a dreptului de administrare al debitorului odata cu desemnarea unui administrator judiciar, indicand totodata si conditiile de exercitare a conducerii activitatii debitorului

(4) Dreptul de administrare al debitorului inceteaza de drept la data la care se dispune deschiderea falimentului

(5) Creditorii, comitetul creditorilor ori administratorul judiciar pot oricand adresa judecatorului-sindic o cerere de a se ridica debitorului dreptul de administrare, cu conditia dovedirii pierderilor continue din averea debitorului sau lipsa probabilitatii de realizare a unui plan rational de activitate

(6) Judecatorul-sindic va examina, in termen de 15 zile, cererea prevazuta la alin. (5), intr-o sedinta la care vor fi citati administratorul judiciar, comitetul creditorilor si administratorul special

(7) De la data intrarii in faliment, debitorul va putea desfasura doar activitatile ce sunt necesare derularii operatiunilor lichidarii.

Art. 86. – (1) Prin sentinta sau, dupa caz, incheierea avand drept efect ridicarea dreptului de administrare, judecatorul-sindic va da dispozitii tuturor bancilor la care debitorul are deschise conturi sa nu dispuna de sume fara un ordin al administratorului judiciar/lichidatorului judiciar. Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va comunica de urgenta bancilor instituirea acestei interdictii

(2) incalcarea interdictiei comunicate de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar atrage raspunderea bancilor pentru prejudiciul creat, precum si o amenda judiciara de la 4.000 lei la 10.000 lei.

Art. 87. – (1) in perioada de observatie, debitorul va putea sa continue desfasurarea activitatilor curente si poate efectua plati catre creditorii cunoscuti, care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, dupa cum urmeaza:

  1. a) sub supravegherea administratorului judiciar, daca debitorul a facut o cerere de reorganizare, in sensul art. 67 alin. (1) lit. g), si nu i-a fost ridicat dreptul de administrare;
  2. b) sub conducerea administratorului judiciar, daca debitorului i s-a ridicat dreptul de administrare

(2) Actele, operatiunile si platile care depasesc conditiile prevazute la alin. (1) vor putea fi autorizate in exercitarea atributiilor de supraveghere de administratorul judiciar; acesta va convoca o sedinta a comitetului creditorilor in vederea supunerii spre aprobare a cererii administratorului special, in termen de maximum 5 zile de la data primirii acesteia. in cazul in care o anumita operatiune care excedeaza activitatii curente este recomandata de catre administratorul judiciar, iar propunerea este aprobata de catre comitetul creditorilor, aceasta va fi indeplinita obligatoriu de administratorul special. in cazul in care activitatea este condusa de catre administratorul judiciar, operatiunea va fi efectuata de catre acesta cu aprobarea comitetului creditorilor, fara a fi necesara cererea administratorului special

(3) in cazul propunerilor de instrainare a bunurilor din averea debitorului grevate de cauze de preferinta, creditorul titular are urmatoarele drepturi:

  1. a) dreptul de a beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei sale, potrivit prevederilor art. 78;
  2. b) dreptul de a beneficia de distribuiri de sume in conditiile art. 159 alin. (1) pct. 3 si art. 161 pct. 1, in conditiile in care nu poate beneficia de o protectie corespunzatoare a creantei, beneficiind de o cauza de preferinta, conform prevederilor art. 78

(4) Finantarile acordate debitorului in perioada de observatie in vederea desfasurarii activitatilor curente, cu aprobarea adunarii creditorilor, beneficiaza de prioritate la restituire, potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 sau, dupa caz, potrivit prevederilor art. 161 pct. 2. Aceste finantari se vor garanta, in principal, prin afectarea unor bunuri sau drepturi care nu formeaza obiectul unor cauze de preferinta, iar in subsidiar, daca nu exista astfel de bunuri sau drepturi disponibile, cu acordul creditorilor beneficiari ai respectivelor cauze de preferinta. in ipoteza in care acordul acestor creditori nu va fi obtinut, prioritatea la restituire a acestor creante, prevazuta de art. 159 alin. (1) pct. 2, va diminua regimul de indestulare al creditorilor beneficiari ai cauzelor de preferinta, proportional, prin raportare la intreaga valoare a bunurilor sau drepturilor care formeaza obiectul acestor cauze de preferinta. in cazul inexistentei sau al insuficientei bunurilor care sa fie grevate de cauze de preferinta in favoarea creditorilor ce acorda finantare in perioada de observatie in vederea desfasurarii activitatilor curente, pentru partea negarantata a creantei, acestia vor beneficia de prioritate potrivit prevederilor art. 161 pct. 2.

Art. 88. – Daca la data deschiderii procedurii un drept, act sau fapt juridic nu devenise opozabil tertilor, inscrierile, transcrierile, intabularile si orice alte formalitati specifice necesare acestui scop, inclusiv cele dispuse in cursul unui proces penal in vederea confiscarii speciale si/sau extinse, efectuate dupa data deschiderii procedurii, sunt fara efect fata de creditori, cu exceptia cazului in care cererea sau sesizarea, legal formulata, a fost primita de instanta, autoritatea ori institutia competenta cel mai tarziu in ziua premergatoare hotararii de deschidere a procedurii. inscrierile efectuate cu incalcarea acestui articol se radiaza de drept.

Art. 89. – (1) Orice transfer, indeplinire a unei obligatii, exercitare a unui drept, act sau fapt realizat in temeiul unor contracte financiare calificate, precum si orice acord de compensare bilaterala sunt valabile, pot fi executate si/sau opuse unui cocontractant insolvent ori unui garant insolvent al unui cocontractant, conform conditiilor rezultand din intelegerea partilor, fiind recunoscute ca baza de inscriere a creantei in procedurile prevazute de prezentul capitol

(2) Singura obligatie, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unei compensari bilaterale – netting – in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract va fi aceea de a presta obligatia neta, respectiv suma de plata sau obligatia de a face, rezultata in urma nettingului catre cocontractantul sau

(3) Singurul drept, daca exista in cuprinsul contractului, ca urmare a realizarii unui netting in conditiile prevazute de un contract financiar calificat, a unei parti la contract, va fi acela de a primi dreptul net, respectiv suma de plata sau obligatia de a face, care rezulta in urma nettingului de la cocontractantul sau

(4) Nicio atributie conferita prin prezenta lege unui organ care aplica procedura insolventei nu va impiedica incetarea contractului financiar calificat si/sau accelerarea indeplinirii obligatiilor de plata ori a indeplinirii obligatiilor de a face sau a realizarii unui drept in baza unuia ori a mai multor contracte financiare calificate, avand ca temei un acord de netting, aceste puteri fiind limitate la suma neta rezultata in urma aplicarii acordului de netting

(5) Cu exceptia dovedirii intentiei frauduloase a debitorului in sensul art. 117 alin. (2) lit. g), administratorul judiciar/lichidatorul judiciar sau, dupa caz, instanta judecatoreasca nu poate impiedica, cere anularea ori decide desfacerea unor operatiuni cu instrumente financiare derivate, inclusiv ducerea la indeplinire a unui acord de netting, realizate in baza unui contract financiar calificat.

Art. 90. – (1) Deschiderea procedurii de insolventa nu afecteaza dreptul niciunui creditor de a invoca compensarea creantei sale cu cea a debitorului asupra sa, atunci cand conditiile prevazute de lege in materie de compensare legala sunt indeplinite la data deschiderii procedurii. Compensarea poate fi constatata si de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar

(2) Prevederile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si creantelor reciproce nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei.

Art. 91. – (1) Bunurile instrainate de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, in exercitiul atributiilor sale prevazute de prezenta lege, sunt dobandite libere de orice sarcini, precum privilegii, ipoteci, gajuri sau drepturi de retentie, sechestre, de orice fel. Fac exceptie de la acest regim masurile asiguratorii dispuse in procesul penal in vederea confiscarii speciale si/sau confiscarii extinse

(2) Prin exceptie de la dispozitiile art. 885 alin. (2) din Codul civil, radierea din cartea funciara a oricaror sarcini si interdictii prevazute la alin. (1) se face in temeiul actului de instrainare semnat de administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar.

Art. 92. – (1) Administratorul judiciar va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de acesta, care nu va putea depasi 20 de zile de la desemnarea sa, un raport prin care sa propuna fie intrarea in procedura simplificata, fie continuarea perioadei de observatie din procedura generala

(2) Raportul va indica daca debitorul se incadreaza in categoriile prevazute la art. 38 alin. (2) si, in consecinta, trebuie supus procedurii simplificate prevazute de prezenta lege, caz in care va cuprinde documentele doveditoare si propunerea de intrare in faliment in procedura simplificata. Administratorul judiciar va notifica propunerea de intrare in faliment prin procedura simplificata creditorilor care au depus cerere introductiva si debitorului, prin administratorul special, depunand la instanta, odata cu cererea, dovada indeplinirii procedurii de notificare

(3) Judecatorul-sindic supune propunerea prevazuta la alin. (2), privind intrarea in faliment a debitorului in procedura simplificata, dezbaterii partilor in sedinta publica, in maximum 15 zile de la primirea raportului administratorului judiciar

(4) in cadrul sedintei de judecata prevazute la alin. (3), judecatorul-sindic, dupa ascultarea partilor interesate, va da o sentinta prin care va aproba sau va respinge, dupa caz, concluziile raportului supus dezbaterii

(5) in cazul aprobarii raportului prevazut la alin. (4), judecatorul-sindic va decide, prin aceeasi sentinta, intrarea in faliment a debitorului, in conditiile art. 145 alin. (1) lit. D.

Art. 93. – Ulterior intrarii in procedura simplificata, in cazul in care documentele prevazute la art. 67 alin. (1) lit. b)-f) si l) nu sunt prezentate de catre debitor, lichidatorul judiciar desemnat va reconstitui, in masura posibilului, acele documente, cheltuielile astfel efectuate urmand a fi suportate din averea debitorului.

Art. 94. – Pentru celeritatea procedurii de insolventa, in conditiile art. 38 alin. (2) lit. c), instanta poate stabili, pentru creditorul care a solicitat deschiderea procedurii de insolventa sau administratorul judiciar desemnat, indatoriri in ceea ce priveste prezentarea probelor cu inscrisuri, relatii scrise, poate solicita la interogatoriu persoanele identificate ca facand parte din conducerea societatii, poate solicita asistenta si concursul acestora la efectuarea actelor de procedura, precum si orice alte demersuri necesare solutionarii cauzei.

Art. 95. – Atunci cand la sediul inregistrat in registrul corespunzator debitorul nu mai desfasoara activitate, iar creditorul care a introdus cererea de deschidere a procedurii nu cunoaste un alt sediu, punct de lucru sau de desfasurare a activitatii si dupa ascultarea raportului administratorului judiciar, prevazut la art. 97, prin care se constata ca debitorul se gaseste in una dintre categoriile prevazute la art. 38 alin. (2) lit. c), comunicarea, notificarea oricarui act de procedura fata de debitor, inclusiv a celor privind deschiderea procedurii, se va efectua numai prin BPI.

Art. 96. – in aplicarea prevederilor prezentei legi, administratorul judiciar va solicita relatii privind sediul principal al societatii, punctele de lucru sau alte locatii in care se afla bunuri ale debitorului ori se desfasoara activitati ale acestuia, precum si date privind administratia societatii, relatii privind bunurile patrimoniale si documentele privind activitatea societatii de la autoritatile care detin sau ar putea sa detina informatiile solicitate. Acestea vor elibera informatiile solicitate fara a percepe eventualele taxe, onorarii sau comisioane, prevazute de alte acte normative aferente acestor activitati.

Art. 97. – (1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar, in cazul procedurii simplificate, va intocmi si va supune judecatorului-sindic, in termenul stabilit de judecatorul-sindic, dar care nu va putea depasi 40 de zile de la data desemnarii, un raport asupra cauzelor si imprejurarilor care au dus la aparitia insolventei debitorului, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila. La cererea motivata a administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, in cazuri de o complexitate ridicata, termenul poate fi prelungit de catre judecatorul-sindic cu o perioada de maximum 40 de zile

(2) in cazul in care debitorul nu se incadreaza in categoriile prevazute la art. 38 alin. (2), raportul va indica daca exista o posibilitate reala de reorganizare efectiva a activitatii debitorului ori, dupa caz, motivele care nu permit reorganizarea si, in acest caz, va propune intrarea in faliment

(3) in cazul in care, prin raportul sau, administratorul judiciar arata ca activitatea debitorului poate fi redresata pe baza unui plan de reorganizare judiciara, acesta va trebui sa precizeze daca recomanda ca planul de reorganizare sa fie propus de debitor, daca, la cererea debitorului, colaboreaza la intocmirea planului ori daca intentioneaza sa propuna un alt plan singur sau impreuna cu unul ori mai multi creditori

(4) Propunerea privind intrarea in faliment a debitorului, potrivit alin. (2), va fi supusa aprobarii adunarii generale a creditorilor la prima sedinta a acesteia. La sedinta va putea participa si administratorul special, fara drept de vot

(5) in cazul in care raportul administratorului judiciar va face propunerea de intrare in faliment, acesta va publica un anunt referitor la raport in BPI, cu indicarea datei primei adunari a creditorilor, sau va convoca adunarea creditorilor, daca raportul va fi depus dupa data primei adunari. La aceasta adunare va supune votului adunarii creditorilor propunerea de intrare in faliment

(6) Administratorul judiciar va asigura posibilitatea consultarii raportului prevazut la alin. (1) la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului. O copie de pe raport va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul comertului sau, dupa caz, la registrul in care este inregistrat debitorul si va fi comunicata debitorului.

Art. 98. – (1) in cadrul sedintei adunarii creditorilor prevazute la art. 97 alin. (4), administratorul judiciar ii va informa pe creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris cu privire la propunerea de intrare in faliment a debitorului in procedura generala

(2) Adunarea creditorilor va aproba propunerea administratorului judiciar, prevazuta la art. 97 alin. (2), prin votul titularilor a cel putin doua treimi din creantele prezente la vot. Indiferent de rezultatul votului, propunerea nu va fi aprobata in cazul in care unul sau mai multi creditori, detinand impreuna peste 20% din creantele cuprinse in tabelul preliminar de creante, isi anunta intentia de a depune, in termenul legal, un plan de reorganizare a debitorului

(3) in cazul aprobarii de catre adunarea creditorilor a propunerii administratorului judiciar prevazute la art. 97 alin. (2), judecatorul-sindic va decide, prin sentinta, intrarea in faliment a debitorului, in conditiile art. 145 alin. (1) lit. D

(4) Prevederile alin. (1)-(3) nu se aplica pentru raportul prevazut la art. 97 alin. (2), in cazul in care, pana la data sedintei adunarii creditorilor de aprobare a acestui raport, a fost confirmat un plan de reorganizare.

 

SECTIUNEA a 4-a

Primele masuri. intocmirea tabelului de creante. Contestatiile

 

Art. 99. – (1) in urma deschiderii procedurii, administratorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de debitor potrivit prevederilor art. 67 alin. (1) lit. c) ori, dupa caz, potrivit prevederilor art. 74, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole ori altor registre unde debitorul este inmatriculat/inregistrat, pentru efectuarea mentiunii

(2) Daca creditorii cu sediul sau cu domiciliul in strainatate au reprezentanti in tara, notificarea va fi trimisa acestora din urma

(3) Notificarea prevazuta la alin. (1) se realizeaza potrivit prevederilor Codului de procedura civila si se va publica, totodata, pe cheltuiala averii debitorului, intr-un ziar de larga circulatie si in BPI.

Art. 100. – (1) Notificarea va fi comunicata creditorilor de indata si, in orice caz, cu cel putin 10 zile inainte de implinirea termenului-limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor si va cuprinde:

  1. a) termenul-limita de depunere de catre creditori a opozitiilor la sentinta de deschidere a procedurii, pronuntata ca urmare a cererii formulate de debitor, in conditiile art. 71 alin. (1), precum si termenul de solutionare a opozitiilor, care nu va depasi 10 zile de la data expirarii termenului de depunere a acestora;
  2. b) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor asupra averii debitorului, care va fi de maximum 45 de zile de la deschiderea procedurii, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila;
  3. c) termenul de verificare a creantelor, de intocmire si publicare in BPI a tabelului preliminar de creante, care nu va depasi 20 de zile pentru procedura generala sau, respectiv, 10 zile, in cazul procedurii simplificate, de la expirarea termenului prevazut la lit. b);
  4. d) termenul de definitivare a tabelului creantelor, care nu va depasi 25 de zile, in cazul procedurii generale si al celei simplificate, de la expirarea termenului corespunzator fiecarei proceduri, prevazut la lit. c);
  5. e) locul, data si ora primei sedinte a adunarii creditorilor, care va avea loc in maximum 5 zile de la expirarea termenului prevazut la lit. c)

(2) in functie de circumstantele cauzei si pentru motive temeinice, judecatorul-sindic va putea hotari o majorare a termenelor prevazute la alin. (1) lit. b), c) si e) cu maximum 30 de zile.

Art. 101. – (1) Administratorul judiciar va efectua, in termen de 60 de zile de la data deschiderii procedurii, procedura de inventariere a bunurilor din averea debitorului, pe baza informatiilor primite de la debitor in conditiile art. 67 sau 74 si/sau pe baza oricaror informatii si documente solicitate autoritatilor competente potrivit legii. Termenul de 60 de zile poate fi prelungit la cererea administratorului judiciar, pentru motive temeinice, de catre judecatorul-sindic

(2) Daca debitorul are bunuri supuse transcriptiei, inscriptiei sau inregistrarii in registrele de publicitate, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite instantelor, autoritatilor ori institutiilor care tin aceste registre o copie de pe hotararea de deschidere a procedurii, spre a se face mentiune.

Art. 102. – (1) Cu exceptia salariatilor ale caror creante vor fi inregistrate de administratorul judiciar conform evidentelor contabile, toti ceilalti creditori, ale caror creante sunt anterioare datei de deschidere a procedurii, vor depune cererea de admitere a creantelor in termenul fixat in hotararea de deschidere a procedurii; cererile de admitere a creantelor vor fi inregistrate intr-un registru, care se va pastra la grefa tribunalului. Sunt creante anterioare si creantele bugetare constatate printr-un raport de inspectie fiscala intocmit ulterior deschiderii procedurii, dar care are ca obiect activitatea anterioara a debitorului. in termen de 60 de zile de la data publicarii in BPI a notificarii privind deschiderea procedurii, organele de inspectie fiscala vor efectua inspectia fiscala si vor intocmi raportul de inspectie fiscala, potrivit prevederilor Ordonantei Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare. Creditorii bugetari vor inregistra cererea de admitere a creantei in termenul prevazut la art. 100 alin. (1) lit. b), urmand ca, in termen de 60 de zile de la data publicarii in BPI a notificarii privind deschiderea procedurii, sa inregistreze un supliment al cererii de admitere a creantei initiale, daca este cazul

(2) Creanta in baza careia s-a deschis procedura insolventei este inregistrata de administratorul judiciar, in baza documentelor justificative atasate cererii de deschidere a procedurii si in urma verificarii, fara a fi necesara depunerea unei cereri de admitere, potrivit alin. (1), cu exceptia cazului in care se calculeaza accesorii pana la data deschiderii procedurii

(3) Cererea de admitere a creantelor trebuie facuta chiar daca acestea nu sunt stabilite printr-un titlu

(4) Creantele nescadente sau sub conditie la data deschiderii procedurii vor fi admise la masa credala si vor fi indreptatite sa participe la distribuiri de sume in masura ingaduita de prezentul titlu

(5) Dreptul de vot si dreptul la distributie ale titularilor creantelor sub conditie suspensiva la data deschiderii procedurii, inclusiv ale titularilor creantelor a caror valorificare este conditionata de executarea in prealabil a debitorului principal, se nasc numai dupa indeplinirea conditiei respective

(6) Creantele nascute dupa data deschiderii procedurii, in perioada de observatie sau in procedura reorganizarii judiciare vor fi platite conform documentelor din care rezulta, nefiind necesara inscrierea la masa credala. Prevederea se aplica in mod corespunzator pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii de faliment

(7) in cazul in care se deschide procedura de faliment dupa perioada de observatie sau reorganizare, creditorii vor solicita inscrierea in tabelul suplimentar pentru creantele nascute dupa data deschiderii procedurii insolventei ce nu au fost platite

(8) Creanta unei parti vatamate din procesul penal se inscrie sub conditie suspensiva, pana la solutionarea definitiva a actiunii civile in procesul penal in favoarea partii vatamate, prin depunerea unei cereri de admitere a creantei. in cazul in care actiunea civila in procesul penal nu se finalizeaza pana la inchiderea procedurii insolventei, fie ca urmare a reusitei planului de reorganizare, fie ca urmare a lichidarii, eventualele creante rezultate din procesul penal vor fi acoperite din averea persoanei juridice reorganizate sau, daca este cazul, din sumele obtinute din actiunea in atragerea raspunderii patrimoniale a persoanelor ce au contribuit la aducerea persoanei juridice in stare de insolventa, potrivit prevederilor art. 169 si urmatoarele

(9) Toate creantele prezentate a fi admise si inregistrate la grefa tribunalului vor fi prezumate valabile si corecte daca nu sunt contestate de catre debitor, administratorul judiciar sau creditori.

Art. 103. – Creantele beneficiare ale unei cauze de preferinta se inscriu in tabelul definitiv pana la valoarea de piata a garantiei stabilita prin evaluare, dispusa de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar, efectuata de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61. in cazul in care valorificarea activelor asupra carora poarta cauza de preferinta se va face la un pret mai mare decat suma inscrisa in tabelul definitiv sau in tabelul definitiv consolidat, diferenta favorabila va reveni tot creditorului garantat, chiar daca o parte din creanta sa fusese inscrisa drept creanta chirografara, pana la acoperirea creantei principale si a accesoriilor ce se vor calcula conform actelor din care rezulta creanta, pana la data valorificarii bunului. Aceasta prevedere se aplica si in cazul esuarii planului de reorganizare si vanzarii bunului in procedura de faliment.

Art. 104. – (1) Cererea va cuprinde: numele/denumirea creditorului, domiciliul/sediul, suma datorata, temeiul creantei, precum si mentiuni cu privire la eventualele cauze de preferinta

(2) La cerere vor fi anexate documentele justificative ale creantei si ale actelor de constituire de cauze de preferinta, cel mai tarziu in termenul stabilit pentru depunerea cererii de admitere a creantei

(3) Posesorii de titluri de valoare la ordin sau la purtator pot solicita administratorului judiciar restituirea titlurilor originale si pastrarea la dosar a unor copii certificate de acesta. Administratorul judiciar va face mentiunea pe original despre prezentarea acestora.

Art. 105. – (1) Toate creantele vor fi supuse procedurii de verificare prevazute de prezentul capitol, cu exceptia creantelor constatate prin hotarari judecatoresti executorii, precum si prin hotarari arbitrale executorii. in cazul in care aceste hotarari judecatoresti sau arbitrale sunt anulate, casate sau modificate in caile de atac, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va reface tabelul de creante in mod corespunzator. in cazul in care instanta de judecata, anuland sau casand hotararea, nu dezleaga si fondul dedus judecatii, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va proceda la verificarea acelei creante, notificand creditorii in cazul neinscrierii totale sau partiale a creantei, potrivit prevederilor art. 110 alin. (4). in acest din urma caz, impotriva masurii inscrierii partiale sau neinscrierii in tabel a respectivei creante, creditorii pot formula contestatie in conditiile art. 59 alin. (5)

(2) Nu sunt supuse acestei proceduri creantele bugetare rezultand dintr-un titlu executoriu necontestat in termenele prevazute de legi speciale

(3) Creantele provenind din contracte de leasing, reziliate inainte de data deschiderii procedurii insolventei, vor fi inregistrate astfel:

  1. a) daca proprietatea bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing se transfera debitorului, finantatorul va dobandi o ipoteca legala asupra acelor bunuri, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing initiale, iar creanta sa va fi inregistrata potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 3;
  2. b) daca bunurile ce fac obiectul contractului de leasing sunt recuperate, va fi inregistrata, beneficiind de ordinea de prioritate prevazuta la art. 161 pct. 8, daca nu exista alte bunuri care sa confere titularului calitatea de creditor care beneficiaza de o cauza de preferinta, doar diferenta dintre valoarea intregii creante si valoarea de piata a bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing stabilita de un evaluator independent;
  3. c) daca unul sau mai multe din bunurile recuperate au fost valorificate de catre societatea de leasing pana la data intocmirii tabelului preliminar al creantelor, pentru acestea se va deduce din totalul creantei de inregistrat pretul obtinut din vanzare

(4) in cadrul contractului de leasing financiar in derulare la data deschiderii procedurii si mentinut, in conditiile art. 123 alin. (12), creantele curente nu vor fi inscrise in tabelul de creante, fiind platite la scadenta. Pentru ratele anterioare inscrise in tabel, acestea vor urma regimul juridic al creantelor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 3. Daca toate creantele curente au fost platite si toate celelalte obligatii nascute dupa deschiderea procedurii au fost achitate, va opera transferul dreptului de proprietate catre debitor asupra bunului ce face obiectul contractului de leasing financiar, caz in care, pentru ratele anterioare inscrise in tabel, finantatorul va dobandi concomitent o ipoteca legala asupra bunului respectiv, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing initiale. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va notifica finantatorul cu privire la faptul ca a operat transferul dreptului de proprietate si va efectua mentiunea in registrele de publicitate relevante cu privire la mentinerea rangului creantei finantatorului.

Art. 106. – (1) Administratorul judiciar va proceda de indata la verificarea fiecarei cereri si a documentelor depuse si va efectua o cercetare amanuntita pentru a stabili legitimitatea, valoarea exacta si prioritatea fiecarei creante

(2) in cazul in care, prin derogare de la prevederile art. 2.512 si urmatoarele din Codul civil, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar constata ca a intervenit prescriptia extinctiva a creantei, va notifica in acest sens creditorul, fara a mai face verificari de fond ale creantei pretinse

(3) in vederea indeplinirii atributiei prevazute la alin. (1), administratorul judiciar va putea solicita explicatii de la debitor, va putea sa poarte discutii cu fiecare debitor, solicitandu-i, daca considera necesar, informatii si documente suplimentare.

Art. 107. – (1) Creantele constand in obligatii care nu au fost calculate in valoare monetara sau a caror valoare este supusa modificarii vor fi calculate de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar si inscrise in tabelul de creante cu valoarea nominala pe care o aveau la data deschiderii procedurii. Judecatorul-sindic va decide asupra oricarei contestatii impotriva calculului facut de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar pentru astfel de creante

(2) Creantele exprimate sau consolidate in valuta vor fi inregistrate in tabelul preliminar la valoarea lor in lei, la cursul Bancii Nationale a Romaniei existent la data deschiderii procedurii insolventei.

Art. 108. – (1) O creanta a unui creditor cu mai multi debitori solidari va fi inscrisa in toate tabelele de creante ale debitorilor cu valoarea nominala, pana va fi complet acoperita. Toate tabelele vor fi actualizate corespunzator cu sumele distribuite

(2) Daca creantele au fost stinse sau modificate, total sau partial, se va proceda la o modificare corespunzatoare a tabelului de creante, dupa caz. Odata cu convocatorul adunarii creditorilor se va publica si tabelul de creditori actualizat cu sumele stinse sau modificate in timpul procedurii. Odata cu contestarea procesului-verbal al adunarii, creditorii vor putea contesta in aceleasi termene si conditii si tabelul astfel publicat.

Art. 109. – (1) Un creditor care, inainte de inregistrarea unei cereri de admitere a creantelor, a primit o plata partiala pentru creanta sa de la un codebitor sau de la un fidejusor al debitorului poate avea creanta inscrisa in tabelul de creante numai pentru partea pe care nu a incasat-o inca. Creditorul are obligatia de a raporta orice suma incasata, in termen de 3 zile de la momentul incasarii

(2) Un codebitor sau un fidejusor, care este indreptatit la restituire ori la despagubire din partea debitorului pentru suma platita, va fi trecut in tabelul de creante cu suma pe care a platit-o creditorului. in acest caz, creditorul comun are dreptul de a cere sa i se plateasca, pana la achitarea integrala a creantei sale, cota cuvenita codebitorului sau fidejusorului, ramanand creditor al acestuia doar pentru suma neachitata

(3) Codebitorul sau fidejusorul debitorului, care pentru asigurarea regresului sau are asupra bunurilor acestuia o cauza de preferinta, concura la masa credala, pentru a face posibila realizarea acestui drept, dar pretul obtinut din vanzarea bunurilor grevate va fi atribuit creditorului, scazandu-se din suma ce este datorata.

Art. 110. – (1) Ca rezultat al verificarilor facute, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va intocmi si va inregistra la tribunal un tabel preliminar cuprinzand toate creantele impotriva averii debitorului cu mentiunile prevazute la art. 5 pct. 68

(2) La creantele care beneficiaza de o cauza de preferinta se vor arata titlul din care izvoraste dreptul de preferinta, rangul acesteia si, daca e cazul, motivele pentru care creantele au fost trecute partial in tabel sau au fost inlaturate

(3) Tabelul preliminar de creante va fi, totodata, publicat in BPI. Dupa publicare, creditorii inscrisi in tabelul preliminar de creante pot participa la adunarile creditorilor

(4) Odata cu publicarea tabelului in BPI, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va trimite de indata notificari creditorilor, ale caror creante sau drepturi de preferinta au fost trecute partial in tabelul preliminar de creante sau inlaturate, precizand totodata si motivele.

Art. 111. – (1) Debitorul, creditorii si orice alta parte interesata vor putea sa formuleze contestatii fata de tabelul de creante, cu privire la creantele si drepturile trecute sau, dupa caz, netrecute de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar in tabel

(2) Contestatiile trebuie depuse la tribunal in termen de 7 zile de la publicarea in BPI a tabelului preliminar, atat in procedura generala, cat si in procedura simplificata

(3) Sub sanctiunea anularii, contestatia va fi insotita de dovada, in original, a achitarii taxei de timbru, precum si de toate inscrisurile de care partea intelege sa se foloseasca in dovedirea sustinerilor sale, cu aratarea oricaror altor probe care se solicita, cu exceptia celor care nu se afla in posesia partii sau nu sunt cunoscute la momentul formularii contestatiei

(4) Partea care formuleaza contestatia trimite, cu confirmare de primire, cate un exemplar al contestatiei si al documentelor ce o insotesc administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, creditorului a carui creanta se contesta, precum si administratorului special. in cazul in care aceasta obligatie nu a fost respectata, judecatorul-sindic va putea aplica, din oficiu, o amenda in conditiile Codului de procedura civila

(5) intampinarea se depune in termen de 10 zile de la data comunicarii contestatiei si a documentelor ce o insotesc. Un exemplar al intampinarii se comunica, cu confirmare de primire, de catre partea care formuleaza intampinarea si contestatorului, administratorului judiciar/lichidatorului judiciar si debitorului, sub sanctiunea prevazuta de art. 208 alin. (2) din Codul de procedura civila

(6) La termenul stabilit prin sentinta de deschidere a procedurii pentru definitivarea tabelului de creante, judecatorul-sindic va solutiona deodata, printr-o singura sentinta, toate contestatiile, chiar daca pentru solutionarea unora ar fi nevoie de administrare de probe; in acest din urma caz, judecatorul-sindic poate admite, in tot sau in parte, inscrierea creantelor respective in mod provizoriu in tabelul definitiv. Creantele inscrise provizoriu vor avea toate drepturile prevazute de lege cu exceptia dreptului de a incasa sumele propuse spre distribuire. Acestea se vor consemna in contul unic pana la definitivarea creantei

(7) Daca se admite creanta fara dreptul de preferinta pretins, aceasta va participa la repartitiile sumelor obtinute din valorificarea bunurilor negrevate de cauze de preferinta

(8) Din sumele care s-ar obtine din valorificarea bunurilor supuse dreptului de preferinta contestat se va consemna partea ce s-ar cuveni acelei creante.

Art. 112. – (1) Dupa ce toate contestatiile la creante au fost solutionate si s-a predat raportul de evaluare a garantiilor, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar va inregistra, de indata, la tribunal si va publica in BPI tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva averii debitorului, aratand suma, prioritatea si situatia fiecarei creante, beneficiara sau nu a unei cauze de preferinta

(2) Dupa inregistrarea tabelului definitiv, numai titularii creantelor inregistrate in tabelul definitiv pot sa participe la votul asupra planului de reorganizare sau la orice repartitii de sume in caz de faliment in procedura simplificata

(3) Durata maxima a perioadei de observatie este de 12 luni, calculate de la data deschiderii procedurii. Pentru respectarea acestui termen judecatorul-sindic va putea aplica dispozitiile art. 113 alin. (4) in mod corespunzator.

Art. 113. – (1) Dupa expirarea termenului de depunere a contestatiilor, prevazut la art. 111 alin. (2), si pana la inchiderea procedurii, orice parte interesata poate face contestatie impotriva inscrierii unei creante sau a unui drept de preferinta in tabelul definitiv de creante ori in tabelele actualizate, in cazul descoperirii existentei unui fals, dol sau unei erori esentiale, care au determinat admiterea creantei sau a dreptului de preferinta, precum si in cazul descoperirii unor titluri hotaratoare si pana atunci necunoscute

(2) Contestatia se depune in termen de 15 zile de la data la care partea a cunoscut sau ar fi trebuit sa cunoasca situatia ce determina promovarea contestatiei

(3) Judecarea contestatiei se va face cu respectarea prevederilor art. 111 alin. (4)

(4) Pana la judecarea definitiva a contestatiei, judecatorul-sindic va putea declara creanta sau dreptul de preferinta contestat ca admis numai provizoriu.

Art. 114. – (1) Cu exceptia cazului in care notificarea deschiderii procedurii s-a facut cu incalcarea dispozitiilor art. 42, titularul de creante anterioare deschiderii procedurii, care nu depune cererea de admitere a creantelor pana la expirarea termenului prevazut la art. 100 alin. (1) lit. b), va fi decazut, cat priveste creantele respective, din dreptul de a fi inscris in tabelul creditorilor si nu va dobandi calitatea de creditor indreptatit sa participe la procedura. El nu va avea dreptul de a-si realiza creantele impotriva debitorului sau a membrilor ori asociatilor cu raspundere nelimitata ai persoanei juridice debitoare ulterior inchiderii procedurii, sub rezerva ca debitorul sa nu fi fost condamnat pentru bancruta simpla sau frauduloasa ori sa nu i se fi stabilit raspunderea pentru efectuarea de plati ori transferuri frauduloase

(2) Decaderea va fi constatata de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, care nu va mai inscrie creditorul in tabelul creditorilor.

 

SECTIUNEA a 5-a

Situatia unor acte juridice ale debitorului

 

  • 1. Aspecte generale

Art. 115. – (1) Toate actiunile introduse de administratorul judiciar sau de lichidatorul judiciar in aplicarea dispozitiilor prezentului capitol, inclusiv pentru recuperarea creantelor, sunt scutite de taxe de timbru

(2) Operatiunile de publicare in BPI a actelor de procedura emise de instantele judecatoresti sau de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar in cadrul derularii procedurii de insolventa se efectueaza cu titlu gratuit

(3) Actele de procedura emise de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care, potrivit prezentei legi, sunt supuse si formalitatii de publicitate prin registrul comertului, alaturi de publicitatea prin BPI, se depun la BPI, iar inregistrarea in registrul comertului se va opera din oficiu, cu titlu gratuit.

Art. 116. – Masurile prevazute in prezenta sectiune se aplica atat in procedura de reorganizare judiciara, cat si in cea de faliment, ca urmare a declansarii sale in procedura generala sau in cea simplificata.

  • 2. Anularea actelor frauduloase

Art. 117. – (1) Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate introduce la judecatorul-sindic actiuni pentru anularea actelor sau operatiunilor frauduloase ale debitorului in dauna drepturilor creditorilor, in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii

(2) Urmatoarele acte sau operatiuni ale debitorului vor putea fi anulate, pentru restituirea bunurilor transferate sau a valorii altor prestatii executate:

  1. a) acte de transfer cu titlu gratuit, efectuate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii; sunt exceptate sponsorizarile in scop umanitar;
  2. b) operatiuni in care prestatia debitorului depaseste vadit pe cea primita, efectuate in cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
  3. c) acte incheiate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia tuturor partilor implicate in acestea de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditori sau de a le leza in orice alt fel drepturile;
  4. d) acte de transfer de proprietate catre un creditor pentru stingerea unei datorii anterioare sau in folosul acestuia, efectuate in cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in caz de faliment al debitorului este mai mica decat valoarea actului de transfer;
  5. e) constituirea unui drept de preferinta pentru o creanta care era chirografara, in cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
  6. f) platile anticipate ale datoriilor, efectuate in cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, daca scadenta lor fusese stabilita pentru o data ulterioara deschiderii procedurii;
  7. g) actele de transfer sau asumarea de obligatii efectuate de debitor intr-o perioada de 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii, cu intentia de a ascunde/intarzia starea de insolventa ori de a frauda un creditor

(3) Prevederile alin. (2) lit. d)-f) nu sunt aplicabile actelor incheiate, cu buna-credinta, in executarea unui acord cu creditorii, incheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, sub rezerva ca acordul sa fi fost de natura a conduce, in mod rezonabil, la redresarea financiara a debitorului si sa nu aiba ca scop prejudicierea si/sau discriminarea unor creditori. Prevederile de mai sus se aplica si actelor juridice incheiate in cadrul procedurilor prevazute la titlul I

(4) Urmatoarele acte sau operatiuni, incheiate in cei 2 ani anteriori datei deschiderii procedurii cu persoanele aflate in raporturi juridice cu debitorul, vor putea, de asemenea, sa fie anulate si prestatiile recuperate:

  1. a) cu un asociat comanditat sau cu un asociat detinand cel putin 20% din capitalul societatii ori, dupa caz, din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor, in situatia in care debitorul este acea societate in comandita, respectiv o societate agricola, in nume colectiv sau cu raspundere limitata;
  2. b) cu un membru sau administrator, atunci cand debitorul este un grup de interes economic;
  3. c) cu un actionar detinand cel putin 20% din actiunile debitorului ori, dupa caz, din drepturile de vot in adunarea generala a actionarilor, in situatia in care debitorul este respectiva societate pe actiuni;
  4. d) cu un administrator, director sau un membru al organelor de supraveghere a debitorului, societate cooperativa, societate pe actiuni cu raspundere limitata sau, dupa caz, societate agricola;
  5. e) cu orice alta persoana fizica ori juridica, detinand o pozitie de control asupra debitorului sau a activitatii sale;
  6. f) cu un coproprietar sau proprietar devalmas asupra unui bun comun;
  7. g) cu sotul, rudele sau afinii pana la gradul al patrulea inclusiv, ai persoanelor fizice enumerate la lit. a)-f).

Art. 118. – (1) Actiunea pentru anularea actelor frauduloase incheiate de debitor in dauna creditorilor, prevazuta la art. 117, poate fi introdusa de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar in termen de un an de la data expirarii termenului stabilit pentru intocmirea raportului prevazut la art. 97, dar nu mai tarziu de 16 luni de la data deschiderii procedurii. in cazul admiterii actiunii, partile vor fi repuse in situatia anterioara, iar sarcinile existente la data transferului vor fi reinscrise

(2) Comitetul creditorilor poate introduce la judecatorul-sindic o astfel de actiune, daca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu o face

(3) Poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala.

Art. 119. – Nu se va putea cere anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial, facut de catre debitor in cursul desfasurarii normale a activitatii sale curente.

Art. 120. – (1) Tertul dobanditor in cadrul unui transfer patrimonial, anulat potrivit prevederilor art. 117, va trebui sa restituie averii debitorului bunul transferat sau, daca bunul nu mai exista ori exista impedimente de orice natura pentru preluarea acestuia de catre debitor, tertul va restitui valoarea acestuia de la data transferului efectuat de catre debitor, stabilita prin expertiza efectuata in conditiile legii. in caz de restituire, partile vor fi repuse in situatia anterioara astfel incat sarcinile existente la data transferului vor fi reinscrise

(2) Tertul dobanditor, care a restituit averii debitorului bunul sau valoarea bunului ce-i fusese transferat de catre debitor, va avea impotriva averii debitorului o creanta egala cu pretul platit, la care se poate adauga cel mult sporul de valoare a bunului, determinat de eventualele investitii efectuate de acesta, cu conditia ca tertul sa fi acceptat transferul cu buna-credinta si fara intentia de a-i impiedica, intarzia ori insela pe creditorii debitorului. La cererea sa, tertul dobanditor de buna-credinta va fi inscris in tabelele de creante cu creanta nascuta in urma restituirii bunului sau valorii acestuia catre averea debitorului potrivit prezentului articol si va putea participa la distribuiri potrivit prevederilor art. 161 pct. 4. Tertul dobanditor de rea-credinta va fi indreptatit sa primeasca doar pretul platit si va putea participa la distribuiri de sume potrivit prevederilor art. 161 pct. 10 lit. a). Reaua-credinta a tertului dobanditor trebuie dovedita

(3) Daca tertul dobanditor nu restituie bunul sau valoarea acestuia de bunavoie sau pe calea unei tranzactii, creanta acestuia, nascuta in temeiul alin. (2), va putea fi pretinsa numai pe calea cererii reconventionale formulate in cadrul actiunii indreptate impotriva sa potrivit prevederilor art. 117

(4) Tertul dobanditor cu titlu gratuit de buna-credinta va restitui bunurile in starea in care se gasesc, iar, in lipsa acestora, va restitui diferenta de valoare cu care s-a imbogatit. in caz de rea-credinta, tertul va restitui, in toate cazurile, intreaga valoare, precum si fructele percepute.

Art. 121. – (1) Administratorul judiciar, lichidatorul judiciar, comitetul creditorilor sau creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala va putea introduce actiune pentru a recupera de la subdobanditor bunul ori valoarea bunului transferat de catre debitor, numai daca subdobanditorul nu a platit valoarea corespunzatoare a bunului si cunostea sau trebuia sa cunoasca faptul ca transferul initial este susceptibil de a fi anulat. Acesta va putea pretinde de la debitor doar contravaloarea sporului de valoare determinat de investitiile pe care le-a efectuat si va beneficia, in acest scop, de toate drepturile procedurale cuvenite tertului dobanditor de rea-credinta potrivit prevederilor art. 120 alin. (2) si (3) si art. 161 pct. 10 lit. a)

(2) in cazul in care subdobanditorul este sot, ruda sau afin pana la gradul al patrulea inclusiv al debitorului, se prezuma relativ ca acesta a cunoscut imprejurarea prevazuta la alin. (1).

Art. 122. – (1) Cererea pentru anularea unui act de constituire sau de transfer cu caracter patrimonial se va nota, din oficiu, in registrele de publicitate aferente

(2) O persoana obtinand un titlu sau dobandind un drept de preferinta asupra bunului respectiv dupa efectuarea unei astfel de notari va avea titlul sau dreptul sau conditionat de dreptul de a fi recuperat bunul

(3) in privinta actelor si operatiunilor prevazute la art. 117 alin. (2) se instituie o prezumtie relativa de frauda in dauna creditorilor

(4) Prezumtia de frauda se pastreaza si in cazul in care, prin abuz de drepturi procesuale, debitorul a intarziat momentul deschiderii procedurii pentru a expira termenele la care se refera art. 117

(5) Legitimarea procesuala activa in actiunile in anulare prevazute la art. 117 apartine administratorului judiciar/lichidatorului judiciar, in cazul prevazut la art. 118 alin. (2), comitetului creditorilor, iar in cazul prevazut de art. 118 alin. (3), creditorului care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala

(6) Au calitate procesuala pasiva in actiunile in anulare prevazute la art. 117 debitorul si, dupa caz, tertul dobanditor ori subdobanditorul. Debitorul va fi citat in calitate de parat prin administratorul special sau prin curator special, potrivit prevederilor art. 53 alin. (3)

(7) De la data deschiderii procedurii de insolventa, anularea unor acte incheiate de debitor in cei 2 ani anterior deschiderii procedurii de insolventa, pentru motivul fraudei in dauna creditorilor, se poate face exclusiv prin intermediul actiunilor prevazute la art. 117.

  • 3. Situatia contractelor in derulare

Art. 123. – (1) Contractele in derulare se considera mentinute la data deschiderii procedurii, art. 1.417 din Codul civil nefiind aplicabil. Orice clauze contractuale de desfiintare a contractelor in derulare, de decadere din beneficiul termenului sau de declarare a exigibilitatii anticipate pentru motivul deschiderii procedurii sunt nule. Prevederile referitoare la mentinerea contractelor in derulare si la nulitatea clauzelor de incetare sau accelerare a obligatiilor nu sunt aplicabile in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala. in vederea cresterii la maximum a valorii averii debitorului, intr-un termen de prescriptie de 3 luni de la data deschiderii procedurii, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate sa denunte orice contract, inchirierile neexpirate, alte contracte pe termen lung, atat timp cat aceste contracte nu au fost executate in totalitate ori substantial de catre toate partile implicate. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar trebuie sa raspunda, in termen de 30 de zile de la primire, notificarii contractantului, formulata in primele 3 luni de la deschiderea procedurii, prin care i se cere sa denunte contractul; in lipsa unui astfel de raspuns, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu va mai putea cere executarea contractului, acesta fiind socotit denuntat. Contractul se considera denuntat:

  1. a) la data expirarii unui termen de 30 de zile de la receptionarea solicitarii cocontractantului privind denuntarea contractului, daca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu raspunde;
  2. b) la data notificarii denuntarii de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar

(2) Daca solicita executarea contractului, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar precizeaza trimestrial, in cadrul rapoartelor de activitate, daca debitorul dispune de fondurile banesti necesare achitarii contravalorii bunurilor sau prestatiilor furnizate de cocontractant

(3) Debitorul decade din beneficiul termenului daca, in primele 3 luni de la data deschiderii procedurii, cocontractantul notifica administratorului judiciar intentia privind denuntarea contractului sau declararea anticipata a exigibilitatii. Ulterior mentinerii contractului, cocontractantul poate solicita rezilierea acestuia pentru culpa debitorului, solutionarea cererii facandu-se de judecatorul-sindic

(4) in cazul denuntarii unui contract, o actiune pentru despagubiri poate fi introdusa de catre cocontractant impotriva debitorului si va fi solutionata de judecatorul-sindic. Drepturile stabilite in favoarea cocontractantului in urma exercitarii actiunii in despagubiri se vor plati acestuia potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, pe baza hotararii in temeiul careia i-au fost recunoscute, ramasa definitiva

(5) Pe parcursul perioadei de observatie, cu acordul cocontractantilor, administratorul judiciar va putea sa modifice clauzele contractelor incheiate de debitor, inclusiv contractele de credit, astfel incat acestea sa asigure echivalenta viitoarelor prestatii. Eventualele cereri formulate in temeiul art. 1.271 din Codul civil vor fi solutionate de judecatorul-sindic

(6) Daca vanzatorul unui bun a retinut titlul de proprietate pana la plata integrala a pretului vanzarii, vanzarea va fi considerata executata de catre vanzator si nu va fi supusa prevederilor alin. (1), rezerva fiind opozabila administratorului judiciar/lichidatorului judiciar daca au fost efectuate formalitatile de publicitate prevazute de lege. Bunul cu privire la care vanzatorul a retinut titlul de proprietate intra in averea debitorului, iar vanzatorul beneficiaza de o cauza de preferinta, potrivit art. 2.347 din Codul civil

(7) Un contract de munca sau de inchiriere, in calitate de locatar, va putea fi denuntat numai cu respectarea termenelor legale de preaviz

(8) Dupa data deschiderii procedurii, desfacerea contractelor individuale de munca ale personalului debitorului se va putea face de urgenta de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar. Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar va acorda personalului concediat doar termenul legal de preaviz. in cazul in care sunt incidente dispozitiile Legii nr. 53/2003 – Codul muncii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, in ceea ce priveste concedierea colectiva, termenele prevazute de art. 71 si art. 72 alin. (1) din Legea nr. 53/2003, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, se reduc la jumatate

(9) intr-un contract prevazand plati periodice din partea debitorului, mentinerea contractului nu il va obliga pe administratorul judiciar/lichidatorul judiciar sa faca plati restante pentru perioadele anterioare deschiderii procedurii. Pentru astfel de plati poate fi formulata cerere de admitere a creantei impotriva debitorului

(10) Pentru maximizarea averii debitorului sau in situatia in care contractul nu mai poate fi executat, administratorul judiciar va putea cesiona contractele in derulare catre terti, cu conditia ca acele contracte sa nu fi fost incheiate intuitu personae, potrivit prevederilor Codului civil

(11) in cazul rezilierii contractelor de leasing financiar de catre finantator, acesta va putea opta pentru una dintre urmatoarele variante:

  1. a) transferul proprietatii asupra bunurilor ce fac obiectul contractului de leasing, catre debitor, caz in care finantatorul dobandeste o ipoteca legala asupra acelor bunuri, avand rang egal cu cel al operatiunii de leasing, si este inregistrat la masa credala, conform ordinii de prioritate prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 3, cu contravaloarea ratelor si accesoriilor restante facturate si neplatite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate, in temeiul contractului de leasing, fara a se putea depasi valoarea de piata a bunurilor, stabilita de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61;
  2. b) recuperarea bunurilor ce fac obiectul material al contractului de leasing, iar finantatorul va fi inregistrat la masa credala potrivit prevederilor art. 161 pct. 8, daca nu exista alte bunuri care sa confere titularului calitatea de creditor care beneficiaza de o cauza de preferinta, cu contravaloarea ratelor si accesoriilor restante facturate si neplatite la data deschiderii procedurii, la care se adauga restul sumelor datorate in temeiul contractului de leasing minus valoarea de piata a bunurilor recuperate, stabilita de un evaluator independent, potrivit prevederilor art. 61

(12) Prin exceptie de la prevederile alin. (1) teza I, in cazul contractului de leasing financiar, daca finantatorul nu isi exprima, in termen de 3 luni de la data deschiderii procedurii, acordul expres pentru mentinerea contractului, acesta se considera denuntat la data expirarii acestui termen. in cazul care, in acelasi termen, finantatorul transmite administratorului judiciar o notificare prin care i se cere sa denunte contractul, acesta se considera denuntat la expirarea unui termen de 30 de zile de la data receptionarii notificarii de catre administratorul judiciar. in vederea maximizarii averii debitorului, lichidatorul judiciar poate sa denunte orice contract de leasing financiar, contractul considerandu-se denuntat la data notificarii denuntarii de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar.

Art. 124. – Daca un bun mobil, vandut debitorului si neplatit de acesta, era in tranzit la data deschiderii procedurii si bunul nu se afla inca la dispozitia debitorului si nici alte parti nu au dobandit drepturi asupra lui, atunci vanzatorul isi poate lua inapoi bunul. in acest caz, toate cheltuielile vor fi suportate de catre vanzator si el va trebui sa restituie debitorului orice avans din pret. Daca vanzatorul admite ca bunul sa fie livrat, el va putea recupera pretul prin inscrierea creantei sale in tabelul de creante. Daca administratorul judiciar/lichidatorul judiciar cere ca bunul sa fie livrat, el va trebui sa ia masuri sa se plateasca din averea debitorului intregul pret datorat in baza contractului.

Art. 125. – Daca debitorul este parte intr-un contract cuprins intr-un acord master de netting, prevazand transferul anumitor marfuri, titluri reprezentative ale marfurilor sau active financiare cotate pe o piata reglementata de marfuri, servicii si instrumente financiare derivate, la o anumita data sau intr-o perioada determinata de timp, si scadenta intervine sau perioada expira dupa data deschiderii procedurii, se va efectua o operatiune de compensare bilaterala a tuturor contractelor cuprinse in acordul master de netting respectiv, iar diferenta rezultata va trebui sa fie platita averii debitorului, daca aceasta este creditoare, si va fi inscrisa in tabelul de creante, daca este o obligatie a averii debitorului.

Art. 126. – Daca un comisionar care detine titluri pentru bunuri ce urmeaza a fi primite ori pentru marfa devine subiectul unei cereri introductive a procedurii insolventei, comitentul va fi indreptatit sa isi ia inapoi titlurile ori marfa sau sa ceara ca valoarea lor sa fie platita de comisionar.

Art. 127. – (1) Daca un debitor detine marfa in calitate de consignatar sau orice alt bun care apartine altuia la data deschiderii procedurii, proprietarul va avea dreptul sa isi recupereze bunul potrivit prevederilor art. 2.057 alin. (4) din Codul civil, in afara de cazul in care debitorul are o cauza de preferinta valabila asupra bunului

(2) Daca la una dintre datele prevazute la alin. (1) marfa nu se afla in posesia debitorului si el nu o poate recupera de la detinatorul actual, proprietarul va fi indreptatit sa aiba creanta inregistrata in tabelul de creante, cu valoarea pe care marfa o avea la acea data. Daca debitorul se afla in posesia marfii la acea data, dar a pierdut ulterior posesia, proprietarul poate cere ca intreaga valoare a marfii sa fie inscrisa in tabelul de creante.

Art. 128. – Faptul ca un proprietar al unui imobil inchiriat este debitor in prezenta procedura nu va desfiinta contractul de inchiriere, in afara de cazul in care chiria este inferioara chiriei practicate de piata. Cu toate acestea, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate sa refuze sa asigure prestarea oricaror servicii datorate de proprietar chiriasului pe timpul inchirierii. in acest caz, chiriasul poate evacua cladirea si poate sa ceara inregistrarea creantei sale in tabel sau poate detine in continuare imobilul, scazand din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar. Daca chiriasul alege sa continue a detine imobilul, nu va fi indreptatit la inscrierea creantei in tabel, ci va avea numai dreptul de a scadea din chiria pe care o plateste costul serviciilor datorate de proprietar.

Art. 129. – Administratorul judiciar/Lichidatorul judiciar poate sa denunte, in conditiile art. 123 alin. (1), contractele prin care debitorul s-a obligat sa efectueze anumite servicii specializate sau cu caracter strict personal.

Art. 130. – (1) Daca un asociat dintr-o societate agricola, societate in nume colectiv, societate in comandita ori cu raspundere limitata sau actionarul unei societati pe actiuni este debitor intr-o procedura prevazuta de prezenta lege si daca implicarea debitorului intr-o astfel de procedura nu atrage dizolvarea acelei societati, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate cere lichidarea drepturilor debitorului in acea societate, potrivit ultimei situatii financiare aprobate, sau poate propune ca debitorul sa fie pastrat ca asociat, daca ceilalti asociati sunt de acord

(2) Prevederile alin. (1) se aplica, in mod corespunzator, si in cazul membrilor societatilor cooperative si ai grupurilor de interes economic.

Art. 131. – (1) Obligatiile rezultand dintr-o promisiune bilaterala de vanzare cu data certa, anterioara deschiderii procedurii, in care promitentul-vanzator intra in procedura, vor fi executate de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar la cererea promitentului-cumparator, daca:

  1. a) pretul contractual a fost achitat integral sau poate fi achitat la data cererii, iar bunul se afla in posesia promitentului-cumparator;
  2. b) pretul nu este inferior valorii de piata a bunului;
  3. c) bunul nu are o importanta determinanta pentru reusita unui plan de reorganizare;
  4. d) in cazul imobilelor, promisiunile sunt notate in Cartea funciara

(2) Pentru a putea fi incheiat contractul de vanzare cu promitentul-cumparator in conditiile art. 91 alin. (1), in prealabil, administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar va asigura respectarea urmatoarelor drepturi pentru creditorii detinatori ai unor creante ce beneficiaza de cauze de preferinta asupra bunurilor ce urmeaza a se instraina potrivit alin. (1) si au inscris acel drept in registrele de publicitate prevazute de lege inainte de data incheierii promisiunii bilaterale de vanzare:

  1. a) dreptul de a beneficia cu prioritate de orice sume incasate in averea debitoarei in baza contractelor de vanzare incheiate in conditiile alin. (1), potrivit prevederilor art. 159; si/sau
  2. b) dreptul de a beneficia de o masura privind asigurarea unei protectii corespunzatoare, respectiv una dintre urmatoarele masuri:
  3. primirea unei sume reprezentand maximum valoarea de piata a bunului din care se deduc cheltuielile prevazute de art. 159 alin. (1) pct. 1;
  4. primirea unei garantii reale cu o valoare egala cu valoarea de piata a bunului stabilita in cadrul procedurii, printr-un raport de evaluare actualizat ce va fi intocmit de catre un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61;
  5. primirea unei scrisori de garantie bancara pentru o suma egala cu valoarea de piata a bunului stabilita in cadrul procedurii, dar nu mai mult decat valoarea creantei acestora inregistrata in tabelul de creante in vigoare

(3) Propunerea masurii prevazute la alin. (2) lit. b) se va face de catre administratorul judiciar/lichidatorul judiciar prin raportul de activitate prin care se propune masura vanzarii si se notifica creditorului beneficiar al unei cauze de preferinta. SECtIUNEAa 6-a Reorganizarea

  • 1. Planul

Art. 132. – (1) Urmatoarele categorii de persoane vor putea propune un plan de reorganizare:

  1. a) debitorul, cu aprobarea adunarii generale a actionarilor/asociatilor, in termen de 30 de zile de la publicarea tabelului definitiv de creante, cu conditia formularii intentiei de reorganizare potrivit art. 67 alin. (1) lit. g), daca procedura a fost declansata de acesta, si in termenul prevazut de art. 74, in cazul in care procedura a fost deschisa ca urmare a cererii unuia sau mai multor creditori;
  2. b) administratorul judiciar, de la data desemnarii sale si pana la indeplinirea unui termen de 30 de zile de la data publicarii tabelului definitiv de creante;
  3. c) unul sau mai multi creditori, detinand impreuna cel putin 20% din valoarea totala a creantelor cuprinse in tabelul definitiv de creante, in termen de 30 de zile de la publicarea acestuia; administratorul judiciar este obligat sa puna la dispozitia acestora informatiile existente si necesare pentru redactarea planului. in acest sens, debitorul, prin administrator special, sau administratorul judiciar, in masura in care acesta din urma le detine, daca dreptul de administrare i-a fost ridicat debitorului, au obligatia ca, in termen de maximum 10 zile de la primirea solicitarii, sa puna la dispozitia creditorului actele si informatiile prevazute de art. 67 alin. (1) lit. a), b) si e), actualizate corespunzator depunerii tabelului definitiv de creante. Se va pune la dispozitia creditorului si lista tuturor creantelor nascute in timpul procedurii, precum si orice alte documente solicitate, care sunt utile pentru redactarea unui plan de reorganizare

(2) La cererea oricarei parti interesate sau a administratorului judiciar, judecatorul-sindic poate prelungi cu maximum 30 de zile, pentru motive temeinice, termenele de depunere a planului prevazute la alin. (1)

(3) Planul va putea sa prevada fie restructurarea si continuarea activitatii debitorului, fie lichidarea unor bunuri din averea acestuia, fie o combinatie a celor doua variante de reorganizare

(4) Nu poate propune un plan de reorganizare debitorul care, intr-un interval de 5 ani anterior formularii cererilor introductive, a mai fost subiect al procedurii instituite in baza prezentei legi si nici debitorul care, el insusi, administratorii, directorii si/sau actionarii/asociatii/asociatii comanditari ai acestuia care detin controlul asupra sa, au fost condamnati definitiv pentru savarsirea unei infractiuni intentionate contra patrimoniului, de coruptie si de serviciu, de fals, precum si pentru infractiunile prevazute de Legea nr. 22/1969, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea contabilitatii nr. 82/1991, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea concurentei nr. 21/1996, republicata, Legea nr. 78/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 656/2002, republicata, cu modificarile ulterioare, Legea nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea si combaterea evaziunii fiscale, cu modificarile si completarile ulterioare, si infractiunile prevazute de prezenta lege, in ultimii 5 ani anterior deschiderii procedurii

(5) Nerespectarea termenelor prevazute la alin. (1) conduce la decaderea partilor respective din dreptul de a depune un plan de reorganizare si, ca urmare, la trecerea, din dispozitia judecatorului-sindic, la faliment.

Art. 133. – (1) Planul de reorganizare va indica perspectivele de redresare in raport cu posibilitatile si specificul activitatii debitorului, cu mijloacele financiare disponibile si cu cererea pietei fata de oferta debitorului si va cuprinde masuri concordante cu ordinea publica, inclusiv in ceea ce priveste modalitatea de selectie, desemnare si inlocuire a administratorilor si a directorilor

(2) Planul de reorganizare va cuprinde in mod obligatoriu programul de plata a creantelor. Creantele inscrise ca beneficiare ale unei cauze de preferinta in tabelul definitiv al creantelor pot fi purtatoare de dobanzi si alte accesorii

(3) Executarea planului de reorganizare nu va putea depasi 3 ani, calculati de la data confirmarii planului. Termenele de plata stabilite prin contracte – inclusiv de credit sau de leasing – pot fi mentinute prin plan, chiar daca depasesc perioada de 3 ani. Aceste termene pot fi si prelungite, cu acordul expres al creditorilor, daca initial erau mai scurte de 3 ani. Dupa realizarea tuturor obligatiilor din plan si inchiderea procedurii de reorganizare, aceste plati vor continua conform contractelor din care rezulta

(4) Planul de reorganizare va mentiona:

  1. a) categoriile de creante care nu sunt defavorizate, in sensul prezentului titlu;
  2. b) tratamentul categoriilor de creante defavorizate;
  3. c) daca si in ce masura debitorul, membrii grupului de interes economic, asociatii din societatile in nume colectiv si asociatii comanditati din societatile in comandita vor fi descarcati de raspundere;
  4. d) ce despagubiri urmeaza a fi oferite titularilor tuturor categoriilor de creante, in comparatie cu valoarea estimativa ce ar putea fi primita prin distribuire in caz de faliment; valoarea estimativa se va calcula in baza unui raport de evaluare, intocmit de un evaluator desemnat potrivit prevederilor art. 61;
  5. e) modalitatea de achitare a creantelor curente

(5) Planul va specifica masurile adecvate pentru punerea sa in aplicare, cum ar fi:

  1. pastrarea, in intregime sau in parte, de catre debitor, a conducerii activitatii sale, inclusiv dreptul de dispozitie asupra bunurilor din averea sa, cu supravegherea activitatii sale de catre administratorul judiciar desemnat in conditiile legii;
  2. obtinerea de resurse financiare pentru sustinerea realizarii planului si sursele de provenienta a acestora, finantarile aprobate prin plan urmand sa beneficieze de prioritate la restituire potrivit prevederilor art. 159 alin. (1) pct. 2 sau, dupa caz, potrivit prevederilor art. 161 pct. 2;
  3. transmiterea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului catre una ori mai multe persoane fizice sau juridice, constituite anterior ori ulterior confirmarii planului;
  4. fuziunea sau divizarea debitorului, in conditiile legii, inclusiv cu respectarea obligatiilor de notificare a operatiunilor de concentrare, potrivit legislatiei in domeniul concurentei. in cazul divizarii, dispozitiile art. 2411 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, nu se aplica;
  5. lichidarea tuturor sau a unora dintre bunurile averii debitorului, separat ori in bloc, libere de orice sarcini, sau darea in plata a acestora catre creditorii debitorului, in contul creantelor pe care acestia le au fata de averea debitorului. Darea in plata a bunurilor debitorului catre creditorii sai va putea fi efectuata doar cu conditia prealabila a acordului scris al acestora cu privire la aceasta modalitate de stingere a creantei lor;
  6. lichidarea partiala sau totala a activului debitorului in vederea executarii planului. Sumele de bani obtinute dupa vanzarea unor bunuri asupra carora poarta cauze de preferinta, potrivit prevederilor Codului civil, vor fi distribuite, obligatoriu, creditorilor titulari ai acelor cauze de preferinta, cu respectarea dispozitiilor art. 159 alin. (1) si (2);
  7. modificarea sau stingerea cauzelor de preferinta, cu acordarea obligatorie in beneficiul creditorului titular a unei garantii sau protectii echivalente, potrivit prevederilor art. 78 alin. (2) lit. c), pana la acoperirea creantei acestora, inclusiv dobanzile stabilite conform contractelor sau conform planului de reorganizare, pe baza unui raport de evaluare, cu parcurgerea procedurii prevazute de art. 61;
  8. prelungirea datei scadentei, precum si modificarea ratei dobanzii, a penalitatii sau a oricarei alte clauze din cuprinsul contractului ori a celorlalte izvoare ale obligatiilor sale;
  9. modificarea actului constitutiv al debitorului, in conditiile legii;
  10. emiterea de titluri de valoare de catre debitor sau oricare dintre persoanele prevazute la lit. D si E, in conditiile prevazute de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si de Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare. Pentru inscrierea in plan a unei emisiuni de titluri de valoare este necesar acordul expres, in scris, al creditorului care urmeaza sa primeasca titlurile de valoare emise, acord ce se da inainte de exprimarea votului asupra planului de reorganizare de catre creditori. Prin exceptie de la prevederile art. 205 alin. (2) din Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, operatiunile prevazute de prezenta litera sunt considerate operatiuni exceptate in sensul art. 205 alin. (1) din Legea nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
  11. prin exceptie de la prevederile lit. J, planul de reorganizare nu poate prevedea conversia creantelor bugetare in titluri de valoare;
  12. inserarea in actul constitutiv al debitorului – persoana juridica – sau al persoanelor prevazute la lit. D si E a unor prevederi:
  13. a) de prohibire a emiterii de actiuni fara drept de vot;
  14. b) de determinare, in cazul diferitelor categorii de actiuni ordinare, a unei distributii corespunzatoare a votului intre aceste categorii;
  15. c) in cazul categoriilor de actiuni preferentiale cu dividend prioritar fata de alte categorii de actiuni, de reglementare satisfacatoare a numirii administratorilor reprezentand categoriile de actiuni respective in ipoteza neonorarii obligatiei de plata a dividendelor

(6) Prin derogare de la prevederile Legii nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si ale Legii nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, planul propus de creditori sau de administratorul judiciar poate prevedea modificarea, fara acordul statutar al membrilor sau asociatilor/actionarilor debitorului, a actului constitutiv

(7) inregistrarea mentiunii in registrul comertului va fi solicitata de administratorul judiciar pe cheltuiala debitorului, pe baza hotararii de confirmare a planului de reorganizare, care se va publica in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a.

Art. 134. – (1) in vederea votarii planului de reorganizare se poate constitui categoria creditorilor indispensabili, astfel cum este aceasta definita la art. 5 pct. 23. Administratorul judiciar confirma, in tot sau in parte, ori infirma lista acestor creditori

(2) Lista creditorilor indispensabili, mentionati la alin. (1), este depusa de catre debitor impreuna cu celelalte documente prevazute la art. 67 alin. (1), lista ce se anexeaza, mentionandu-se si creantele acestora, la raportul intocmit de administratorul judiciar/lichidatorul judiciar, potrivit art. 97. Nedepunerea acestei liste conduce la decaderea debitorului din dreptul de a propune, in vederea votarii planului de reorganizare, categoria creditorilor indispensabili.

Art. 135. – Nu se considera modificare a creantei sau a conditiilor de realizare a acesteia situatia in care planul propus prevede revenirea la conditiile de realizare a creantei anterioare survenirii evenimentelor care au condus la modificarea conditiilor respective, cum ar fi neplata uneia sau mai multor rate scadente ale unui imprumut, la termenele si in conditiile stipulate in contract, care conduce la accelerarea platii intregului rest al imprumutului.

Art. 136. – Cate o copie de pe planul propus va fi depusa la grefa tribunalului si la registrul in care este inregistrat debitorul si va fi transmisa debitorului, prin administratorul special, administratorului judiciar si comitetului creditorilor.

Art. 137. – (1) Administratorul judiciar va publica in termen de 5 zile de la depunerea planului un anunt referitor la acesta in BPI, cu indicarea celui care l-a propus, a datei cand se va vota cu privire la plan in adunarea creditorilor, precum si a faptului ca este permisa votarea prin corespondenta

(2) sedinta adunarii creditorilor in care se va exprima votul asupra planului de reorganizare se va tine in termen de 20-30 de zile de la publicarea anuntului. Planul de reorganizare, inclusiv anexele, se va transmite persoanelor prevazute la art. 136 in format electronic, scanat, prin grija administratorului judiciar, prin e-mail sau prin postare pe site-ul acestuia

(3) Creditorii cu titluri de valoare la purtator vor trebui sa depuna originalele la administrator cu cel putin 5 zile inainte de data fixata pentru exprimarea votului, sub sanctiunea decaderii din dreptul de a vota

(4) Din momentul publicarii, toate partile interesate vor fi socotite ca au cunostinta de plan si de data de exprimare a votului. in toate cazurile, debitorul va asigura posibilitatea consultarii planului la sediul sau, pe cheltuiala solicitantului.

Art. 138 – (1) La inceputul sedintei de vot, administratorul judiciar va informa creditorii prezenti despre voturile valabile primite in scris

(2) Fiecare creanta beneficiaza de un drept de vot, pe care titularul acesteia il exercita in categoria de creante din care face parte creanta respectiva

(3) Urmatoarele creante se constituie in categorii distincte, care voteaza separat:

  1. a) creantele care beneficiaza de drepturi de preferinta;
  2. b) creantele salariale;
  3. c) creantele bugetare;
  4. d) creantele creditorilor indispensabili;
  5. e) celelalte creante chirografare

(4) Un plan va fi socotit acceptat de o categorie de creante daca in categoria respectiva planul este acceptat de o majoritate absoluta din valoarea creantelor din acea categorie

(5) Creditorii care, direct sau indirect, controleaza, sunt controlati sau se afla sub control comun cu debitorul pot vota cu privire la planul de reorganizare, sub conditia ca programul de plati sa nu le ofere nicio suma sau sa le ofere mai putin decat ar primi in cazul falimentului si ca orice astfel de plati sa le fie acordate potrivit ordinii de prioritate a creantelor subordonate prevazute la art. 161 pct. 10 lit. a)

(6) Daca au fost propuse mai multe planuri de reorganizare, atunci votarea acestora se va face in aceeasi sedinta a adunarii creditorilor, in ordinea decisa prin votul creditorilor.

Art. 139. – (1) Judecatorul-sindic fixeaza termenul pentru confirmarea planului in cel mult 15 zile de la depunerea la tribunal de catre administratorul judiciar a procesului-verbal al adunarii creditorilor prin care acesta a fost aprobat. Judecatorul-sindic poate sa ceara unui specialist sa isi exprime o opinie privind posibilitatea de realizare a planului, inainte de confirmarea lui. Planul este confirmat in urmatoarele conditii:

  1. in cazul in care sunt 5 categorii, planul se considera acceptat daca cel putin 3 dintre categoriile de creante mentionate in programul de plati, dintre cele prevazute la art. 138 alin. (3), accepta planul cu conditia ca minimum una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul si ca cel putin 30% din totalul valoric al masei credale sa accepte planul;
  2. in cazul in care sunt trei categorii, planul se considera acceptat in cazul in care cel putin doua categorii voteaza planul, cu conditia ca una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul si ca cel putin 30% din totalul valoric al masei credale sa accepte planul;
  3. in cazul in care sunt doua sau patru categorii, planul se considera acceptat in cazul in care daca este votat de cel putin jumatate din numarul de categorii, cu conditia ca una dintre categoriile defavorizate sa accepte planul si ca cel putin 30% din totalul valoric al masei credale sa accepte planul;
  4. fiecare categorie defavorizata de creante care a respins planul va fi supusa unui tratament corect si echitabil prin plan;
  5. vor fi considerate creante nedefavorizate si vor fi considerate ca au acceptat planul creantele ce se vor achita integral in termen de 30 de zile de la confirmarea planului ori in conformitate cu contractele de credit sau de leasing din care rezulta;
  6. planul respecta, din punct de vedere al legalitatii si viabilitatii, prevederile art. 133

(2) Tratament corect si echitabil exista atunci cand sunt indeplinite cumulativ urmatoarele conditii:

  1. a) niciuna dintre categoriile care resping planul si nicio creanta care respinge planul nu primesc mai putin decat ar fi primit in cazul falimentului;
  2. b) nicio categorie sau nicio creanta apartinand unei categorii nu primeste mai mult decat valoarea totala a creantei sale;
  3. c) in cazul in care o categorie defavorizata respinge planul, nicio categorie de creante cu rang inferior categoriei defavorizate neacceptante, astfel cum rezulta din ierarhia prevazuta la art. 138 alin. (3), nu primeste mai mult decat ar primi in cazul falimentului;
  4. d) planul prevede acelasi tratament pentru fiecare creanta in cadrul unei categorii distincte, cu exceptia rangului diferit al celor beneficiare ale unor cauze de preferinta, precum si in cazul in care detinatorul unei creante consimte la un tratament mai putin favorabil pentru creanta sa

(3) Doar un singur plan de reorganizare va fi confirmat

(4) Confirmarea unui plan de reorganizare impiedica confirmarea oricarui alt plan

(5) Modificarea planului de reorganizare, inclusiv prelungirea acestuia se poate face oricand pe parcursul procedurii de reorganizare, fara a se putea depasi o durata totala maxima a derularii planului de 4 ani de la confirmarea initiala. Modificarea poate fi propusa de catre oricare dintre cei care au vocatia de a propune un plan, indiferent daca au propus sau nu planul. Votarea modificarii de catre adunarea creditorilor se va face cu creantele ramase in sold, la data votului, in aceleasi conditii ca si la votarea planului de reorganizare. Modificarea planului va trebui sa fie confirmata de judecatorul-sindic.

Art. 140. – (1) Cand sentinta care confirma un plan intra in vigoare, activitatea debitorului este reorganizata in mod corespunzator; creantele si drepturile creditorilor si ale celorlalte parti interesate sunt modificate astfel cum este prevazut in plan. in cazul intrarii in faliment se va reveni la situatia stabilita prin tabelul definitiv al tuturor creantelor impotriva debitorului prevazut la art. 112 alin. (1), scazandu-se sumele achitate in timpul planului de reorganizare

(2) Daca dupa confirmarea planului de reorganizare se vor recupera sume suplimentare din actiuni introduse in temeiul art. 1 17, acestea se vor distribui in modul prevazut de art. 163

(3) Sumele provenite din activitatea curenta a debitorului sau din valorificarea activelor negrevate de cauze de preferinta vor fi prevazute a se distribui pro rata pentru fiecare creanta prevazuta a se achita in timpul reorganizarii, dupa deducerea sumelor prevazute ca fiind necesare platii creantelor curente exigibile si a celor necesare asigurarii capitalului de lucru, daca este cazul. Programul de plata a creantelor va prevedea plata acestor sume in trimestrul consecutiv celui la care aceste sume devin disponibile

(4) Creditorii conserva actiunile lor pentru intreaga valoare a creantelor, impotriva codebitorilor si a fideiusorilor debitorului, chiar daca au votat pentru acceptarea planului

(5) Daca niciun plan nu este confirmat si termenul pentru propunerea unui plan, in conditiile art. 132, a expirat, judecatorul-sindic va dispune inceperea de indata a procedurii falimentului, in conditiile art. 145

(6) Remuneratiile persoanelor angajate in temeiul art. 57 alin. (2), art. 61 si 63, precum si alte cheltuieli de procedura vor fi achitate la momentul prevazut, dupa caz, de lege, cu exceptia cazurilor in care partile interesate ar accepta, in scris, alte termene de plata. Planul trebuie sa precizeze in programul de plati cum va fi asigurata aceasta plata

(7) Plata va putea fi facuta trimestrial pe baza de acte legale.

  • 2. Perioada de reorganizare

Art. 141. – (1) in urma confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul isi va conduce activitatea sub supravegherea administratorului judiciar si in conformitate cu planul confirmat, pana cand judecatorul-sindic va dispune, motivat, fie incheierea procedurii insolventei si luarea tuturor masurilor pentru reinsertia debitorului in activitatea de afaceri, fie incetarea reorganizarii si trecerea la faliment, potrivit prevederilor art. 145

(2) Pe parcursul reorganizarii, debitorul va fi condus de administratorul special, sub supravegherea administratorului judiciar, sub rezerva prevederilor art. 85 alin. (5). Actionarii, asociatii si membrii cu raspundere limitata nu au dreptul de a interveni in conducerea activitatii ori in administrarea averii debitorului, cu exceptia si in limita cazurilor expres si limitativ prevazute de lege si in planul de reorganizare

(3) Debitorul va fi obligat sa indeplineasca, fara intarziere, schimbarile de structura prevazute in plan.

Art. 142. – Prin exceptie de la dispozitiile art. 77, judecatorul-sindic poate, la cererea furnizorului, sa dispuna ca debitorul sa depuna o cautiune la o banca, drept conditie pentru indatorirea furnizorului de a-i presta serviciile sale in timpul desfasurarii procedurii de reorganizare judiciara. O astfel de cautiune nu va putea depasi 30% din costul serviciilor prestate debitorului si neachitate ulterior deschiderii procedurii.

Art. 143. – (1) Daca debitorul nu se conformeaza planului sau desfasurarea activitatii sale aduce pierderi sau se acumuleaza noi datorii catre creditorii din cadrul procedurii, oricare dintre creditori sau administratorul judiciar pot solicita oricand judecatorului-sindic sa dispuna intrarea in faliment a debitorului. Cererea se judeca de urgenta si cu precadere

(2) inregistrarea cererii prevazute la alin. (1) nu suspenda continuarea activitatii debitorului pana cand judecatorul-sindic nu hotaraste asupra ei, prin incheiere

(3) Titularul unei creante curente, certa, lichida si exigibila mai veche de 60 de zile si un cuantum peste valoarea-prag, poate solicita, oricand in timpul planului de reorganizare sau dupa indeplinirea obligatiilor de plata asumate in plan, trecerea la faliment. Cererea sa va fi respinsa de catre judecatorul-sindic in situatia in care creanta nu este datorata, este achitata sau debitoarea incheie o conventie de plata cu acest creditor.

Art. 144. – (1) Debitorul, prin administratorul special, sau, dupa caz, administratorul judiciar va trebui sa prezinte trimestrial rapoarte comitetului creditorilor asupra situatiei financiare a averii debitorului. Ulterior aprobarii de catre comitetul creditorilor, rapoartele vor fi inregistrate la grefa tribunalului, iar debitorul sau, dupa caz, administratorul judiciar va notifica aceasta tuturor creditorilor, in vederea consultarii rapoartelor

(2) Administratorul judiciar va prezenta si situatia cheltuielilor efectuate pentru bunul mers al activitatii, in vederea recuperarii acestora, care va fi avizata de comitetul creditorilor

(3) in termen de 5 zile de la aprobarea rapoartelor, comitetul creditorilor va putea convoca adunarea creditorilor pentru a prezenta masurile luate de debitor si/sau de administratorul judiciar, efectele acestora, precum si sa propuna motivat alte masuri.

 

SECTIUNEA a 7-a

Falimentul si lichidarea activelor

 

Art. 145. – (1) Judecatorul-sindic va decide, prin sentinta sau, dupa caz, prin incheiere, in conditiile art. 71, intrarea in faliment in urmatoarele cazuri: A.a) debitorul si-a declarat intentia de a intra in procedura simplificata;

  1. b) debitorul nu si-a declarat intentia de reorganizare;
  2. c) niciunul dintre celelalte subiecte de drept indreptatite nu a propus un plan de reorganizare, potrivit dispozitiilor art. 132, sau niciunul dintre planurile propuse nu a fost acceptat si confirmat;
  3. debitorul si-a declarat intentia de reorganizare, dar nu a propus un plan de reorganizare ori planul propus de acesta nu a fost acceptat si confirmat;
  4. obligatiile de plata si celelalte sarcini asumate nu sunt indeplinite in conditiile stipulate prin planul confirmat sau desfasurarea activitatii debitorului in decursul reorganizarii sale aduce pierderi averii sale;
  5. a fost aprobat raportul administratorului judiciar prin care se propune, dupa caz, intrarea debitorului in faliment, potrivit art. 92 alin. (5) sau art. 97 alin. (5);
  6. in cazurile prevazute la art. 75 alin. (4) si art. 143 alin. (3)

(2) Prin hotararea prin care se decide intrarea in faliment, judecatorul-sindic va pronunta dizolvarea debitorului persoana juridica si va dispune:

  1. a) ridicarea dreptului de administrare al debitorului;
  2. b) in cazul procedurii generale, desemnarea unui lichidator judiciar provizoriu, precum si stabilirea atributiilor si a onorariului acestuia, in conformitate cu criteriile aprobate prin legea de organizare a profesiei;
  3. c) in cazul procedurii simplificate, confirmarea in calitate de lichidator judiciar a administratorului judiciar, desemnat potrivit prevederilor art. 57 alin. (2) sau art. 73, dupa caz;
  4. d) termenul maxim de la intrarea in faliment in cadrul procedurii generale, de predare a gestiunii averii de la debitor/administratorul judiciar catre lichidator judiciar, impreuna cu lista actelor si operatiunilor efectuate dupa deschiderea procedurii prevazute la art. 84 alin. (2);
  5. e) intocmirea de catre administratorul judiciar si predarea catre lichidatorul judiciar, in termen de maximum 5 zile de la intrarea in faliment, in cadrul procedurii generale, a unei liste cuprinzand numele si adresele creditorilor si toate creantele acestora la data intrarii in faliment, cu indicarea celor nascute dupa deschiderea procedurii, a tabelului definitiv al creantelor si a oricaror altor tabele intocmite in procedura, a oricaror rapoarte de distributie, a listei actelor si operatiunilor efectuate dupa data deschiderii procedurii. Aceasta obligatie revine administratorului special, cu avizul administratorului judiciar, daca, pana la data deschiderii procedurii falimentului, nu a fost ridicat dreptul de administrare;
  6. f) notificarea intrarii in faliment

(3) in cazul intrarii in faliment, incheierea sau, dupa caz, sentinta va indica si termenele prevazute la art. 146 alin. (2) sau, dupa caz, la art. 147 alin. (2)

(4) Dupa intrarea in faliment in procedura generala, dispozitiile art. 99-114 vor fi aplicate, daca este necesar, in mod corespunzator, in ceea ce priveste creantele nascute intre data deschiderii procedurii si data intrarii in faliment, precum si procedura de admitere a acestora.

Art. 146. – (1) in cazul intrarii in faliment in procedura generala, lichidatorul judiciar va trimite o notificare tuturor creditorilor mentionati in lista depusa de debitor/administratorul judiciar, prevazuta la art. 145 alin. (2) lit. e), ale caror creante s-au nascut dupa deschiderea procedurii, debitorului si registrului unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii. Dispozitiile art. 99 alin. (2) si (3) se aplica in mod corespunzator

(2) Notificarea va fi comunicata creditorilor cu cel putin 10 zile inainte de implinirea termenului-limita pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor si va cuprinde:

  1. a) termenul-limita pentru inregistrarea cererii de admitere a creantelor prevazute la alin. (3), in vederea intocmirii tabelului suplimentar, care va fi de maximum 45 de zile de la data intrarii in faliment, precum si cerintele pentru ca o creanta inregistrata sa fie considerata valabila;
  2. b) termenul de verificare a creantelor prevazute la alin. (3), de intocmire si publicare a tabelului suplimentar al acestora, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit. a);
  3. c) termenul de depunere la tribunal a contestatiilor, care va fi de 7 zile de la publicarea in BPI a tabelului suplimentar;
  4. d) termenul de intocmire a tabelului definitiv consolidat, care nu va depasi 30 de zile de la expirarea termenului prevazut la lit.b)

(3) Vor fi supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, nascute dupa data deschiderii procedurii sau, dupa caz, al caror cuantum a fost modificat fata de tabelul definitiv de creante sau fata de programul de plata din planul de reorganizare, ca urmare a platilor facute dupa deschiderea procedurii

(4) Creantele admise in tabelul definitiv de creante nu vor mai fi supuse verificarii; toti creditorii vor putea sa formuleze contestatii cu privire la tabelul suplimentar

(5) Tabelul definitiv consolidat va cuprinde totalitatea creantelor admise impotriva averii debitorului, existente la data intrarii in faliment, cu respectarea dispozitiilor art. 112

(6) Titularilor de creante nascute dupa deschiderea procedurii, care nu depun cerere de admitere a creantelor in termenul prevazut la alin. (2) lit. a), li se aplica, in mod corespunzator, prevederile art. 114.

Art. 147. – (1) in cazul intrarii in faliment prin procedura simplificata, lichidatorul judiciar va trimite o notificare privind intrarea in procedura falimentului si, in cazul debitorului persoana juridica, ridicarea dreptului de administrare si dizolvarea acestuia, tuturor creditorilor notificati potrivit prevederilor art. 99, debitorului si oficiului registrului comertului sau, dupa caz, registrului societatilor agricole ori registrului asociatiilor si fundatiilor in care debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii. in cazul in care este justificata majorarea, in sensul art. 100 alin. (2), a termenelor de publicare a tabelului preliminar de creante, prevazut la art. 100 alin. (1) lit. c), si de definitivare a tabelului de creante, prevazut la art. 100 alin. (1) lit. d), noile termene astfel fixate vor fi notificate creditorilor

(2) in cazul in care, pana la aprobarea propunerii administratorului judiciar prevazute la art. 92 alin. (4), debitorul aflat in faliment prin procedura simplificata si-a continuat activitatea, lichidatorul judiciar va notifica, in termen de 5 zile de la data intrarii in faliment, creditorii detinand creante asupra debitorului, avand prioritate potrivit prevederilor art. 161 pct. 4, nascute in perioada de observatie, solicitandu-le sa inscrie, in termen de 10 zile de la primirea notificarii, cereri de admitere a creantelor insotite de documente justificative. Notificarea va cuprinde si termenele de publicare a tabelului preliminar de creante, prevazut la art. 100 alin. (1) lit. c), si de definitivare a tabelului de creante, prevazut la art. 100 alin. (1) lit. d), asa cum au fost cuprinse si in notificarea prevazuta la alin. (1) sau, dupa caz, la art. 99 alin. (1). Dispozitiile art. 99 alin. (2) si (3) se aplica in mod corespunzator

(3) Vor fi supuse verificarii toate creantele asupra averii debitorului, inclusiv cele bugetare, nascute dupa data deschiderii procedurii

(4) Titularilor de creante nascute dupa deschiderea procedurii, care nu depun cererea de admitere a creantelor in termenul prevazut la alin. (2), li se aplica, in mod corespunzator, prevederile art. 114.

Art. 148. – in cazul intrarii in faliment dupa confirmarea unui plan de reorganizare, titularii creantelor participa la distribuiri cu valoarea acestora astfel cum au fost inregistrate in tabelul definitiv consolidat.

Art. 149. – Garantiile reale si personale constituite pentru indeplinirea obligatiilor asumate prin planul de reorganizare raman valabile in favoarea creditorilor pentru plata sumelor datorate acestora potrivit planului de reorganizare.

Art. 150. – (1) Creditorii nu sunt obligati sa restituie sumele incasate in cursul reorganizarii

(2) Actele cu titlu gratuit, efectuate intre data confirmarii planului de reorganizare si intrarea in faliment, sunt nule

(3) Celelalte acte efectuate in intervalul prevazut la alin. (2), exceptandu-le pe cele facute cu respectarea dispozitiilor art. 87 alin. (1) si (2) si pe cele permise de planul de reorganizare, sunt prezumate ca fiind in frauda creditorilor si vor fi anulate, cu exceptia cazului in care cocontractantul dovedeste buna sa credinta la momentul incheierii actului

(4) Creantele banesti asupra averii debitorului se considera scadente la data deschiderii procedurii de faliment. Aceasta prevedere nu este aplicabila in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala.

  • 1. Masuri premergatoare lichidarii

Art. 151. – (1) Vor fi puse sub sigilii: magazinele, magaziile, depozitele, birourile, corespondenta comerciala, arhiva, dispozitivele de stocare si prelucrare a informatiei, contractele, marfurile si orice alte bunuri mobile apartinand averii debitorului

(2) in situatia prevazuta la art. 93, inventarul bunurilor debitorului se va face dupa obtinerea relatiilor scrise privind situatia bunurilor debitorului. Daca in urma demersurilor efectuate potrivit prevederilor art. 94-96, administratorul judiciar nu identifica niciun bun, inventarul se incheie pe baza comunicarilor scrise transmise de autoritatile relevante

(3) Nu vor fi puse sub sigilii:

  1. a) obiectele care vor trebui valorificate de urgenta pentru a se evita deteriorarea lor materiala sau pierderea din valoare;
  2. b) registrele de contabilitate;
  3. c) cambiile si alte titluri de valoare scadente sau care urmeaza a fi scadente in scurt timp, precum si actiunile ori alte titluri de participatie ale debitorului, care vor fi preluate de lichidatorul judiciar pentru a fi incasate sau pentru a efectua activitatile de conservare necesare;
  4. d) numerarul pe care lichidatorul judiciar il va depune in banca in contul averii debitorului

(4) in timpul actiunii de sigilare, lichidatorul judiciar va lua masurile necesare pentru conservarea bunurilor.

Art. 152. – (1) Daca averea debitorului poate fi inventariata complet intr-o singura zi, lichidatorul judiciar va putea proceda imediat la inventariere, fara a aplica sigiliile. in toate celelalte cazuri se va proceda la inventariere in cel mai scurt timp posibil. Administratorul special va trebui sa fie de fata si sa asiste la inventar, daca judecatorul-sindic dispune astfel. Daca administratorul special nu se va prezenta, el nu va putea contesta datele din inventar

(2) Pe masura desfasurarii inventarierii, lichidatorul judiciar ia in posesie bunurile, devenind depozitarul lor judiciar.

Art. 153. – (1) Inventarul va trebui sa descrie toate bunurile identificate ale debitorului

(2) Actul de inventar va fi semnat de lichidatorul judiciar si de administratorul special, iar daca acesta nu participa la inventariere, numai de catre lichidatorul judiciar

(3) in vederea conservarii patrimoniului, in cazul in care in averea debitorului nu exista suficiente lichiditati, lichidatorul judiciar va putea valorifica de urgenta bunuri ale debitorului, cu prioritate pe cele asupra carora nu exista cauze de preferinta, pentru obtinerea acestor lichiditati, fara aprobarea creditorilor. Valorificarea se va efectua prin licitatie publica, dupa evaluarea prealabila, pornind de la valoarea de lichidare indicata de evaluator.

  • 2. Efectuarea lichidarii

Art. 154. – (1) Lichidarea bunurilor din averea debitorului va fi efectuata de lichidatorul judiciar sub controlul judecatorului-sindic. Pentru maximizarea valorii averii debitorului, lichidatorul judiciar va face toate demersurile de expunere pe piata, intr-o forma adecvata, a acestora, cheltuielile de publicitate fiind suportate din averea debitorului

(2) Lichidarea va incepe indata dupa finalizarea de catre lichidatorul judiciar a inventarierii si depunerea raportului de evaluare. Bunurile vor putea fi vandute in bloc sau individual. Orice vanzare in bloc a bunurilor, ca subansamblu functional, indiferent daca se face in reorganizare sau in faliment, poate fi considerata transfer de active, daca indeplineste dispozitiile art. 128 alin. (7) din Legea nr. 571/2003. Tipul de vanzare a bunurilor, respectiv licitatie publica, negociere directa sau o combinatie a celor doua si regulamentul de vanzare corespunzator modalitatii de vanzare pentru care se opteaza sunt aprobate de adunarea creditorilor, pe baza propunerii lichidatorului judiciar. in cazul licitatiei publice, publicitatea se va face si prin afisare pe site-ul Uniunii Nationale a Practicienilor in Insolventa din Romania. in vederea evaluarii bunurilor din averea debitorului, cu acordul comitetului creditorilor, lichidatorul judiciar poate sa angajeze, in numele debitorului, un evaluator si sa ii stabileasca onorariul. Evaluatorii trebuie sa fie membri ai Asociatiei Nationale a Evaluatorilor din Romania, iar evaluarea trebuie efectuata in conformitate cu standardele internationale de evaluare

(3) Bunurile din averea debitorului vor fi evaluate atat in bloc, cat si individual. Evaluarea in bloc are in vedere fie evaluarea totalitatii bunurilor din averea debitorului, fie evaluarea subansamblurilor functionale.

Art. 155. – Raportul de evaluare va fi depus la dosarul cauzei, iar un anunt cu privire la depunerea acestuia si un extras cuprinzand o sinteza a sa se vor publica in BPI. Creditorii vor putea consulta raportul de evaluare in locatia indicata prin anunt de catre lichidatorul judiciar.

Art. 156. – (1) Lichidatorul judiciar va convoca adunarea creditorilor in termen de maximum 15 zile de la data depunerii raportului de evaluare la dosarul cauzei, in vederea stabilirii tipului de vanzare

(2) in cazul vanzarii bunurilor prin licitatie publica, aceasta se va putea efectua si potrivit Codului de procedura civila. in cazul in care adunarea creditorilor nu aproba un regulament de vanzare, potrivit art. 154 alin. (2), sau in ipoteza in care, desi a fost aprobat un regulament de vanzare, bunurile nu au fost valorificate intr-un termen rezonabil, la cererea lichidatorului judiciar, aprobata de judecatorul-sindic, vanzarea bunurilor se va efectua prin licitatie publica, potrivit Codului de procedura civila

(3) in cazul vanzarii prin negociere directa, lichidatorul judiciar va supune aprobarii adunarii creditorilor si regulamentul de vanzare

(4) Vanzarea activelor se va face dupa efectuarea publicatiilor de vanzare de catre administratorul judiciar/lichidator, intr-un ziar de larga circulatie. Persoanele interesate vor putea inspecta bunurile supuse vanzarii dupa efectuarea publicatiilor de vanzare.

Art. 157. – Valorile mobiliare vor fi vandute in conditiile Legii nr. 297/2004, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 158. – (1) Lichidatorul judiciar va incheia contracte de vanzare; sumele realizate din vanzari vor fi depuse in contul prevazut la art. 39 alin. (2)

(2) Daca vanzarea activelor se va face prin licitatie publica, procesul-verbal de adjudecare semnat de lichidatorul judiciar constituie titlu de proprietate. Cand legea impune pentru transferul dreptului de proprietate forma autentica, contractele vor fi perfectate de notarul public pe baza procesului-verbal de licitatie.

  • 3. Distribuirea sumelor realizate in urma lichidarii

Art. 159. – (1) Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor si drepturilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de cauze de preferinta, vor fi distribuite in urmatoarea ordine:

  1. taxe, timbre si orice alte cheltuieli aferente vanzarii bunurilor respective, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea acestor bunuri, precum si cheltuielile avansate de creditor in cadrul procedurii de executare silita, creantele furnizorilor de utilitati nascute ulterior deschiderii procedurii, in conditiile art. 77, remuneratiile datorate la data distribuirii persoanelor angajate in interesul comun al tuturor creditorilor, in conditiile art. 57 alin. (2), art. 61 si 63, care se vor suporta pro rata, in raport cu valoarea tuturor bunurilor din averea debitorului;
  2. creantele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinta nascute in timpul procedurii de insolventa. Aceste creante cuprind capitalul, dobanzile, precum si alte accesorii, dupa caz;
  3. creantele creditorilor beneficiari ai unei cauze de preferinta, cuprinzand tot capitalul, dobanzile, majorarile si penalitatile de orice fel, inclusiv cheltuielile, precum si cele corespunzatoare art. 105 alin. (3) si art. 123 alin. (11) lit. a)

(2) in cazul in care sumele realizate din vanzarea acestor bunuri ar fi insuficiente pentru plata in intregime a respectivelor creante, creditorii vor avea, pentru diferenta, creante chirografare sau bugetare, dupa caz, care vor veni in concurs cu cele cuprinse in categoria corespunzatoare, potrivit naturii lor, prevazute la art. 161, si vor fi supuse dispozitiilor art. 80. Daca dupa plata sumelor prevazute la alin. (1) rezulta o diferenta in plus, aceasta va fi depusa, prin grija lichidatorului judiciar, in contul averii debitorului

(3) Un creditor beneficiar al unei cauze de preferinta este indreptatit sa participe la orice distribuire de suma facuta inaintea vanzarii bunului grevat de o cauza de preferinta in favoarea sa. Sumele primite din acest fel de distribuiri vor fi scazute din cele pe care creditorul ar fi indreptatit sa le primeasca ulterior din pretul obtinut prin vanzarea bunului grevat de o cauza de preferinta, daca aceasta este necesara pentru a impiedica un astfel de creditor sa primeasca mai mult decat ar fi primit daca bunul grevat de o cauza de preferinta in favoarea sa ar fi fost vandut anterior distribuirii.

Art. 160. – (1) La fiecare 3 luni, calculate de la data inceperii lichidarii, lichidatorul judiciar va prezenta comitetului creditorilor un raport asupra fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante, precum si un plan de distribuire intre creditori, daca este cazul. Raportul si planul se inregistreaza la grefa tribunalului si se publica in BPI. Raportul va prevedea si plata onorariului sau si a celorlalte cheltuieli prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 1 sau art. 161 pct. 1, dupa caz

(2) Raportul asupra fondurilor obtinute din lichidare si din incasarea de creante va cuprinde, cel putin, urmatoarele:

  1. a) soldul aflat in contul de lichidare dupa ultima distribuire;
  2. b) incasarile efectuate de catre lichidatorul judiciar din valorificarea fiecarui bun si din recuperarea creantelor;
  3. c) cuantumul dobanzilor sau al altor venituri de care beneficiaza averea debitorului ca urmare a pastrarii in conturi bancare a sumelor nedistribuite sau prin administrarea bunurilor existente in averea debitorului;
  4. d) totalul sumelor aflate in contul de lichidare

(3) Planul de distribuire intre creditori cuprinde in mod obligatoriu urmatoarele date referitoare la fiecare creditor pentru care se face distribuirea:

  1. a) actualizarile aduse tabelului definitiv de creante;
  2. b) sumele distribuite deja;
  3. c) sumele ramase dupa ajustarea tabelului definitiv si distribuirile efectuate deja;
  4. d) sumele ce fac obiectul distribuirii;
  5. e) sume ramase de plata dupa efectuarea distribuirii

(4) Pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate prelungi cu cel mult o luna sau poate scurta termenul de prezentare a raportului si a planului de distribuire. Planul de distribuire va fi inregistrat la grefa tribunalului si lichidatorul judiciar va notifica aceasta fiecarui creditor. O copie de pe raport si o copie de pe planul de distribuire vor fi afisate la usa tribunalului

(5) Comitetul creditorilor sau orice creditor poate formula contestatii la raport si la plan in termen de 15 zile de la publicarea acestora in BPI. O copie de pe contestatie se comunica de urgenta lichidatorului judiciar. in termen de 5 zile lucratoare de la expirarea termenului de formulare a contestatiilor, daca nu se depune nicio contestatie, lichidatorul judiciar va proceda la plata efectiva a sumelor distribuite. in cazul in care s-au depus contestatii, lichidatorul judiciar va retine de la distribuire sumele supuse contestatiei in conditiile alin. (6), facand plata sumelor necontestate

(6) in termen de 20 de zile de la publicare, judecatorul-sindic, in sedinta, cu citarea lichidatorului judiciar, a debitorului si a creditorilor, solutioneaza deodata, prin sentinta, toate contestatiile. in termen de 5 zile lucratoare de la data cand hotararea de solutionare a contestatiilor devine executorie, lichidatorul judiciar procedeaza la plata efectiva a sumelor distribuite, conform hotararii instantelor de judecata.

Art. 161. – Creantele se platesc, in cazul falimentului, in urmatoarea ordine:

  1. taxele, timbrele sau orice alte cheltuieli aferente procedurii instituite prin prezentul titlu, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea debitorului, pentru continuarea activitatii, precum si pentru plata remuneratiilor persoanelor angajate potrivit prevederilor art. 57 alin. (2), art. 61, 63 si 73, sub rezerva celor prevazute la art. 140 alin. (6);
  2. creantele provenind din finantari acordate potrivit art. 87 alin. (4);
  3. creantele izvorate din raporturi de munca;
  4. creantele rezultand din continuarea activitatii debitorului dupa deschiderea procedurii, cele datorate cocontractantilor potrivit prevederilor art. 123 alin. (4) si cele datorate tertilor dobanditori de buna-credinta sau subdobanditorilor care restituie averii debitorului bunurile ori contravaloarea acestora potrivit prevederilor art. 120 alin. (2), respectiv ale art. 121 alin. (1);
  5. creantele bugetare;
  6. creantele reprezentand sumele datorate de catre debitor unor terti, in baza unor obligatii de intretinere, alocatii pentru minori sau de plata a unor sume periodice destinate asigurarii mijloacelor de existenta;
  7. creantele reprezentand sumele stabilite de judecatorul-sindic pentru intretinerea debitorului si a familiei sale, daca acesta este persoana fizica;
  8. creantele reprezentand credite bancare, cu cheltuielile si dobanzile aferente, cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, din chirii, creantele corespunzatoare art. 123 alin. (11) lit. b), inclusiv obligatiunile;
  9. alte creante chirografare;
  10. creantele subordonate, in urmatoarea ordine de preferinta:
  11. a) creantele nascute in patrimoniul tertilor dobanditori de rea-credinta ai bunurilor debitorului in temeiul art. 120 alin. (2), cele cuvenite subdobanditorilor de rea-credinta in conditiile art. 121 alin. (1), precum si creditele acordate persoanei juridice debitoare de catre un asociat sau actionar detinand cel putin 10% din capitalul social, respectiv din drepturile de vot in adunarea generala a asociatilor ori, dupa caz, de catre un membru al grupului de interes economic;
  12. b) creantele izvorand din acte cu titlu gratuit.

Art. 162. – Sumele de distribuit intre creditori in acelasi rang de prioritate vor fi acordate proportional cu suma alocata pentru fiecare creanta, prin tabelul definitiv consolidat.

Art. 163. – (1) Titularilor de creante dintr-o categorie li se vor putea distribui sume numai dupa deplina indestulare a titularilor de creante din categoria ierarhic superioara, potrivit ordinii prevazute la art. 161

(2) in cazul insuficientei sumelor necesare acoperirii valorii integrale a creantelor cu acelasi rang de prioritate, titularii acestora vor primi o cota falimentara, reprezentand suma proportionala cu procentul pe care creanta lor il detine in categoria creantelor respective

(3) Contul de insolventa deschis in conditiile art. 39 alin. (2) nu va putea fi in niciun mod indisponibilizat prin nicio masura de natura penala, civila sau administrativa dispusa de organele de cercetare penala, de organele administrative sau de instantele judecatoresti.

Art. 164. – in cazul in care bunurile care alcatuiesc averea unui grup de interes economic ori a unei societati in nume colectiv sau in comandita nu sunt suficiente pentru plata creantelor inregistrate in tabelul definitiv consolidat de creante, impotriva grupului sau a societatii judecatorul-sindic va autoriza executarea silita, in conditiile legii, impotriva asociatilor cu raspundere nelimitata sau, dupa caz, a membrilor, pronuntand o sentinta executorie, care va fi pusa in executare de lichidatorul judiciar, prin executor judecatoresc.

Art. 165. – Cu ocazia distribuirilor partiale, urmatoarele sume vor fi provizionate:

  1. sume proportionale datorate creditorilor ale caror creante sunt supuse unei conditii suspensive care nu s-a realizat inca;
  2. sume proportionale datorate proprietarilor de titluri la ordin sau la purtator si care au originalele titlurilor, dar nu le-au prezentat;
  3. sume proportionale datorate creantelor admise provizoriu;
  4. rezervele destinate sa acopere cheltuielile viitoare ale averii debitorului, inclusiv cele generate de litigiile in curs.

Art. 166. – Pentru creditorii detinand creante inscrise in tabelul consolidat definitiv de creante, carora li s-au alocat sume numai partial sau creante sub conditie suspensiva si care au luat parte la distribuire, sumele cuvenite vor fi pastrate la banca, intr-un cont special de depozit, pana ce situatia lor va fi lamurita.

Art. 167. – (1) Dupa ce bunurile din averea debitorului au fost lichidate, lichidatorul judiciar va supune judecatorului-sindic un raport final insotit de situatiile financiare finale; copii de pe acestea vor fi comunicate tuturor creditorilor si debitorului prin publicare in BPI. Judecatorul-sindic va dispune convocarea adunarii creditorilor in termen de maximum 30 de zile de la publicarea raportului final. Creditorii pot formula obiectiuni la raportul final cu cel putin 5 zile inainte de data convocarii

(2) La data sedintei, judecatorul-sindic va solutiona, prin incheiere, toate obiectiunile la raportul final, il va aproba sau va dispune, daca este cazul, modificarea corespunzatoare a acestuia

(3) Creantele care la data inregistrarii raportului final vor fi inca sub conditie nu vor participa la ultima distribuire.

Art. 168. – Dupa ce judecatorul-sindic aproba raportul final al lichidatorului judiciar, acesta va trebui sa faca distribuirea finala a tuturor fondurilor din averea debitorului. Fondurile nereclamate in termen de 30 de zile de catre cei indreptatiti la acestea vor fi depuse in contul prevazut la art. 39 alin. (4).

 

SECTIUNEA a 8-a

Atragerea raspunderii pentru intrarea in insolventa

 

Art. 169. – (1) La cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului judiciar, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte sau intregul pasiv al debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolventa, fara sa depaseasca prejudiciul aflat in legatura de cauzalitate cu fapta respectiva, sa fie suportata de membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii, precum si de orice alte persoane care au contribuit la starea de insolventa a debitorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

  1. a) au folosit bunurile sau creditele persoanei juridice in folosul propriu sau in cel al unei alte persoane;
  2. b) au facut activitati de productie, comert sau prestari de servicii in interes personal, sub acoperirea persoanei juridice;
  3. c) au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea, in mod vadit, persoana juridica la incetarea de plati;
  4. d) au tinut o contabilitate fictiva, au facut sa dispara unele documente contabile sau nu au tinut contabilitatea in conformitate cu legea. in cazul nepredarii documentelor contabile catre administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar, atat culpa, cat si legatura de cauzalitate intre fapta si prejudiciu se prezuma. Prezumtia este relativa;
  5. e) au deturnat sau au ascuns o parte din activul persoanei juridice ori au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
  6. f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura persoanei juridice fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
  7. g) in luna precedenta incetarii platilor, au platit sau au dispus sa se plateasca cu preferinta unui creditor, in dauna celorlalti creditori;
  8. h) orice alta fapta savarsita cu intentie, care a contribuit la starea de insolventa a debitorului, constatata potrivit prevederilor prezentului titlu

(2) Daca administratorul judiciar ori, dupa caz, lichidatorul judiciar nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolventa a debitorului si/sau a hotarat ca nu este cazul sa introduca actiunea prevazuta la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de

presedintele comitetului creditorilor in urma hotararii adunarii creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta actiune, in aceleasi conditii, creditorul care detine mai mult de 50% din valoarea creantelor inscrise la masa credala

(3) Cererea introdusa in temeiul alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2) se va judeca separat, formandu-se un dosar asociat

(4) in caz de pluralitate, raspunderea persoanelor prevazute la alin. (1) este solidara, cu conditia ca aparitia starii de insolventa sa fie contemporana sau anterioara perioadei de timp in care si-au exercitat mandatul ori in care au detinut pozitia in care au contribuit la starea de insolventa

(5) Raspunderea persoanelor in cauza nu va putea fi angajata daca, in organele colegiale de conducere ale persoanei juridice, s-au opus la actele ori la faptele care au contribuit la starea de insolventa sau au lipsit de la luarea deciziilor care au contribuit la starea de insolventa si au facut sa se consemneze, ulterior luarii deciziei, opozitia lor la aceste decizii

(6) Raspunderea nu va putea fi angajata daca, in luna precedenta incetarii platilor, s-au efectuat, cu buna-credinta, plati in executarea unui acord cu creditorii, incheiat ca urmare a unor negocieri extrajudiciare pentru restructurarea datoriilor debitorului, cu conditia ca acordul sa fi fost de natura a conduce la redresarea financiara a debitorului si sa nu fi avut ca scop prejudicierea si/sau discriminarea unor creditori. Aceste prevederi se vor aplica si in cazul acordurilor realizate in cadrul procedurii concordatului preventiv

(7) in cazul in care s-a pronuntat o hotarare de respingere a actiunii introduse potrivit alin. (1) sau, dupa caz, alin. (2), administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care nu intentioneaza sa formuleze apel impotriva acesteia va notifica in acest sens comitetul creditorilor sau, in cazul in care nu a fost desemnat un comitet al creditorilor, adunarea creditorilor. in cazul in care adunarea creditorilor sau creditorul care detine mai mult de jumatate din valoarea tuturor creantelor decide ca se impune introducerea apelului, acesta va fi introdus de catre presedintele comitetului creditorilor sau de catre creditorul majoritar, dupa caz

(8) Aplicarea dispozitiilor alin. (1) nu inlatura aplicarea legii penale pentru faptele care constituie infractiuni

(9) Daca s-a pronuntat o sentinta prin care judecatorul-sindic a dispus atragerea raspunderii patrimoniale a administratorului statutar, aceasta va fi comunicata catre Oficiul National al Registrului Comertului, din oficiu

(10) Persoana impotriva careia s-a pronuntat o hotarare definitiva de atragere a raspunderii nu mai poate fi desemnata administrator sau, daca este administrator in alte societati, va fi decazuta din acest drept timp de 10 ani de la data ramanerii definitive a hotararii.

Art. 170. – Actiunea prevazuta la art. 169 se prescrie in termen de 3 ani. Prescriptia incepe sa curga de la data la care a fost cunoscuta sau trebuia cunoscuta persoana care a contribuit la aparitia starii de insolventa, dar nu mai tarziu de 2 ani de la data pronuntarii hotararii judecatoresti de deschidere a procedurii de insolventa.

Art. 171. – Sumele depuse potrivit dispozitiilor art. 169 alin. (1) vor intra in averea debitorului si vor fi destinate, in caz de reorganizare, platii creantelor potrivit programului de plati, completarii fondurilor necesare continuarii activitatii debitorului, iar in caz de faliment, acoperirii pasivului.

Art. 172. – (1) Odata cu cererea formulata potrivit prevederilor art. 169 alin. (1) sau ale alin. (2), administratorul judiciar sau lichidatorul judiciar ori, dupa caz, comitetul creditorilor va putea cere judecatorului-sindic sa instituie masuri asiguratorii asupra bunurilor din averea persoanelor urmarite potrivit prevederilor art. 169. Fixarea unei cautiuni de pana la 10% din valoarea pretentiilor este obligatorie

(2) Cererea de masuri asiguratorii poate fi formulata si ulterior introducerii actiunii prevazute la art. 169.

Art. 173. – (1) Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 169 alin. (1) se efectueaza de catre executorul judecatoresc, potrivit Codului de procedura civila

(2) Dupa inchiderea procedurii falimentului, sumele rezultate din executarea silita vor fi repartizate de catre executorul judecatoresc potrivit prevederilor prezentului titlu, in temeiul tabelului definitiv consolidat de creante pus la dispozitia sa de catre lichidatorul judiciar. SECtIUNEAa 9-a inchiderea procedurii

Art. 174. – (1) in orice stadiu al procedurii prevazute de prezentul titlu, daca se constata ca nu exista bunuri in averea debitorului ori ca acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele corespunzatoare, judecatorul-sindic va audia de urgenta creditorii intr-o sedinta, iar in cazul refuzului exprimat de acestia de a avansa sumele necesare sau in cazul neprezentarii acestora, desi s-a indeplinit procedura citarii prin BPI, va da o sentinta de inchidere a procedurii, prin care se dispune si radierea debitorului din registrul in care este inmatriculat

(2) in cazul prevazut la alin. (1) nu sunt aplicabile prevederile art. 167.

Art. 175. – (1) O procedura de reorganizare prin continuarea activitatii sau de lichidare pe baza de plan va fi inchisa, prin sentinta, in baza unui raport al administratorului judiciar care constata indeplinirea tuturor obligatiilor de plata asumate prin planul confirmat, precum si plata creantelor curente scadente. Daca o procedura incepe ca reorganizare, dar apoi devine faliment, aceasta va fi inchisa potrivit prevederilor art. 167

(2) O procedura de faliment va fi inchisa atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea debitorului au fost distribuite si cand fondurile nereclamate au fost depuse la banca

(3) Bunurile vor putea fi distribuite creditorilor in contul creantelor pe care le detin impotriva averii debitorului, in urma unei propuneri a creditorului, cu obligatia acestuia de a achita toate sumele ce ar fi fost datorate creditorilor aflati pe ordinele de prioritate anterioare, precum si celor de pe aceeasi ordine de prioritate, potrivit prevederilor art. 159 si 161, in situatia in care bunul ar fi fost vandut catre un tert. Daca sunt mai multe propuneri, bunul se va distribui celui care ofera cel mai mare pret, caz in care creanta respectivului creditor se va scadea din pretul datorat. in toate cazurile, pretul bunurilor distribuite creditorilor in contul creantelor nu va fi mai mic decat valoarea stabilita prin raportul de evaluare.

Art. 176. – Daca creantele au fost complet acoperite prin distribuirile facute, judecatorul-sindic va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii falimentului si de radiere a debitorului din registrul in care este inmatriculat:

  1. a) chiar inainte ca bunurile din averea debitorului sa fi fost lichidate in intregime, in cazul in care toti asociatii persoanei juridice sau persoana fizica, dupa caz, solicita acest lucru in termen de 30 de zile de la notificarea lichidatorului judiciar facuta administratorului special, urmand ca bunurile sa treaca in coproprietatea asociatilor/actionarilor, corespunzator cotelor de participare la capitalul social;
  2. b) in toate celelalte cazuri, procedura se inchide numai dupa lichidarea completa a activului, eventualele sume reziduale ultimei distribuiri urmand a fi depuse intr-un cont la dispozitia asociatilor sau persoanei fizice, dupa caz;
  3. c) daca dupa acoperirea tuturor creantelor, inchiderea procedurii si radierea debitorului din registrele in care acesta a fost inmatriculat, au fost identificate bunuri in patrimoniu care nu au fost cunoscute in timpul procedurii de insolventa, acestea vor intra de drept in patrimoniul asociatilor.

Art. 177. – (1) in cazul procedurii deschise in urma formularii cererii introductive de catre debitor, in conditiile art. 71, daca judecatorul-sindic constata, la expirarea termenului pentru inregistrarea cererilor de admitere a creantelor, ca nu s-a depus nicio cerere, va pronunta o sentinta de inchidere a procedurii

(2) in cazul prevazut la alin. (1), inchiderea procedurii nu produce efectele prevazute la art. 176. Cu toate acestea, operatiunile de administrare, legal facute asupra averii debitorului, isi vor produce efectele, iar drepturile dobandite pana la inchiderea procedurii raman neatinse.

Art. 178. – Daca toti creditorii inscrisi in tabelul definitiv al creantelor primesc sumele ce li se datoreaza in perioada de observatie sau renunta la judecata in perioada de observatie, judecatorul-sindic va dispune inchiderea procedurii, fara a dispune radierea debitorului din registrul in care este inregistrat.

Art. 179. – Sentinta de inchidere a procedurii va fi notificata de judecatorul-sindic directiei regionale sau, dupa caz, administratiei judetene a finantelor publice si oficiului registrului comertului ori, dupa caz, registrului societatilor agricole sau altor registre unde debitorul este inmatriculat, pentru efectuarea mentiunii. Aceasta va fi notificata si tuturor creditorilor, prin publicare in BPI.

Art. 180. – Prin inchiderea procedurii, judecatorul-sindic, administratorul/lichidatorul judiciar si toate persoanele care i-au asistat sunt descarcati de orice indatoriri sau responsabilitati cu privire la procedura, debitor si averea lui, creditori, titulari de drepturi de preferinta, actionari sau asociati.

Art. 181. – (1) Prin inchiderea procedurii de faliment, debitorul persoana fizica va fi descarcat de obligatiile pe care le avea inainte de intrarea in faliment, insa sub rezerva de a nu fi gasit vinovat de bancruta frauduloasa sau de plati ori transferuri frauduloase; in astfel de situatii, el va fi descarcat de obligatii numai in masura in care acestea au fost platite in cadrul procedurii

(2) La data confirmarii unui plan de reorganizare, debitorul este descarcat de diferenta dintre valoarea obligatiilor pe care le avea inainte de confirmarea planului si cea prevazuta in plan, pe parcursul procedurii reorganizarii judiciare. in cazul trecerii la faliment, dispozitiile art. 140 alin. (1) devin aplicabile.

Art. 182. – (1) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la raspundere pentru exercitarea atributiilor cu rea-credinta sau grava neglijenta. Exista rea-credinta atunci cand administratorul judiciar/lichidatorul judiciar incalca normele de drept material ori procesual, urmarind sau acceptand vatamarea unui interes legitim. Exista grava neglijenta atunci cand administratorul judiciar/lichidatorul judiciar nu indeplineste sau indeplineste defectuos o obligatie legala si prin aceasta determina vatamarea unui interes legitim

(2) in afara dispozitiilor alineatului precedent, administratorul judiciar/lichidatorul judiciar poate fi tras la raspundere civila, penala, administrativa sau disciplinara pentru actele efectuate in cursul procedurii, potrivit normelor de drept comun

(3) Administratorul judiciar/lichidatorul judiciar care actioneaza cu buna-credinta, in limitele atributiilor prevazute de lege si a informatiilor disponibile, nu poate fi tras la raspundere pentru actele procesuale efectuate ori pentru continutul inscrisurilor intocmite in cadrul procedurii.

 

CAPITOLUL II

Dispozitii speciale privind procedura insolventei grupului de societati

 

Art. 183. – Prevederile cap. I se vor aplica in mod corespunzator procedurii insolventei grupului de societati, cu derogarile si completarile prevazute in prezentul capitol.

Art. 184. – La cererea oricarei parti interesate, judecatorul-sindic va putea dispune verificari cu privire la incidenta prezentului capitol.

 

SECTIUNEA 1

Prevederi speciale privind competenta si organele care aplica procedura

 

Art. 185. – (1) in cazul deschiderii procedurii insolventei impotriva unor membri ai grupului de societati, in urma depunerii unei cereri comune de deschidere a procedurii insolventei, instanta competenta este tribunalul in a carui circumscriptie teritoriala isi are sediul societatea-mama sau, dupa caz, societatea cu cea mai mare cifra de afaceri conform ultimei situatii financiare publicate, pentru toate societatile membre ale grupului

(2) Pentru fiecare membru al grupului se va forma un dosar separat

(3) Prin derogare de la prevederile art. 53 din Legea nr. 304/2004, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, toate dosarele formate potrivit prevederilor alin. (2) vor fi repartizate judecatorului-sindic desemnat conform sistemului de repartizare aleatorie in primul dosar inregistrat in sistemul informatizat al instantelor.

Art. 186. – Comitetele creditorilor, desemnate pentru fiecare membru al grupului supus procedurii insolventei, se vor intalni cel putin trimestrial, principalul scop fiind formularea de recomandari cu privire la activitatea debitorilor si planurile de reorganizare propuse.

Art. 187. – Adunarile generale ale asociatilor/actionarilor membrilor grupului vor desemna acelasi administrator special pentru fiecare membru al grupului.

Art. 188. – in cazul in care creditorii care detin cel putin 50% din masa credala sunt aceiasi pentru fiecare membru al grupului, pentru fiecare membru al grupului va fi desemnat acelasi administrator judiciar sau consortiu de administratori judiciari, in conditiile art. 57.

Art. 189. – in cazul in care componenta masei credale nu permite aplicarea art. 188, administratorii judiciari numiti potrivit prevederilor art. 57 vor fi tinuti de obligatia de cooperare. Obligatia de cooperare se va materializa inclusiv prin semnarea unui protocol de cooperare, care sa contina o sinteza a modalitatii in care se vor derula, in mod integrat, activitatile economice, juridice si operationale, la nivelul grupului. Protocolul de cooperare va fi depus la dosarul de insolventa in care a fost desemnat practicianul coordonator in termen de 10 zile de la data deschiderii procedurii si va fi aprobat de catre judecatorul-sindic. Oricare dintre administratorii judiciari desemnati in procedurile de insolventa va putea participa la adunarile creditorilor si ale comitetelor creditorilor ale oricaruia dintre membrii grupului.

Art. 190. – Administratorul judiciar desemnat pentru oricare dintre membrii grupului va avea calitate procesuala de a propune un plan de reorganizare in cadrul procedurii/procedurilor celorlalti membri.

Art. 191. – in situatia prevazuta la art. 188, desemnarea administratorilor/lichidatorilor judiciari se va face cu verificarea inexistentei unui conflict de interese.

 

SECTIUNEA a 2-a

Deschiderea procedurilor

 

Art. 192. – Doi sau mai multi debitori, membri ai unui grup, aflati in stare de insolventa, ori unul sau mai multi membri ai grupului de societati care indeplinesc conditiile art. 196, pot adresa tribunalului competent o cerere comuna de deschidere a procedurii insolventei.

Art. 193. – Un creditor detinator al unor creante impotriva a doi sau mai multor membri ai unui grup, care indeplineste conditiile prevazute la art. 5 pct. 20, poate introduce o cerere comuna de deschidere a procedurii insolventei.

Art. 194. – in plus fata de documentele prevazute a fi depuse potrivit prevederilor art. 67, debitorul este obligat sa depuna la dosarul cauzei:

  1. a) o lista completa cuprinzand membrii grupului, fie ca acestia fac sau nu obiectul cererii de deschidere a procedurii insolventei;
  2. b) o descriere a modului in care se desfasoara activitatea in cadrul grupului;
  3. c) o lista a contractelor incheiate intre membrii grupului si aflate in derulare.

Art. 195. – Daca cererea debitorilor sau a creditorului, dupa caz, corespunde conditiilor prevazute de art. 71, respectiv de art. 72, judecatorul-sindic va pronunta o incheiere de deschidere a procedurii generale sau simplificate, dupa caz.

Art. 196. – in vederea evitarii deschiderii ulterioare a procedurii insolventei impotriva sa, prin exceptie de la prevederile art. 66 alin. (1), un membru al unui grup care nu este in stare de insolventa sau insolventa iminenta poate subscrie la o cerere comuna de deschidere a procedurii insolventei. in acest caz, cererea comuna de deschidere a procedurii insolventei va fi aprobata de adunarea generala a asociatilor/actionarilor respectivului membru al grupului.

 

SECTIUNEA a 3-a

Masuri procedurale

 

Art. 197. – Creanta creditorului impotriva unor debitori solidari supusi dispozitiilor prezentului capitol va fi inscrisa in tabelele de creante potrivit art. 108 si va conferi drept de vot si va participa la formarea cvorumului atat in procedura deschisa impotriva debitorului principal, cat si in cele impotriva debitorilor solidari.

Art. 198. – in cazul introducerii unor actiuni pentru anularea constituirilor ori transferului de drepturi patrimoniale impotriva unui membru al grupului, in temeiul art. 117 administratorul judiciar va comunica intentia sa in acest sens celorlalti administratori judiciari si practicianului coordonator. in temeiul obligatiei de cooperare, administratorii judiciari vor analiza efectele potentiale ale unei asemenea actiuni, decizia cu privire la introducerea actiunii urmand a fi luata pe considerente de oportunitate, cu consultarea comitetelor creditorilor.

Art. 199. – Prin exceptie de la prevederile art. 132, termenul de depunere a planurilor de reorganizare va fi de 60 de zile de la data afisarii tabelelor definitive de creante.

Art. 200. – in temeiul obligatiei de cooperare, administratorii judiciari vor pune la dispozitia celorlalti administratori judiciari informatiile necesare, in vederea elaborarii unor planuri de reorganizare compatibile si coordonate.

Art. 201. – Prin exceptie de la prevederile art. 161, creantele membrilor grupului impotriva altui membru al grupului, nascute inainte de data deschiderii procedurii, nu vor putea fi incadrate la ordinea de prioritate prevazuta de art. 161 pct. 8 sau 9. Acestea vor fi inscrise de administratorul judiciar la ordinea de prioritate prevazuta de art. 161 pct. 10 lit. a).

Art. 202. – Un membru al grupului poate incheia un contract de imprumut cu alt membru al grupului dupa data deschiderii procedurii insolventei in vederea sustinerii activitatii debitorului, respectiv in perioada de observatie sau in vederea sustinerii planului de reorganizare, cu acordul comitetului creditorilor. in acest caz, membrul grupului care a acordat imprumutul va detine impotriva averii imprumutatului o creanta avand ordinea de prioritate stabilita de art. 161 pct. 4.

Art. 203. – Un membru al grupului poate garanta un contract de imprumut incheiat cu o terta parte de alt membru al grupului aflat in insolventa, cu acordul comitetului creditorilor.

 

CAPITOLUL III

Dispozitii privind falimentul institutiilor de credit

SECTIUNEA 1

Dispozitii speciale

 

Art. 204. – Prevederile cap. I, cu exceptia celor cuprinse in sectiunea a 6-a, se aplica in mod corespunzator procedurii falimentului institutiilor de credit, cu derogarile si completarile prevazute in acest capitol.

Art. 205. – Procedura falimentului, reglementata prin prezentul capitol, se aplica institutiilor de credit, persoane juridice romane, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul in strainatate.

Art. 206. – in prezentul capitol termenii: „institutie de credit”, „stat membru”, „stat membru de origine”, „stat membru gazda”, „sucursala”, „instrumente financiare” si „autoritate competenta” au intelesul prevazut in Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006 privind institutiile de credit si adecvarea capitalului, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 207. – (1) in plus fata de atributiile stabilite la art. 45, judecatorul-sindic are urmatoarele atributii:

  1. a) judecarea contestatiei institutiei de credit debitoare impotriva cererii introductive formulate de Banca Nationala a Romaniei pentru deschiderea procedurii;
  2. b) desemnarea motivata, prin sentinta de deschidere a procedurii, dintre practicienii in insolventa compatibili care au depus oferta de servicii in acest sens la dosarul cauzei, a lichidatorului judiciar care va administra procedura pana la confirmarea ori, dupa caz, inlocuirea sa de catre adunarea creditorilor sau creditorul care detine cel putin 50% din valoarea creantelor, fixarea onorariului in conformitate cu criteriile stabilite de Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 86/2006, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, precum si a atributiilor acestuia pentru aceasta perioada. Ofertele vor fi depuse la dosar dupa obtinerea avizului prealabil al Bancii Nationale a Romaniei. in lipsa unor oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic va desemna un lichidator judiciar din randul practicienilor in insolventa agreati de Banca Nationala a Romaniei. Obligatia obtinerii avizului prealabil al Bancii Nationale a Romaniei revine si practicienilor in insolventa propusi spre desemnare ca lichidatori judiciari de catre adunarea creditorilor;
  3. c) judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere, a directorilor si a persoanelor din conducerea directiilor, departamentelor si altor structuri asemanatoare, a cenzorilor si a personalului de executie cu atributie de control din cadrul institutiei de credit in stare de insolventa, care au contribuit la ajungerea acesteia in insolventa, precum si sesizarea organelor de cercetare penala in legatura cu savarsirea infractiunilor specifice;
  4. d) judecarea contestatiilor formulate de reprezentantul actionarilor institutiei de credit debitoare sau de creditori impotriva masurilor luate de lichidatorul judiciar

(2) Hotararile judecatorului-sindic sunt executorii. Ele pot fi atacate separat numai cu apel in termen de 7 zile de la comunicare.

Art. 208. – (1) Apelul va fi judecat in termen de 15 zile de la inregistrarea dosarului la curtea de apel, citarea urmand sa fie facuta in conditiile Codului de procedura civila, in cazul lichidatorului judiciar, si in conditiile dreptului comun in materia procedurii insolventei, in cazul celorlalte parti. Atunci cand Banca Nationala a Romaniei a facut cererea pentru declansarea procedurii, aceasta va fi citata in conditiile Codului de procedura civila

(2) Apelul impotriva hotararii prin care s-a dispus deschiderea procedurii se declara in termen de 7 zile de la comunicarea hotararii. Apelul se judeca in 48 de ore de la inregistrarea acestuia. Hotararea atacata nu poate fi suspendata de instanta de apel.

Art. 209. – in plus fata de atributiile stabilite la art. 64, lichidatorul judiciar are urmatoarele atributii:

  1. a) in momentul primirii hotararii judecatoresti privind deschiderea procedurii falimentului acesta va deschide la o banca, persoana juridica romana sau sucursala a unei banci straine autorizate sa functioneze pe teritoriul Romaniei, doua conturi, unul in lei si altul in valuta, cu mentiunea „cont tip institutie de credit in faliment”, cu drept exclusiv de dispozitie in interesul procedurii falimentului. in conturile de tipul „institutie de credit in faliment” vor fi virate la ordinul lichidatorului judiciar sumele existente in conturi la alte institutii financiar-bancare. Lichidatorul judiciar va comunica imediat Bancii Nationale a Romaniei denumirea bancii comerciale si conturile deschise la aceasta, dupa care Banca Nationala a Romaniei va transfera imediat in aceste conturi disponibilitatile institutiei de credit aflate in evidentele sale. Operatiunile institutiei de credit in faliment se vor desfasura in continuare prin aceste conturi;
  2. b) inventarierea bunurilor institutiei de credit debitoare si luarea masurilor corespunzatoare pentru conservarea lor;
  3. c) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar in vederea lichidarii si conducerea activitatii acestuia, angajarea putandu-se face si din cadrul personalului existent al institutiei de credit debitoare;
  4. d) conducerea activitatii institutiei de credit debitoare, respectiv efectuarea de operatiuni in interesul procedurii falimentului, inclusiv reesalonari de credite si stabiliri de noi rate ale dobanzilor aferente activelor institutiei de credit debitoare, cu conditia ca orice nou nivel al ratei dobanzilor sa nu fie mai mic decat nivelul ultimei dobanzi de referinta comunicat de Banca Nationala a Romaniei, precum si participari la piata valutara interbancara, luarea tuturor masurilor, cum ar fi redimensionarea personalului angajat in scopul reducerii permanente a cheltuielilor de functionare si lichidare;
  5. e) mentinerea, rezilierea sau denuntarea unor contracte incheiate de institutia de credit debitoare, precum si incheierea de noi contracte in interesul procedurii falimentului;
  6. f) incheierea oricarui document in numele institutiei de credit debitoare, initierea si coordonarea, in numele acesteia, a oricarei actiuni sau proceduri legale;
  7. g) introducerea de actiuni pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinta sau a transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, realizate de institutia de credit debitoare in dauna intereselor creditorilor, prin acte incheiate, in anul anterior deschiderii procedurii, cu persoane aflate intr-o legatura speciala cu institutia de credit debitoare, asa cum sunt stabilite la pct. 8-11 din „Lista depozitelor negarantate”, prevazuta in anexa la Ordonanta Guvernului nr. 39/1996 privind infiintarea si functionarea Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  8. h) primirea sumelor in lei si in valuta pe seama institutiei de credit debitoare si consemnarea acestora in noile conturi ale institutiei de credit debitoare si plata cheltuielilor curente necesare pentru conservarea si administrarea averii institutiei de credit debitoare, inclusiv cheltuielile personalului angajat potrivit prevederilor lit. c);
  9. i) luarea masurilor corespunzatoare privind conturile in valuta ale institutiei de credit debitoare, deschise la institutii de credit corespondente, prin:
  10. notificarea corespondentilor asupra declararii in stare de faliment a institutiei de credit debitoare, precum si asupra blocarii disponibilitatilor din conturile respective in valuta;
  11. transferarea ulterioara, in termenul cel mai scurt, a disponibilitatilor in noul cont deschis in valuta la banca comerciala, ce se dezvolta pe analitice pentru fiecare valuta; sumele aflate in contul in valuta vor fi convertite in lei si transferate in contul deschis in lei;
  12. efectuarea de plati pentru operatiunile in curs ale institutiei de credit debitoare, precum si administrarea eficienta a disponibilitatilor;
  13. j) lichidarea bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare;
  14. k) intocmirea unui raport lunar asupra evolutiei procedurii falimentului, respectiv asupra stadiului indeplinirii atributiilor sale; un astfel de raport va include informatii referitoare la valoarea totala a creantelor asupra institutiei de credit debitoare si la valoarea totala a activelor acesteia care au fost valorificate, la sumele obtinute din lichidarea si incasarea de creante, la planul de distribuire intre creditori, la cheltuielile efectuate; raportul se depune la dosarul cauzei, iar un extras se publica in BPI; in prealabil depunerii la dosarul cauzei, lichidatorul judiciar transmite raportul Bancii Nationale a Romaniei;
  15. l) intocmirea situatiilor financiare finale de lichidare; daca lichidarea se prelungeste peste durata unui exercitiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat sa intocmeasca situatiile financiare anuale si sa le depuna la organele si la termenele prevazute de lege;
  16. m) sesizarea judecatorului-sindic despre orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta, in conformitate cu atributiile conferite prin prezentul capitol;
  17. n) efectuarea oricaror acte de procedura cerute de lege.

Art. 210. – Din comitetul creditorilor va face parte, in mod obligatoriu, Fondul de garantare a depozitelor in sistemul bancar.

Art. 211. – in plus fata de atributiile stabilite in cap. I, adunarea creditorilor are urmatoarele atributii:

  1. a) aprobarea modalitatii de lichidare a bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare si a tranzactiilor de cumparare de active si asumare de pasive;
  2. b) aprobarea raportului prevazut la art. 97.

Art. 212. – (1) in indeplinirea atributiilor, judecatorul-sindic si lichidatorul judiciar pot cere si punctul de vedere al Bancii Nationale a Romaniei, in calitatea sa de autoritate de supraveghere prudentiala, privitor la orice aspecte de natura prudentiala. Banca Nationala a Romaniei poate transmite judecatorului-sindic si lichidatorului judiciar, pe tot parcursul procedurii falimentului, punctul sau de vedere sau informatiile pe care le considera relevante, ori de cate ori considera necesar. Lichidatorul judiciar furnizeaza Bancii Nationale a Romaniei, la cererea acesteia, orice informatii sau documente cu privire la institutia de credit sau la procedura de lichidare

(2) Dupa deschiderea procedurii, adunarea generala a actionarilor numeste un reprezentant, care va actiona exclusiv in numele acestora.

 

SECTIUNEA a 2-a

Deschiderea procedurii si efectele acesteia

 

Art. 213. – (1) Prin hotararea judecatoreasca privind deschiderea procedurii falimentului, judecatorul-sindic desemneaza lichidatorul judiciar provizoriu si stabileste atributiile si onorariul acestuia

(2) La momentul deschiderii procedurii falimentului prin hotarare judecatoreasca, drepturile si atributiile adunarii generale, ale consiliului de administratie si ale conducerii executive a institutiei de credit inceteaza de plin drept.

Art. 214. – (1) Reprezentantul actionarilor sau oricare dintre creditori poate face contestatie impotriva masurilor luate de lichidatorul judiciar

(2) Judecatorul-sindic va solutiona contestatia, in termen de 5 zile de la inregistrarea ei, in Camera de consiliu, cu citarea contestatorului si a lichidatorului judiciar, putand, daca va considera necesar, sa suspende executarea masurii contestate. Judecatorul-sindic va cita si Banca Nationala a Romaniei, daca cererea introductiva a fost formulata de aceasta.

Art. 215. – (1) in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic poate inlocui lichidatorul judiciar pentru motive temeinice, in conditiile art. 57 alin. (4), cu avizul sau la propunerea Bancii Nationale a Romaniei

(2) La data stabilirii atributiilor noului lichidator judiciar vor inceta atributiile celui numit anterior. Lichidatorul judiciar nou-numit va prelua activitatea de la lichidatorul judiciar inlocuit, sub controlul judecatorului-sindic.

Art. 216. – (1) Procedura falimentului incepe pe baza unei cereri introduse de catre institutia de credit debitoare sau de creditorii acesteia ori de Banca Nationala a Romaniei

(2) Cererea institutiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia va fi insotita de aprobarea prealabila a Bancii Nationale a Romaniei

(3) Banca Nationala a Romaniei poate respinge solicitarea institutiei de credit debitoare sau a creditorilor acesteia, atunci cand apreciaza ca aceasta nu se afla in stare de insolventa. in acest caz, Banca Nationala a Romaniei poate decide instituirea administrarii speciale, in masura in care sunt indeplinite conditiile legale pentru instituirea acestei proceduri

(4) Hotararea Bancii Nationale a Romaniei de aprobare sau de respingere a solicitarii va fi motivata si poate fi contestata direct la instanta, potrivit prevederilor Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 217. – (1) Institutia de credit debitoare aflata in stare prin insolventa este obligata sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusa prevederilor prezentului capitol, in termen de maximum 30 de zile de la data la care a intervenit starea de insolventa

(2) in prealabil, institutia de credit debitoare este obligata sa solicite Bancii Nationale a Romaniei, in termen de maximum 10 zile de la data la care a intervenit starea de insolventa, aprobarea pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului

(3) Banca Nationala a Romaniei se pronunta asupra solicitarii in termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotarare motivata

(4) in termen de 10 zile de la data primirii aprobarii prealabile de la Banca Nationala a Romaniei pentru introducerea cererii de deschidere a procedurii falimentului, institutia de credit debitoare este obligata sa adreseze tribunalului cererea pentru a fi supusa prevederilor prezentului capitol.

Art. 218. – (1) Orice creditor care are o creanta certa, lichida si exigibila poate introduce la tribunal o cerere, in conditiile art. 70 alin. (1) si (2), impotriva unei institutii de credit debitoare care nu a onorat integral o astfel de creanta pe o perioada de cel putin 30 de zile lucratoare de la scadenta, in cazul caselor centrale ale cooperativelor de credit, inclusiv in cazul cooperativelor de credit afiliate la acestea, respectiv pe o perioada de cel putin 7 zile lucratoare de la scadenta, in cazul celorlalte institutii de credit

(2) Creditorul nu va putea introduce cererea fara sa faca dovada aprobarii prealabile de catre Banca Nationala a Romaniei a introducerii cererii de deschidere a procedurii falimentului

(3) Banca Nationala a Romaniei se pronunta asupra solicitarii creditorului in termen de 10 zile de la data primirii acesteia, prin hotarare motivata.

Art. 219. – (1) Banca Nationala a Romaniei, in calitatea sa de autoritate de supraveghere prudentiala, va introduce cerere pentru deschiderea procedurii falimentului impotriva institutiei de credit aflate in una dintre situatiile prevazute la art. 5 pct. 30

(2) Cererea Bancii Nationale a Romaniei va fi insotita de hotararea Consiliului de administratie al Bancii Nationale a Romaniei de retragere a autorizatiei institutiei de credit respective si de orice alte documente necesare justificarii actului de sesizare a tribunalului.

Art. 220. – (1) in urma inregistrarii cererii, introdusa potrivit prevederilor art. 217-219, judecatorul-sindic va notifica imediat despre aceasta partilor prevazute la aceste articole

(2) Banca Nationala a Romaniei va desemna un administrator interimar si ii va stabili remuneratia la data depunerii cererii sale sau la data primirii notificarii prevazute la alin. (1). Daca institutia de credit se afla in procedura de administrare speciala la acea data, atributiile administratorului interimar vor fi exercitate de administratorul special, in conditiile prezentului capitol

(3) Cheltuielile legate de administrarea interimara se suporta de catre institutia de credit debitoare. Administratorul interimar poate fi revocat de Banca Nationala a Romaniei

(4) Daca institutia de credit nu s-a aflat in administrare speciala, atributiile consiliului de administratie al institutiei de credit debitoare se suspenda de plin drept la data numirii administratorului interimar, pana la expirarea mandatului acestuia. Consiliul de administratie poate contesta cererea introdusa potrivit prevederilor art. 218 si 219 si pe durata suspendarii sale

(5) Administratorul interimar nu poate lua decat acele masuri care sunt necesare pentru a impiedica diminuarea activului si sporirea pasivului

(6) De la data depunerii cererii de catre un creditor sau de catre institutia de credit debitoare, in conditiile art. 217-219, si a numirii administratorului interimar, autorizatia institutiei de credit se considera acordata numai pentru luarea masurilor conservatorii si pentru derularea operatiunilor curente. Administratorul interimar nu va putea accepta noi depozite si nu va putea acorda noi credite. Contractele in curs se vor executa conform termenilor acestora ori potrivit acordului partilor

(7) in cazul unei institutii de credit aflate in situatia prevazuta la alin. (4), conducerea executiva a acesteia este subordonata administratorului interimar. in cazul in care presedintele consiliului de administratie este si presedintele institutiei de credit, acesta pastreaza functia de presedinte si dupa suspendarea consiliului de administratie, in conditiile alin. (4), pana la expirarea mandatului administratorului interimar

(8) La data numirii lichidatorului judiciar, atributiile administratorului interimar inceteaza de plin drept.

Art. 221. – (1) Contestatia impotriva cererii de deschidere a procedurii falimentului se poate face in termen de 10 zile de la data comunicarii cu privire la depunerea acestei cereri

(2) Judecatorul-sindic se va pronunta asupra contestatiei in termen de 10 zile de la inregistrarea contestatiei

(3) La primul termen de judecata, judecatorul-sindic va analiza cererea de deschidere a procedurii falimentului si, in situatia in care institutia de credit debitoare nu contesta starea de insolventa in cazul cererilor introduse de partile prevazute la art. 218 si 219, va pronunta hotararea privind deschiderea procedurii falimentului

(4) in urma pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului, judecatorul-sindic va comunica aceasta de indata persoanelor prevazute la art. 217 si 218, lichidatorului judiciar, Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, precum si oficiului registrului comertului la care institutia de credit debitoare este inregistrata, pentru efectuarea mentiunii „institutie de credit in faliment”. Comunicarea va fi facuta publica in doua ziare de circulatie nationala

(5) in situatia in care institutia de credit are deschise sucursale in alte tari, Banca Nationala a Romaniei va comunica de indata autoritatii de supraveghere bancara din tara gazda a sucursalei respective despre deschiderea procedurii falimentului, potrivit prevederilor prezentului capitol

(6) Judecatorul-sindic va comunica Bancii Nationale a Romaniei hotararea sa privind deschiderea procedurii falimentului institutiei de credit debitoare, de indata, in ziua pronuntarii acesteia, prin fax, e-mail sau prin telefon. Banca Nationala a Romaniei va inchide imediat, dupa finalizarea decontarii platilor din ziua respectiva, in conformitate cu reglementarile in vigoare, conturile institutiei de credit debitoare deschise in evidentele sale. Disponibilitatile vor fi transferate in conturile tip institutie de credit in faliment, deschise la o banca comerciala, potrivit prevederilor art. 209

(7) De la data deschiderii procedurii falimentului, toate actele institutiei de credit debitoare vor purta mentiunea prevazuta la alin. (4).

Art. 222. – Dupa ce s-a dispus deschiderea procedurii falimentului potrivit art. 221, este interzis, sub sanctiunea nulitatii, persoanelor care au detinut functii de conducere, precum si actionarilor semnificativi ai institutiei de credit debitoare sa instraineze fara acordul judecatorului-sindic actiunile detinute la institutia de credit debitoare.

Art. 223. – Salariatii institutiei de credit aflate in procedura falimentului vor desemna doua persoane care sa ii reprezinte in cursul procedurii pentru recuperarea creantelor reprezentand salariile si alte drepturi banesti.

Art. 224. – (1) Toate cheltuielile vor fi suportate din averea institutiei de credit debitoare

(2) Onorariul lichidatorului judiciar va fi platit trimestrial numai dupa prezentarea de catre acesta a rapoartelor lunare prevazute la art. 209 lit. k) privind fondurile obtinute din lichidare si din incasarea de creante si a calculului privind onorariul cuvenit, precum si a raportului prevazut la art. 97. Judecatorul-sindic poate prelungi cu cel mult o luna termenul de prezentare a raportului si a planului de distributie. Planul de distributie va fi inregistrat la grefa tribunalului si lichidatorul judiciar il va publica in BPI. Oricare dintre creditori poate formula obiectiuni la raportul lichidatorului judiciar si la planul de distributie in termen de 10 zile de la publicarea in BPI. Judecatorul-sindic va tine cu lichidatorul judiciar si cu creditorii, in termen de 20 de zile de la publicarea in BPI a raportului, o sedinta in care va solutiona deodata, prin sentinta, toate obiectiunile.

Art. 225. – Dupa emiterea hotararii judecatoresti privind deschiderea procedurii falimentului unei institutii de credit, lichidatorul judiciar intocmeste raportul prevazut la art. 97, care trebuie sa includa, intre altele, si propuneri privind modalitatea de lichidare a bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare. Modalitatile de lichidare a bunurilor si drepturilor din averea institutiei de credit debitoare pot fi urmatoarele:

  1. tranzactii privind cumpararea de active si asumarea de pasive;
  2. vanzarea de bunuri, cum ar fi: cladiri, terenuri, valori mobiliare, operatiuni de lichidare care se realizeaza cu respectarea prevederilor sectiunii a 7-a a cap. I;
  3. alte tehnici de valorificare a activelor, cum ar fi cesiuni de creanta ori novatii, realizate in interesul procedurii falimentului la o valoare negociata.

 

SECTIUNEA a 3-a

Tranzactii privind cumpararea de active si asumarea de pasive

 

Art. 226. – (1) Tranzactiile privind cumpararea de active si asumarea de pasive reprezinta modalitatea de lichidare prin care o institutie de credit cu o situatie financiara buna achizitioneaza, partial sau total, activele institutiei de credit debitoare si isi asuma, partial sau total, pasivele acesteia, incluzand totalitatea depozitelor garantate

(2) Tranzactiile privind cumpararea de active si asumarea de pasive pot fi efectuate la vedere sau la termen, cu optiune

(3) Pentru tranzactiile privind cumpararea de active si asumarea de pasive, lichidatorul judiciar poate sa perceapa de la institutia de credit achizitoare o prima negociata, in functie de calitatea activelor cumparate si a pasivelor asumate, platibila la momentul transferului proprietatii, precum si o prima pentru exercitarea optiunii, in functie de termenul optiunii, platibila la momentul negocierii. Dupa cumparare, pentru activele care fac obiectul unor operatiuni frauduloase, pentru care se probeaza ca au la baza fraude sau ca provin din furturi de instrumente financiare, partile pot modifica tranzactia initiala, urmand ca institutia de credit achizitoare sa primeasca de la lichidatorul judiciar, in contravaloare, alte active ori sume de bani

(4) Lichidatorul judiciar poate formula propunerea privind modalitatea de lichidare prin tranzactii privind cumpararea de active si asumarea de pasive numai dupa consultarea Bancii Nationale a Romaniei. Banca Nationala a Romaniei poate transmite lichidatorului judiciar punctul sau de vedere privind modalitatea de lichidare prin tranzactii privind cumpararea de active si asumarea de pasive, in cazul in care considera necesar. Lichidatorul judiciar va informa adunarea creditorilor cu privire la acest punct de vedere

(5) Dupa aprobarea de catre adunarea creditorilor a modalitatii de lichidare prevazute la art. 225, lichidatorul judiciar organizeaza imediat, in situatia in care modalitatea de lichidare aprobata prevede, negocierea privind tranzactia de cumparare de active si asumare de pasive. in acest scop, lichidatorul judiciar organizeaza o sedinta de informare cu toate institutiile de credit considerate eligibile pe baza evaluarii prealabile a Bancii Nationale a Romaniei care va avea in vedere efectele tranzactiei asupra situatiei financiare a institutiei de credit achizitoare si a capacitatii sale de a se conforma cerintelor prudentiale, in vederea prezentarii conditiilor si termenilor negocierii. Prealabil sedintei de informare, lichidatorul judiciar semneaza cu toate institutiile de credit prezente la sedinta un acord de confidentialitate, prin care acestea se angajeaza sa pastreze, in conditiile legii, secretul profesional cu privire la informatiile din cererea de oferta referitoare la institutia de credit aflata in stare de faliment ce urmeaza a face obiectul negocierii.

Art. 227. – in functie de interesul manifestat de institutiile de credit participante la sedinta, lichidatorul judiciar redacteaza o cerere de oferta privind cumpararea de active si asumarea de pasive, care cuprinde, in principal, urmatoarele elemente:

  1. a) categoriile de active si pasive ce urmeaza a face obiectul tranzactiei si volumul acestora, incadrate in functie de gradul de lichiditate si exigibilitate;
  2. b) valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active;
  3. c) prima ce poate fi stabilita de catre lichidatorul judiciar, care va fi platita de institutiile de credit ofertante si care se stabileste in functie de mai multe elemente, intre care calitatea activelor si pasivelor, celeritatea operatiunii;
  4. d) termenul de inaintare catre lichidatorul judiciar a ofertelor institutiilor de credit respective.

Art. 228. – Lichidatorul judiciar transmite, in regim de confidentialitate, cererea de oferta privind cumpararea de active si asumarea de pasive institutiilor de credit ofertante, stabilite de acesta, participante la sedinta de informare si care si-au manifestat interesul pentru o astfel de tranzactie.

Art. 229. – in cadrul termenului pentru primirea ofertelor prevazut in cererea de oferta, care nu poate fi mai mare de 15 zile calendaristice, institutiile de credit ofertante transmit lichidatorului judiciar, in plic inchis, ofertele privind tranzactiile propuse de cumparare de active si asumare de pasive.

Art. 230. – in cel mai scurt timp, lichidatorul judiciar analizeaza ofertele primite si alege, pe principiul costului minim presupus si cu aprobarea Bancii Nationale a Romaniei care va avea in vedere si criteriul prevazut la art. 226 alin. (5), oferta institutiei/institutiilor de credit ofertante cu care urmeaza sa se incheie conventia de cumparare de active si asumare de pasive. Totodata, lichidatorul va instiinta Consiliul Concurentei cu privire la potentiala tranzactie.

Art. 231. – in functie de calitatea activelor institutiei de credit aflate in stare de faliment, institutiile de credit achizitoare pot sa isi asume, potrivit legii, pasivele, in mod diferentiat, respectiv numai depozite garantate, in sensul prevederilor art. 2 alin. (3) lit. b) din Ordonanta Guvernului nr. 39/1996, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, ori depozitele, in totalitate, atat garantate, cat si negarantate, ajungandu-se pana la preluarea in intregime a institutiei de credit declarate in stare de faliment.

Art. 232. – in cazul in care nu se primesc oferte in termenul stabilit in cererea de oferta ori ofertele primite nu sunt aprobate de Banca Nationala a Romaniei, lichidarea urmeaza sa se efectueze prin celelalte metode prevazute de prezenta lege.

Art. 233. – Fondurile obtinute din vanzarea bunurilor si drepturilor din averea debitorului, grevate, in favoarea creditorului, de cauze de preferinta, vor fi distribuite in ordinea prevazuta de art. 159.

Art. 234. – Creantele vor fi platite in lei, in cazul falimentului unei institutii de credit, in urmatoarea ordine:

  1. taxele, timbrele si orice alte cheltuieli aferente procedurii falimentului, inclusiv cheltuielile necesare pentru conservarea si administrarea bunurilor din averea institutiei de credit debitoare, precum si plata onorariilor persoanelor angajate in conditiile legii, inclusiv ale lichidatorului judiciar;
  2. creantele rezultate din depozitele garantate, inclusiv cele ale Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar rezultate din subrogarea in drepturile deponentilor garantati si/sau din finantarea, inclusiv prin emiterea de garantii, a unor operatiuni care au implicat transferul de depozite garantate ale institutiei de credit debitoare, precum si creantele izvorate din raporturi de munca pe cel mult 6 luni anterioare deschiderii procedurii;
  3. creantele rezultand din activitatea debitorului dupa deschiderea procedurii;
  4. creantele bugetare, creantele Fondului de garantare a depozitelor in sistemul bancar, altele decat cele prevazute la pct. 2, precum si creantele Bancii Nationale a Romaniei decurgand din credite acordate de aceasta institutiei de credit;
  5. creantele decurgand din operatiuni de trezorerie, din operatiuni interbancare, din operatiuni cu clientela, operatiuni cu titluri, alte operatiuni bancare, precum si din cele rezultate din livrari de produse, prestari de servicii sau alte lucrari, din chirii, precum si alte creante chirografare;
  6. creantele izvorand din acte cu titlu gratuit;
  7. creantele decurgand din instrumente de datorie si din imprumuturi, avand la baza conventii care prevad o clauza de subordonare potrivit careia, in caz de lichidare sau faliment al institutiei de credit, astfel de creante urmeaza sa fie platite dupa creantele tuturor creditorilor chirografari nesubordonati si, dupa caz, ale altor creditori chirografari subordonati; in cadrul acestei categorii de creante, plata acestora se va efectua cu respectarea ordinii de preferinta stabilite prin clauza de subordonare aferenta fiecarei creante;
  8. creantele actionarilor institutiei de credit in faliment, respectiv creantele membrilor cooperatori ai cooperativelor de credit afiliate casei centrale a cooperativelor de credit in faliment, derivand din dreptul rezidual al calitatii lor, potrivit prevederilor legale si statutare.

 

SECTIUNEA a 4-a

Raspunderea organelor de conducere, a cenzorilor si a personalului de executie sau cu atributii de control din institutia de credit ajunsa in faliment

 

Art. 235. – in cazul in care in raportul intocmit potrivit prevederilor art. 97 sunt identificate persoane carora le-ar fi imputabila aparitia starii de insolventa a debitorului, la cererea lichidatorului judiciar, judecatorul-sindic poate dispune ca o parte sau intregul pasiv neplatit al debitorului ajuns in stare de insolventa sa fie suportat de membrii organelor de conducere ori de directori/coordonatori cu atributii de control intern ai directiilor, departamentelor sau ai altor structuri asemanatoare, de personalul de executie cu atributii de control intern, cenzorii/auditorii din cadrul institutiei de credit ajunse in stare de insolventa, care au detinut functiile respective in cei 3 ani anteriori deschiderii procedurii, daca au contribuit la ajungerea acesteia in stare de insolventa prin faptele prevazute la art. 169 alin. (1) sau:

  1. a) au acordat credite cu incalcarea cerintelor prudentiale aprobate prin normele in vigoare, precum si cu nerespectarea normelor interne in vigoare;
  2. b) au intocmit situatii financiare, alte situatii contabile ori raportari cu nerespectarea prevederilor legale;
  3. c) in cadrul actiunilor interne de verificare nu au identificat si nu au sesizat, prin nerespectarea atributiilor de serviciu, faptele care au condus la fraude si gestiune defectuoasa a patrimoniului.

Art. 236. – in vederea luarii masurilor prevazute la art. 235, judecatorul-sindic poate fi sesizat de catre lichidatorul judiciar, de un actionar sau de oricare dintre creditori, de Banca Nationala a Romaniei, pe baza datelor din dosarul cauzei, si va putea dispune masuri asiguratorii. SECtIUNEAa 5-a inchiderea procedurii

Art. 237. – (1) Procedura falimentului va fi inchisa de judecatorul-sindic, la solicitarea lichidatorului judiciar, printr-o hotarare de inchidere, atunci cand judecatorul-sindic a aprobat raportul final, cand toate fondurile sau bunurile din averea institutiei de credit in faliment au fost distribuite si cand fondurile nereclamate de catre cei indreptatiti, in termen de 90 de zile de la data raportului final, au fost depuse de lichidatorul judiciar la Trezoreria Statului, iar extrasul de cont va fi depus la judecatorul-sindic. Hotararea va fi comunicata in scris sau in presa, in cel putin doua ziare de circulatie nationala, tuturor partilor implicate

(2) Dupa intrarea in faliment a institutiei de credit debitoare, lichidatorul judiciar va depune spre pastrare la directia arhivelor nationale judeteana sau, dupa caz, a municipiului Bucuresti documentele institutiei de credit debitoare, arhivate potrivit prevederilor Legii Arhivelor Nationale nr. 16/1996, cu modificarile si completarile ulterioare. in termen de 60 de zile lucratoare de la pronuntarea hotararii de inchidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar va depune la directia arhivelor nationale judeteana sau, dupa caz, a municipiului Bucuresti restul de documente ale institutiei de credit debitoare.

 

SECTIUNEAa 6-a

Alte dispozitii

 

Art. 238. – Persoanele care trebuie sa primeasca sau sa transmita informatii in legatura cu procedurile de informare ori de consultare prevazute in prezentul capitol au obligatia de a pastra secretul profesional potrivit prevederilor art. 3 si 52 din Legea nr. 312/2004 privind Statutul Bancii Nationale a Romaniei si a celor cuprinse in titlul II cap. II din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 99/2006, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 227/2007, cu modificarile si completarile ulterioare, cu exceptia oricaror autoritati judiciare carora li se aplica prevederile nationale in vigoare.

Art. 239. – in cazul intrarii in faliment, pentru scopuri statistice, institutiile de credit vor fi considerate ca apartinand in continuare sectorului bancar. Raportarile care trebuie intocmite si transmise de catre lichidatorul judiciar Bancii Nationale a Romaniei, periodicitatea si modalitatea de transmitere a acestora vor fi stabilite prin norme de catre Banca Nationala a Romaniei.

Art. 240. – in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala incheiate de o institutie de credit se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 89.

Art. 241. – in actele normative in vigoare, sintagma „procedura reorganizarii judiciare si a falimentului institutiilor de credit” se inlocuieste cu sintagma „procedura falimentului institutiilor de credit”, corespunzator prevederilor prezentului capitol.

 

CAPITOLUL IV

Dispozitii privind falimentul societatilor de asigurare/reasigurare

SECTIUNEA 1

Dispozitii generale

 

Art. 242. – Prevederile cap. I, cu exceptia celor cuprinse in sectiunea a 6-a, se vor aplica in mod corespunzator procedurii falimentului societatilor de asigurare/reasigurare, cu derogarile prevazute in acest capitol.

Art. 243. – (1) Procedura falimentului, reglementata prin prezentul capitol, se aplica societatilor de asigurare/reasigurare prevazute de art. 2 din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare, inclusiv sucursalelor acestora cu sediul in strainatate, precum si sucursalelor si filialelor societatilor de asigurare din state terte, care au sediul in Romania

(2) Procedura falimentului, reglementata prin prezentul capitol, nu se aplica sucursalei unei societati de asigurare/reasigurare sau a unei societati mutuale dintr-un stat membru al Uniunii Europene, care a primit o autorizatie de la autoritatea de supraveghere a statului membru de origine

(3) Masurile aplicate in cadrul procedurii falimentului reglementate de prezentul capitol urmaresc protejarea intereselor legitime si a drepturilor creditorilor de asigurari.

Art. 244. – (1) in prezentul capitol, termenii „autoritatea competenta”, „autoritati de supraveghere”, „creditori de asigurari”, „creante de asigurari”, „acord de plata a creantelor de asigurari” si „Fond de garantare”, „procedura de redresare financiara”, „stat membru”, „stat membru de origine”, „stat membru gazda” si „stat tert” au intelesul prevazut de Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, republicata, cu modificarile ulterioare

(2) Termenii „filiala”, „sucursala”, „persoana semnificativa” si „actionar semnificativ” au intelesul prevazut de Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

  • 1. Falimentul

Art. 245. – (1) Procedura falimentului societatii de asigurare/reasigurare se deschide pe baza unei cereri introduse fie de Autoritatea de Supraveghere Financiara, fie de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau de creditorii acesteia, dupa caz

(2) Procedura falimentului unei societati de asigurare/reasigurare autorizate in Romania, precum si a sucursalelor acesteia stabilite in alte state membre este guvernata de legea romana in ceea ce priveste regimul si aplicarea procedurii falimentului, in mod special cu privire la:

  1. a) bunurile care fac obiectul acestei proceduri, precum si regimul bunurilor dobandite de societatea de asigurare/reasigurare debitoare dupa deschiderea procedurii falimentului;
  2. b) atributiile societatii de asigurare/reasigurare debitoare si ale lichidatorului judiciar;
  3. c) conditiile in care se poate invoca o compensare;
  4. d) efectele procedurii falimentului asupra contractelor in derulare, in care societatea de asigurare/reasigurare debitoare este parte;
  5. e) efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silita promovate de creditorii de asigurari, cu exceptia cauzelor aflate pe rolul instantelor din alte state membre;
  6. f) creantele care trebuie sa fie declarate asupra societatii de asigurare/reasigurare debitoare si regimul creantelor care iau nastere dupa deschiderea procedurii falimentului;
  7. g) regulile privind declararea, verificarea si admiterea creantelor;
  8. h) regulile privind distribuirea veniturilor obtinute din valorificarea activelor, ordinea de prioritate a achitarii creantelor de asigurari si drepturile creditorilor de asigurari care au obtinut o plata partiala dupa deschiderea procedurii falimentului in temeiul unui drept real sau prin invocarea compensarii;
  9. i) conditiile si efectele inchiderii procedurii falimentului;
  10. j) drepturile creditorilor dupa inchiderea procedurii falimentului; suportarea costurilor si a cheltuielilor aferente procedurii falimentului;
  11. k) regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciaza drepturile si interesele legitime ale creditorilor de asigurari.

Art. 246. – (1) in temeiul prezentului capitol, societatea de asigurare/reasigurare debitoare aflata in stare de insolventa, astfel cum aceasta este definita la art. 5 pct. 31 lit. a), este obligata sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supusa procedurii falimentului. Cererea se depune in termen de cel mult 20 de zile de la data aparitiei starii de insolventa

(2) inainte de inregistrarea la tribunal, cererea prevazuta la alin. (1) se inainteaza Autoritatii de Supraveghere Financiara odata cu actele si documentele doveditoare, in vederea analizarii acesteia si a formularii intampinarii prevazute la art. 248 alin. (1). Societatea de asigurare/reasigurare debitoare va anexa la cerere, in mod obligatoriu, registrul special al activelor admise sa acopere rezervele tehnice, prevazut in anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare.

Art. 247. – (1) Creditorii societatii de asigurare/reasigurare debitoare, altii decat creditorii de asigurari ale caror sume pretinse se platesc din disponibilitatile Fondului de garantare, pot inregistra la tribunal o cerere de deschidere a procedurii de faliment impotriva societatii debitoare, in conditiile prezentului capitol, daca detin o creanta ce indeplineste conditiile prevazute la art. 5 pct. 20 si 72

(2) Prevederile art. 246 alin. (2) se aplica in mod corespunzator in ceea ce priveste inaintarea catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a cererii, a actelor si documentelor doveditoare.

Art. 248. – (1) Cererea prevazuta la art. 246 alin. (1) si la art. 247 alin. (1) se inregistreaza de tribunal odata cu intampinarea Autoritatii de Supraveghere Financiara, prin care aceasta comunica daca societatea de asigurare/reasigurare debitoare face sau nu face obiectul unei proceduri de redresare financiara, potrivit art. 3 lit. b) din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, pentru restabilirea situatiei sale financiare sau, dupa caz, pentru onorarea platilor catre creditori, in cadrul unor masuri administrative de redresare financiara

(2) Deschiderea procedurii falimentului se pronunta de judecatorul-sindic daca:

  1. a) Autoritatea de Supraveghere Financiara a comunicat, prin intampinare, ca la data formularii cererii de deschidere a procedurii falimentului nu se afla in curs de desfasurare o procedura de redresare financiara a activitatii societatii de asigurare/reasigurare debitoare, in conditiile Legii nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare; sau
  2. b) Autoritatea de Supraveghere Financiara a comunicat, prin intampinare, ca nu exista posibilitati reale de restabilire a situatiei financiare a societatii si de plata a creantelor tuturor creditorilor acesteia in cadrul unei proceduri de redresare financiara.

Art. 249. – (1) in temeiul prezentului titlu, Autoritatea de Supraveghere Financiara poate introduce o cerere privind deschiderea procedurii falimentului impotriva unei societati de asigurare/reasigurare debitoare, in oricare dintre situatiile prevazute la art. 5 pct. 31 lit. b) sau c)

(2) Cererea va fi insotita de urmatoarele inscrisuri, dupa caz:

  1. a) hotararea Autoritatii de Supraveghere Financiara privind retragerea autorizatiei de functionare a societatii de asigurare/reasigurare debitoare, constatarea starii de insolventa si promovarea cererii privind deschiderea procedurii falimentului impotriva acesteia;
  2. b) decizia Autoritatii de Supraveghere Financiara privind inchiderea procedurii de redresare financiara, urmata de deschiderea procedurii falimentului impotriva societatii de asigurare/reasigurare;
  3. c) orice alte acte sau documente care sunt necesare pentru justificarea cererii de investire a tribunalului.

Art. 250. – (1) in urma inregistrarii cererii, potrivit art. 246-249, se vor cita societatea de asigurare/reasigurare debitoare si, dupa caz, creditorul care a formulat cererea sau Autoritatea de Supraveghere Financiara. Totodata, va fi notificat si Fondul de garantare

(2) Contestatia societatii de asigurare/reasigurare impotriva cererii prevazute la art. 247 sau 249 poate fi introdusa in cel mult 5 zile de la data primirii notificarii cu privire la inregistrarea unei astfel de solicitari. Contestatia se judeca cu celeritate si cu precadere. impotriva hotararii judecatorului-sindic se poate exercita numai apel

(3) La primul termen de judecata, judecatorul-sindic va analiza cererea introductiva si inscrisurile depuse si, in situatia in care societatea de asigurare/reasigurare debitoare nu a contestat existenta starii de insolventa, potrivit alin. (2), va pronunta o hotarare de deschidere a procedurii falimentului.

Art. 251. – Lichidatorul judiciar, practician in insolventa, este desemnat in conditiile art. 63, oferta acestuia fiind depusa dupa obtinerea avizului prealabil al Autoritatii de Supraveghere Financiara. in lipsa unor oferte depuse la dosar, judecatorul-sindic va desemna un lichidator judiciar din randul practicienilor in insolventa agreati de Autoritatea de Supraveghere Financiara. Obligatia obtinerii avizului prealabil al Autoritatii de Supraveghere Financiara revine si practicienilor in insolventa propusi spre desemnare ca lichidatori judiciari de catre adunarea creditorilor.

Art. 252. – (1) in urma pronuntarii hotararii de deschidere a procedurii falimentului, lichidatorul judiciar comunica de indata despre aceasta partilor interesate, Fondului de garantare, precum si oficiului registrului comertului unde este inregistrata societatea de asigurare/reasigurare debitoare, in vederea efectuarii mentiunii „societate de asigurare/reasigurare in faliment”. Comunicarea se publica, prin grija Fondului de garantare, in cel putin doua ziare de circulatie nationala, potrivit dispozitiilor legale

(2) in cazul in care societatea de asigurare/reasigurare debitoare are deschise sucursale si/sau filiale in alte tari, Autoritatea de Supraveghere Financiara comunica de indata autoritatii de supraveghere din tara gazda a sucursalei/filialei respective despre hotararea privind deschiderea procedurii de faliment, potrivit prezentului titlu

(3) Toate cheltuielile aferente masurilor prevazute la alin. (1) se suporta din patrimoniul societatii de asigurare/reasigurare debitoare; in lipsa disponibilitatilor necesare se utilizeaza fondul de lichidare prevazut in prezentul titlu

(4) De la data deschiderii procedurii, toate actele societatii de asigurare/reasigurare debitoare poarta mentiunea prevazuta la alin. (1).

Art. 253. – (1) in urma deschiderii procedurii falimentului se interzice, sub sanctiunea nulitatii, actionarilor semnificativi ai societatii de asigurare/reasigurare debitoare sau persoanelor care au detinut functii de conducere sa instraineze actiunile detinute la societatea de asigurare/reasigurare debitoare, fara avizul prealabil al Autoritatii de Supraveghere Financiara si fara aprobarea judecatorului-sindic

(2) Judecatorul-sindic va dispune indisponibilizarea actiunilor, potrivit alin. (1), in registrele speciale de evidenta tinute de societatea de asigurare/reasigurare debitoare sau in registrele independente.

Art. 254. – Procedura falimentului prevazuta in prezentul capitol, cu exceptia apelului prevazut la art. 256 alin. (2), este de competenta exclusiva a tribunalului in a carui raza teritoriala se afla sediul principal al societatii de asigurare/reasigurare debitoare, care figureaza in evidentele oficiului registrului comertului, si este exercitata de un judecator-sindic desemnat in conditiile legii.

Art. 255. – Prin hotararea de deschidere a procedurii falimentului, judecatorul-sindic ridica administratorilor societatii de asigurare/reasigurare debitoare dreptul de a reprezenta societatea, de a administra bunurile acesteia si de a dispune de ele.

Art. 256. – (1) Hotararile judecatorului-sindic sunt executorii si pot fi atacate numai cu apel

(2) Apelul se judeca de catre Curtea de apel, cu celeritate si cu precadere. Dispozitiile art. 43 si 44 se aplica in mod corespunzator.

Art. 257. – (1) in plus fata de dispozitiile stabilite prin art. 45, judecatorul-sindic are urmatoarele atributii:

  1. a) notificarea Fondului de garantare, precum si a Autoritatii de Supraveghere Financiara cu privire la inregistrarea cererilor introductive;
  2. b) judecarea contestatiei asiguratorului/reasiguratorului impotriva cererii introductive formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiara, de creditorii de asigurari si de ceilalti creditori, dupa caz;
  3. c) judecarea cererilor Autoritatii de Supraveghere Financiara privind nulitatea sau anularea unor acte frauduloase, prejudiciabile intereselor si drepturilor creditorilor de asigurari, anterioare deschiderii procedurii de faliment;
  4. d) judecarea cererilor de compensare a creantelor, formulate de societatea de asigurare/reasigurare sau de creditorii de asigurari, dupa caz, cu avizul Autoritatii de Supraveghere Financiara;
  5. e) judecarea contestatiilor formulate de Autoritatea de Supraveghere Financiara, de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, de creditorii de asigurari ori de oricare persoana interesata, dupa caz, impotriva masurilor dispuse de lichidatorul judiciar;
  6. f) judecarea cererilor de atragere a raspunderii membrilor organelor de conducere, a cenzorilor, a auditorilor financiari si a personalului de executie sau cu atributii de control din cadrul societatii de asigurare/reasigurare debitoare care au contribuit la ajungerea asiguratorului/reasiguratorului in insolventa

(2) in indeplinirea atributiilor sale, care presupun aplicarea unor reglementari specifice activitatii de asigurare desfasurate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, judecatorul-sindic poate cere si opinia Autoritatii de Supraveghere Financiara, in calitate de autoritate administrativa autonoma de specialitate.

Art. 258. – in plus fata de dispozitiile stabilite prin art. 64, lichidatorul judiciar are urmatoarele atributii:

  1. a) analizarea activitatii societatii de asigurare/reasigurare debitoare in raport cu situatia de fapt si intocmirea unui raport amanuntit asupra cauzelor si a imprejurarilor care au condus la starea de insolventa a acesteia, cu mentionarea persoanelor carora le-ar fi imputabila intrarea in faliment a societatii de asigurare/reasigurare, si asupra existentei premiselor angajarii raspunderii acestora in conditiile art. 268. Raportul intocmit este supus judecatorului-sindic, in cel mult 40 de zile de la data desemnarii sale; un exemplar al acestui raport se va transmite si Autoritatii de Supraveghere Financiara. La cererea lichidatorului judiciar, pentru motive temeinice, judecatorul-sindic poate, prin incheiere, sa prelungeasca perioada de prezentare a raportului;
  2. b) notificarea cu privire la pronuntarea hotararii de intrare in procedura falimentului a societatii de asigurare/reasigurare debitoare;
  3. c) verificarea creantelor Fondului de garantare, precum si a oricaror altor sume cuvenite acestuia, potrivit prezentului titlu, cu respectarea drepturilor, a privilegiilor si/sau a garantiilor sale legale;
  4. d) mentinerea sau denuntarea unor contracte incheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul Autoritatii de Supraveghere Financiara;
  5. e) conducerea activitatii societatii de asigurare/reasigurare debitoare, respectiv efectuarea operatiunilor in interesul procedurii de faliment, inclusiv recuperarea primelor de asigurare restante, aferente contractelor de asigurare;
  6. f) incheierea acordurilor de plata a creantelor de asigurari, cu avizul Autoritatii de Supraveghere Financiara, si confirmarea lor de catre judecatorul-sindic, cu sau fara garantarea acestora cu activele societatii de asigurare/reasigurare debitoare;
  7. g) angajarea, cu respectarea prevederilor legale, a personalului necesar in vederea lichidarii si conducerea activitatii acestuia, angajarea putandu-se face si din cadrul personalului existent al societatii de asigurare/reasigurare debitoare;
  8. h) introducerea actiunilor pentru anularea actelor frauduloase, incheiate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare in dauna drepturilor creditorilor de asigurari in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;
  9. i) introducerea actiunilor pentru anularea constituirilor de drepturi de preferinta sau transferuri de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii executate, efectuate de catre societatea de asigurare/reasigurare debitoare prin:
  10. acte de transfer cu titlu gratuit, cu exceptia sponsorizarilor in scop umanitar, efectuate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;
  11. acte incheiate cu un actionar ce detine cel putin 5% din actiunile societatii de asigurare/reasigurare debitoare;
  12. acte incheiate cu un administrator, director sau cu orice alt membru al organelor de conducere si supraveghere ale societatii de asigurare/reasigurare debitoare;
  13. acte incheiate cu orice alta persoana fizica sau juridica aflata in legatura stransa cu societatea de asigurare/reasigurare debitoare. O persoana se afla in legatura stransa cu societatea atunci cand:

– detine o participatie directa sau prin intermediul unei relatii de control de cel putin 20% din capitalul social ori din drepturile de vot ale societatii de asigurare/reasigurare debitoare;

– este permanent legata de societatea de asigurare/reasigurare debitoare prin intermediul unei relatii de control sau, dupa caz, infaptuieste o politica comuna fata de aceasta;

– exercita atributii de control asupra societatii de asigurare/reasigurare debitoare;

  1. j) introducerea de actiuni pentru anularea constituirilor de cauze de preferinta sau transferurilor de drepturi patrimoniale catre terti si pentru restituirea de catre acestia a bunurilor transmise si a valorii altor prestatii, executate de societatea de asigurare/reasigurare debitoare in dauna creditorilor de asigurari prin:
  2. acte incheiate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii, cu intentia partilor implicate de a sustrage bunuri de la urmarirea de catre creditorii de asigurari sau de a leza in orice mod drepturile acestora;
  3. operatiuni comerciale in care prestatia societatii de asigurare/reasigurare debitoare o depaseste in mod vadit pe cea primita, efectuate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii;
  4. acte de transfer de proprietate catre un creditor in folosul acestuia sau pentru stingerea unei datorii anterioare, efectuate in cele 6 luni anterioare deschiderii procedurii, daca suma pe care creditorul ar putea sa o obtina in cadrul procedurii este mai mica decat valoarea actului de transfer;
  5. constituirea unui drept de preferinta pentru o creanta care era chirografara in cele 4 luni anterioare deschiderii procedurii;
  6. acte de transfer cu titlu gratuit, cu exceptia sponsorizarilor in scop umanitar derulate potrivit legii, efectuate in cei 2 ani anteriori deschiderii procedurii falimentului;
  7. acte incheiate de persoanele semnificative sau de actionarii semnificativi cu societatea de asigurare/reasigurare debitoare in cadrul careia detin aceasta calitate, in anul anterior inceperii procedurii falimentului;
  8. k) urmarirea incasarii oricaror creante din patrimoniul societatii de asigurare/reasigurare debitoare, rezultate din transferul de bunuri sau de sume de bani, efectuate de aceasta anterior inregistrarii cererii introductive de deschidere a procedurii; formularea si sustinerea actiunilor in pretentii pentru incasarea creantelor societatii de asigurare/reasigurare;
  9. l) intocmirea unui raport lunar asupra evolutiei procedurii de faliment, pe care il va prezenta judecatorului-sindic si il va publica in BPI;
  10. m) sesizarea judecatorului-sindic despre orice problema care ar cere o solutionare de catre acesta;
  11. n) incheierea oricaror documente, in numele societatii de asigurare/reasigurare debitoare, initierea si coordonarea, in numele acesteia, a oricarei actiuni sau proceduri legale;
  12. o) intocmirea situatiilor financiare finale de lichidare. Daca lichidarea se prelungeste peste durata unui exercitiu financiar, lichidatorul judiciar este obligat sa intocmeasca situatiile financiare anuale si sa le depuna la organele si la termenele prevazute in modelele situatiilor financiar-contabile pentru societati reglementate de Legea nr. 31/1990, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
  13. p) indeplinirea oricaror dispozitii ale Autoritatii de Supraveghere Financiara, emise in calitate de autoritate administrativa autonoma de specialitate competenta, in cazurile expres prevazute de lege, cu confirmarea judecatorului-sindic, in vederea garantarii apararii intereselor si drepturilor creditorilor de asigurari;
  14. q) lichidarea bunurilor si valorificarea drepturilor din patrimoniul societatii de asigurare/reasigurare debitoare, cu avizul prealabil al Autoritatii de Supraveghere Financiara si cu instiintarea Fondului de garantare, cu aprobarea adunarii creditorilor, urmarindu-se valorificarea optima a acestora, in scopul achitarii datoriilor catre creditorii de asigurari, prin:
  15. tranzactii privind cumpararea de active si asumarea de pasive prin care o societate de asigurare/reasigurare, cu o situatie financiara buna sau foarte buna, achizitioneaza, in tot sau in parte, activele societatii de asigurare/reasigurare debitoare si isi asuma, partial sau total, pasivele acesteia;
  16. vanzarea de bunuri, precum: cladiri, terenuri, aparatura, valori mobiliare;
  17. orice alte tehnici de valorificare a activelor societatii de asigurare/reasigurare debitoare, cum ar fi cesiunile de creanta sau novatiile realizate in interesul procedurii falimentului la o valoare negociata;
  18. r) efectuarea oricaror acte de procedura cerute de prezentul capitol.

Art. 259. – (1) Societatea de asigurare/reasigurare debitoare si/sau oricare dintre creditorii de asigurari, Autoritatea de Supraveghere Financiara, Fondul de garantare, precum si orice alta persoana interesata, dupa caz, pot formula contestatie impotriva masurilor luate de lichidatorul judiciar. Contestatia se formuleaza in termenul prevazut la art. 59 alin. (6)

(2) Contestatia se solutioneaza de judecatorul-sindic de urgenta si cu precadere. Judecatorul-sindic tine o sedinta, cu citarea contestatarului, a Autoritatii de Supraveghere Financiara, a creditorilor de asigurari si/sau a Fondului de garantare.

Art. 260. – Pentru incalcarea grava a atributiilor, lichidatorul judiciar poate fi inlocuit de judecatorul-sindic, in conditiile art. 57 alin. (4), la care se adauga avizul prealabil al Autoritatii de Supraveghere Financiara.

Art. 261. – Rapoartele a caror intocmire de catre lichidatorul judiciar este obligatorie, potrivit prezentei legi, se transmit, in mod obligatoriu, si Autoritatii de Supraveghere Financiara, precum si Fondului de garantare.

  • 2. Deschiderea procedurii falimentului. Efectele deschiderii procedurii

Art. 262. – (1) in conditiile prezentului titlu, deschiderea procedurii falimentului impotriva societatii de asigurare/reasigurare debitoare se dispune prin hotararea judecatorului-sindic

(2) Hotararea de deschidere a procedurii falimentului are drept consecinta retragerea de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara a autorizatiei de functionare a societatii de asigurare/reasigurare debitoare, daca aceasta masura nu s-a dispus anterior pronuntarii hotararii. Lichidatorul judiciar va publica hotararea judecatorului-sindic in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, precum si in cel putin doua ziare de circulatie nationala. Odata cu publicarea va comunica hotararea atat autoritatii competente, cat si Fondului de garantare

(3) Retragerea autorizatiei de functionare nu impiedica lichidatorul judiciar sau orice alta persoana imputernicita in acest sens de catre acesta sa desfasoare unele dintre operatiunile de asigurare ale societatii de asigurare/reasigurare debitoare, in masura in care acest lucru este necesar sau adecvat, in scopul finalizarii procedurii de faliment. Aceste operatiuni se vor putea desfasura numai cu avizul prealabil al autoritatii competente

(4) Hotararea de deschidere a procedurii falimentului are ca efect suspendarea de drept a tuturor actiunilor judiciare sau extrajudiciare si a masurilor de executare silita indreptate impotriva societatii de asigurare/reasigurare debitoare. Creantele pretinse in aceste procese se inregistreaza la dosarul de faliment al tribunalului si se supun examinarii si inscrierii lor in tabelul creantelor, potrivit prezentei legi. Efectele procedurii de faliment asupra unui proces civil in curs privind un bun sau un drept de care a fost deposedata societatea de asigurare/reasigurare sunt reglementate de legea statului membru in care procesul este in curs

(5) Creantele de asigurari, constatate prin titluri executorii obtinute ulterior momentului pronuntarii hotararii de faliment, se inregistreaza la tribunal, sub sanctiunea decaderii din drept, in termen de cel mult 10 zile de la data obtinerii titlului. Lichidatorul judiciar este obligat sa verifice si, daca este cazul, sa inscrie aceste creante in tabelul creantelor, cu respectarea ordinii de preferinta si/sau a cauzelor de preferinta legale ale acestora. in toate cazurile, cererea de inregistrare a acestor creante nu poate fi depusa mai tarziu de data intocmirii tabelului definitiv consolidat al creantelor, potrivit prezentei legi

(6) in privinta contractelor financiare calificate si a operatiunilor de compensare bilaterala in baza unui contract financiar calificat sau a unui acord de compensare bilaterala incheiate de o societate de asigurare si reasigurare se aplica in mod corespunzator dispozitiile art. 89.

Art. 263. – (1) Dupa pronuntarea hotararii privind deschiderea procedurii falimentului impotriva unei societati de asigurare/reasigurare debitoare, lichidatorul judiciar intocmeste raportul prevazut la art. 258 lit. a), cu precizarea, intre altele, si a propunerilor privind modalitatile concrete de lichidare a bunurilor si a drepturilor din patrimoniul debitoarei, prevazute la art. 258 lit. q)

(2) in cazul aprobarii de catre adunarea creditorilor a modalitatii de lichidare prevazute la art. 258 lit. q) pct. 1, lichidatorul judiciar organizeaza de indata, daca modalitatea confirmata prevede, negocierea privind tranzactia de cumparare de active si asumare de pasive. Lichidatorul judiciar organizeaza in acest scop o sedinta de informare cu toate societatile de asigurare/reasigurare considerate de Autoritatea de Supraveghere Financiara, in vederea prezentarii termenilor si conditiilor negocierii. inainte de tinerea sedintei, lichidatorul judiciar este obligat sa semneze cu societatile de asigurare/reasigurare respective un acord de confidentialitate, prin care acestea se angajeaza, in conditiile legii, sa pastreze secretul profesional cu privire la informatiile referitoare la societatea de asigurare/reasigurare debitoare care face obiectul negocierii.

Art. 264. – (1) Lichidatorul judiciar redacteaza si transmite societatilor de asigurare/reasigurare interesate in efectuarea unei tranzactii potrivit prevederilor art. 263 alin. (2), participante la sedinta de informare, o cerere de oferta privind cumpararea de active si asumarea de pasive; transmiterea cererii de oferta se face in regim de confidentialitate

(2) in functie de interesul manifestat de societatile de asigurare/reasigurare participante la sedinta de informare, cererea de oferta va cuprinde, in principal, urmatoarele elemente:

  1. a) categoriile de active si pasive ce urmeaza a face obiectul tranzactiei, precum si volumul acestora, incadrate in functie de gradul de lichiditate si exigibilitate;
  2. b) valoarea de lichidare pentru fiecare categorie de active;
  3. c) termenul de inaintare catre lichidatorul judiciar a ofertelor societatilor de asigurare/reasigurare respective privind tranzactiile propuse de cumparare de active si de asumare de pasive;
  4. d) elementele cuprinse in registrul special al activelor admise sa acopere rezervele tehnice, prevazut in anexa nr. 2 la Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare

(3) Ofertele societatilor de asigurare/reasigurare se transmit lichidatorului judiciar, in plic inchis, in termen de cel mult 10 zile de la data primirii cererii de oferta a acestuia; lichidatorul judiciar va analiza ofertele in cel mai scurt timp si va alege oferta societatii/societatilor de asigurare/reasigurare cu care urmeaza sa incheie tranzactia, cu respectarea principiului costului minim presupus.

Art. 265. – in situatia in care nu se primesc oferte in termenul prevazut la art. 264 alin. (3) sau ofertele primite nu sunt corespunzatoare cerintelor de fezabilitate ale unei astfel de tranzactii ori aceasta tranzactie nu este avizata de Autoritatea de Supraveghere Financiara, dupa caz, lichidarea bunurilor si a drepturilor din patrimoniul societatii debitoare urmeaza a se efectua prin alte modalitati prevazute de prezentul titlu.

Art. 266. – (1) La data publicarii deciziei prin care Autoritatea de Supraveghere Financiara constata existenta indiciilor starii de insolventa a societatii de asigurare/reasigurare si imposibilitatea redresarii se naste dreptul creditorilor de asigurari de a solicita plata sumelor cuvenite de la Fondul de garantare

(2) De la data ramanerii definitive a hotararii de deschidere a procedurii falimentului, in conditiile prezentului titlu, Fondul de garantare este in drept sa efectueze plati din disponibilitatile acestui fond, in vederea achitarii sumelor cuvenite creditorilor de asigurari, potrivit legii

(3) Este interzis creditorilor de asigurari ale caror creante de asigurari au fost platite de la Fondul de garantare sa mai inregistreze cereri si/sau sa mai solicite valorificarea creantelor si/sau plata sumelor pretinse, in cadrul procedurii falimentului societatii de asigurare/reasigurare debitoare. Fondul de garantare este indreptatit sa solicite autoritatilor competente stabilirea raspunderii pretinsilor creditori si sa ii oblige pe acestia la restituirea sumelor incasate in mod necuvenit.

Art. 267. – (1) Creantele de asigurari se bucura de prioritate absoluta fata de orice alte creante, in ceea ce priveste activele admise sa reprezinte rezervele tehnice ale societatii de asigurare/reasigurare aflate in procedura de faliment. Aceste creante se platesc in lei, imediat dupa plata creantelor prevazute la art. 159 alin. (1) pct. 2

(2) Creantele Fondului de garantare sunt creante de asigurari, in sensul prezentului titlu, si se achita in ordinea de preferinta prevazuta la alin. (1), beneficiind de toate drepturile si/sau cauzele de preferinta legale ale acestora, ca urmare a subrogarii in drepturile creditorilor de asigurari ale caror sume cuvenite au fost achitate din disponibilitatile Fondului de garantare.

 

SECTIUNEA a 2-a

Raspunderea organelor de conducere ale societatii de asigurare/reasigurare

 

Art. 268. – Judecatorul-sindic poate dispune ca o parte din pasivul societatii de asigurare/reasigurare ajunse in stare de insolventa sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere si/sau supraveghere din cadrul societatii de asigurare/reasigurare debitoare, precum si orice alta persoana care a contribuit la ajungerea in stare de insolventa a asiguratorului/reasiguratorului, prin una dintre urmatoarele fapte:

  1. a) au facut activitati de productie, comert sau prestari de servicii in interes personal, sub acoperirea societatii de asigurare/reasigurare;
  2. b) au dispus in interes personal continuarea unei activitati care conducea in mod vadit societatea de asigurare/reasigurare la incetarea de plati;
  3. c) au folosit activele si/sau creditele societatii de asigurare/reasigurare in interes propriu si al altor persoane;
  4. d) au tinut o contabilitate fictiva, au facilitat disparitia unor documente contabile sau nu au tinut contabilitatea potrivit legii;
  5. e) au deturnat ori au ascuns o parte din activul societatii de asigurare/reasigurare sau au marit in mod fictiv pasivul acesteia;
  6. f) au folosit mijloace ruinatoare pentru a procura societatii de asigurare/reasigurare fonduri, in scopul intarzierii incetarii de plati;
  7. g) in cele 30 de zile premergatoare intervenirii starii de insolventa, au platit sau au dispus sa se plateasca, cu preferinta, unui creditor, in dauna celorlalti creditori de asigurari;
  8. h) au intocmit situatii financiare anuale, alte situatii contabile ori raportari, cu nerespectarea prevederilor legale;
  9. i) nu au indeplinit sau au indeplinit in mod necorespunzator masurile administrative de redresare financiara aplicate de Autoritatea de Supraveghere Financiara ori, dupa caz, au dat dispozitii fara avizul sau aprobarea acestei autoritati, conducand astfel la starea de insolventa si la declansarea procedurii de faliment impotriva societatii de asigurare/reasigurare;
  10. j) in cadrul actiunilor interne de verificare, nu au identificat si/sau nu au sesizat, din culpa acestora, faptele care au condus la fraude si/sau la o gestiune defectuoasa a patrimoniului societatii de asigurare/reasigurare.

Art. 269. – Sumele obtinute potrivit dispozitiilor art. 268 intra in patrimoniul societatii de asigurare/reasigurare debitoare si sunt destinate platii datoriilor acesteia, potrivit legii.

Art. 270. – (1) in vederea pronuntarii hotararii de obligare a persoanelor prevazute la art. 268 la plata partiala a pasivului societatii de asigurare/reasigurare in insolventa, judecatorul-sindic poate fi sesizat de catre lichidatorul judiciar, de oricare dintre creditorii de asigurari, de Autoritatea de Supraveghere Financiara, precum si de presedintele comitetului creditorilor, in conditiile art. 169 alin. (2). Pe baza actelor din dosarul cauzei, judecatorul-sindic poate incuviinta instituirea unor masuri asiguratorii

(2) Executarea silita impotriva persoanelor prevazute la art. 268 se efectueaza potrivit dispozitiilor Codului de procedura civila, cu exceptia cazurilor cand prin lege se dispune altfel.

 

SECTIUNEAa 3-a

Inchiderea procedurii

 

Art. 271. – (1) in conditiile prezentului capitol, procedura falimentului se inchide de judecatorul-sindic, prin hotarare, la solicitarea lichidatorului judiciar, in situatia in care se constata, dupa caz, una dintre urmatoarele imprejurari:

  1. a) s-a aprobat raportul final;
  2. b) toate fondurile si/sau bunurile din averea societatii de asigurare/reasigurare debitoare au fost distribuite;
  3. c) creantele creditorilor de asigurari au fost platite in baza unui acord ori a unei alte masuri asemanatoare;
  4. d) toate sumele cuvenite Fondului de garantare au fost recuperate de catre acesta

(2) Hotararea de inchidere a procedurii se notifica de catre judecatorul-sindic tuturor partilor implicate, in conditiile prezentului titlu. Sumele ramase dupa satisfacerea drepturilor tuturor persoanelor indreptatite, potrivit prezentei legi, se vireaza la Fondul de garantare, in vederea administrarii si gestionarii lor potrivit prevederilor legale in vigoare.

Art. 272. – in orice stadiu al procedurii, judecatorul-sindic poate pronunta o hotarare de inchidere a procedurii daca se constata ca nu exista active in patrimoniul societatii de asigurare/reasigurare debitoare ori ca acestea sunt insuficiente pentru acoperirea cheltuielilor administrative si niciun creditor nu se ofera sa avanseze sumele necesare.

 

TITLUL III

Insolventa transfrontaliera

CAPITOLUL I

Dispozitii generale

 

Art. 273. – (1) Prezentul titlu cuprinde:

  1. a) norme pentru determinarea legii aplicabile unui raport de drept international privat in materia insolventei;
  2. b) norme de procedura in litigii privind raporturile de drept international privat in materia insolventei;
  3. c) norme privind conditiile in care autoritatile romane competente solicita si, respectiv, acorda asistenta cu privire la procedurile de insolventa deschise pe teritoriul Romaniei sau al unui stat strain

(2) in sensul prezentului titlu, raporturile de drept international privat in materia insolventei reprezinta acele raporturi de drept privat cu element de extraneitate, care sunt supuse solutionarii ca urmare a deschiderii unei proceduri de insolventa si in conditiile stabilite de aceasta.

 

CAPITOLUL II

Raporturile cu statele terte

 

Art. 274. – (1) Prezentul capitol se aplica in urmatoarele situatii:

  1. a) in cazul in care este solicitata asistenta in Romania de catre o instanta straina sau de catre un reprezentant strain in legatura cu o procedura straina de insolventa;
  2. b) in cazul in care este solicitata asistenta intr-un stat strain in legatura cu o procedura romana de insolventa;
  3. c) in cazul desfasurarii concomitente a unei proceduri romane de insolventa si a unei proceduri straine de insolventa referitoare la oricare dintre membrii unui grup de societati, in intelesul art. 5 pct. 35;
  4. d) in cazul in care creditorii sau alte persoane interesate dintr-un stat strain sunt interesate sa solicite deschiderea in Romania a unei proceduri prevazute de prezenta lege sau sa participe in cadrul unei proceduri deschise

(2) Prezentul capitol nu se aplica in cazul unei proceduri de insolventa pentru care exista dispozitii speciale derogatorii de la norma de drept comun si care are ca obiect:

  1. a) banci, cooperative sau alte institutii de credit;
  2. b) societati si agenti de asigurare/reasigurare;
  3. c) societati de servicii de investitii financiare, organisme de plasament colectiv in valori mobiliare, societati de administrare a investitiilor;
  4. d) societati de bursa, membri ai burselor de marfuri, case de compensatie, membri compensatori ai burselor de marfuri, societati de brokeraj, traderi

(3) Prevederile prezentului capitol nu sunt aplicabile nici raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei care cad sub incidenta Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000.

Art. 275. – in masura in care exista neconcordanta intre dispozitiile prezentului titlu si obligatiile Romaniei izvorand din tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bi-sau multilateral, la care Romania este parte, prevederile tratatului, ale conventiei sau ale acordului international se vor aplica cu prioritate.

Art. 276. – Atributiile stabilite de prezentul capitol din acest titlu referitoare la recunoasterea procedurilor straine si cooperarea cu instantele straine sunt de competenta tribunalului, prin judecatorul-sindic, precum si a reprezentantului roman, dupa cum urmeaza:

  1. tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul debitorului. in sensul prezentei legi, se considera ca persoana juridica straina are sediul in Romania si in cazul in care are pe teritoriul tarii o sucursala, agentie, reprezentanta sau orice alta entitate fara personalitate juridica. in cazul in care debitorul are mai multe sedii in Romania, competenta revine oricaruia dintre tribunalele in circumscriptia carora se afla sediile respective;
  2. in cazul in care debitorul nu are niciun sediu in Romania, competent este:
  3. a) tribunalul sau oricare dintre tribunalele in circumscriptia carora se afla bunuri imobile apartinand debitorului, atunci cand in obiectul cererii se regasesc bunuri imobile in mod exclusiv sau alaturi de alte bunuri;
  4. b) tribunalul in circumscriptia caruia se pastreaza registrul in care este inscrisa nava sau aeronava care face obiectul cererii;
  5. c) tribunalul in circumscriptia caruia se afla sediul societatii romane la care debitorul detine valorile mobiliare care fac obiectul cererii;
  6. d) Tribunalul Bucuresti, in cazul in care obiectul cererii il constituie drepturi de proprietate intelectuala protejate in Romania, titluri de stat, bonuri de tezaur, obligatiuni de stat si municipale apartinand debitorului;
  7. e) in cazul in care obiectul cererii il constituie drepturi de creanta ale debitorului asupra unei persoane sau autoritati publice, tribunalul in circumscriptia caruia se afla domiciliul sau resedinta, respectiv sediul persoanei sau al autoritatii publice respective.

Art. 277. – Reprezentantul roman este abilitat sa actioneze intr-un stat strain, ca reprezentant al procedurii deschise in Romania, in conditiile stabilite de legea straina aplicabila.

Art. 278. – (1) Instantele romanesti vor putea refuza recunoasterea unei proceduri straine, executarea unei hotarari judecatoresti straine adoptate in cadrul unei asemenea proceduri, a hotararilor care decurg in mod direct din procedura de insolventa si care prezinta o stransa legatura cu aceasta ori incuviintarea oricarei altei masuri prevazute de prezentul capitol, doar in situatia in care:

  1. a) hotararea este rezultatul unei fraude comise in procedura urmata in strainatate;
  2. b) hotararea incalca dispozitiile de ordine publica de drept international privat roman

(2) Constituie un temei de refuz al recunoasterii, in sensul alin. (1), incalcarea dispozitiilor legale.

Art. 279. – Prevederile prezentului titlu se completeaza, in masura compatibilitatii lor, cu prevederile cartii a VII-a a Codului civil privind dispozitiile de drept international privat.

Art. 280. – in interpretarea prezentului titlu se va tine seama de originea internationala a normei, precum si de necesitatea promovarii uniformitatii in aplicarea sa si a respectarii bunei-credinte.

Art. 281. – Reprezentantul strain are dreptul de a se adresa direct instantelor romanesti sau reprezentantului roman.

Art. 282. – Reprezentantul strain are calitate procesuala activa pentru a introduce o cerere de deschidere a procedurii, potrivit prezentei legi, in masura in care toate celelalte conditii necesare deschiderii unei asemenea proceduri sunt indeplinite potrivit legii romane.

Art. 283. – Reprezentantul strain are calitate procesuala de a participa in cadrul unei proceduri deja deschise impotriva debitorului, potrivit prezentei legi, numai din momentul recunoasterii procedurii straine pe care o reprezinta.

Art. 284. – Actiunea formulata de reprezentantul strain in fata instantelor romanesti, potrivit prezentului capitol, nu va conduce la extinderea competentei instantelor romanesti asupra acestui reprezentant, a bunurilor si a activitatii externe ale debitorului decat pentru solutionarea capetelor actiunii formulate, fara a viza alte scopuri.

Art. 285. – (1) Creditorii straini se bucura de aceleasi drepturi privind deschiderea si participarea in cadrul procedurii deschise, potrivit prezentei legi, ca si creditorii romani

(2) Prevederile alin. (1) nu modifica ordinea de plata a creantelor in procedura prevazuta de prezenta lege, in cazul falimentului. in privinta creantelor creditorilor straini, acestea nu vor fi plasate pe un loc inferior categoriei creantelor chirografare, cu exceptia acelor creante care se incadreaza in categoria creantelor subordonate creantelor chirografare

(3) Creantelor nescadente si celor sub conditie li se vor aplica, in mod corespunzator, prevederile prezentei legi

(4) Creantelor care beneficiaza de o cauza de preferinta, in tot sau in parte, care nu sunt scadente la data inregistrarii cererii de admitere a acestora, li se vor aplica in mod corespunzator prevederile prezentei legi.

Art. 286. – (1) Citarea creditorilor straini cunoscuti, precum si comunicarea si notificarea oricarui act de procedura catre acestia se vor realiza in conditiile prezentei legi. Instantele vor dispune luarea masurilor corespunzatoare pentru indeplinirea actelor respective de procedura si fata de creditorii straini cu adresa necunoscuta

(2) indeplinirea actelor de procedura prevazute la alin. (1) se va face in mod individual, cu exceptia cazului in care instanta considera ca, potrivit circumstantelor de fapt, folosirea unei alte modalitati ar fi mai potrivita. Instantele nu sunt tinute sa apeleze, in mod obligatoriu, la comisii rogatorii sau la alte proceduri similare

(3) Notificarile transmise creditorilor straini prin care se comunica deschiderea procedurii vor indica elementele prevazute de dispozitiile prezentei legi, inclusiv continutul minim obligatoriu al cererii de admitere a creantei asupra averii debitorului.

Art. 287. – (1) Reprezentantul strain are calitate procesuala activa pentru a formula in fata instantei romanesti competente o cerere de recunoastere a procedurii straine in care acesta a fost desemnat. Instanta astfel sesizata examineaza ex officio daca este competenta, potrivit prevederilor art. 276

(2) Cererea de recunoastere va fi insotita de unul dintre urmatoarele documente:

  1. a) o copie certificata a hotararii de deschidere a procedurii straine si de desemnare a reprezentantului strain;
  2. b) o adeverinta emisa de instanta straina prin care se certifica existenta unei proceduri straine si desemnarea reprezentantului strain;
  3. c) in lipsa mijloacelor de proba prevazute la lit. a) si b), orice alta dovada de deschidere a procedurii straine si de desemnare a reprezentantului strain, admisibila in conditiile prevazute de Ordonanta Guvernului nr. 66/1999 pentru aderarea Romaniei la Conventia cu privire la suprimarea cerintei supralegalizarii actelor oficiale straine, adoptata la Haga la 5 octombrie 1961, aprobata prin Legea nr. 52/2000, cu modificarile ulterioare, ori de alte tratate, conventii sau orice alta forma de acord international, bi – sau multilateral, la care Romania este parte

(3) Cererea de recunoastere va fi insotita de o declaratie prin care se vor preciza toate procedurile straine cu privire la debitor despre care reprezentantul strain are cunostinta

(4) Daca considera necesar, instanta va putea solicita traducerea in limba romana a documentelor furnizate in scopul sustinerii cererii de recunoastere.

Art. 288. – (1) Instanta va putea considera ca procedura straina care face obiectul cererii de recunoastere este o procedura in sensul celei prevazute la art. 5 pct. 49 si ca reprezentantul strain este acea persoana sau autoritate prevazuta la art. 5 pct. 56, daca hotararea sau adeverinta prevazuta la art. 287 alin. (2) lit. a) si b) indica aceasta

(2) Instanta va putea considera ca documentele furnizate in scopul sprijinirii cererii de recunoastere sunt veridice, chiar daca nu sunt legalizate.

Art. 289. – (1) Sub rezerva dispozitiilor art. 278, procedura straina va fi recunoscuta in masura in care indeplineste cumulativ urmatoarele conditii:

  1. a) procedura straina reprezinta acea procedura prevazuta la art. 5 pct. 49;
  2. b) reprezentantul strain care solicita recunoasterea este acea persoana sau autoritate prevazuta la art. 5 pct. 56;
  3. c) cererea de recunoastere indeplineste conditiile stabilite la art. 287 alin. (2);
  4. d) cererea de recunoastere a fost formulata in fata instantei competente prevazute la art. 276;
  5. e) exista reciprocitate in ceea ce priveste efectele hotararilor straine intre Romania si statul instantei care a pronuntat hotararea

(2) Procedura straina va fi recunoscuta ca:

  1. a) procedura straina principala, daca aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit centrul principalelor sale interese;
  2. b) procedura straina secundara, daca aceasta se desfasoara intr-un stat strain in care debitorul isi are stabilit un sediu, in intelesul prevazut de art. 5 pct. 57

(3) Cererea de recunoastere a procedurii straine va fi solutionata cu precadere si celeritate. Cand procedura de citare este legal indeplinita, judecata poate continua in ziua urmatoare sau la termene scurte, succesive, date in cunostinta partilor

(4) Instanta se pronunta asupra cererii de recunoastere, dupa citarea partilor, prin pronuntarea unei hotarari care poate fi atacata cu apel

(5) Hotararea de recunoastere a procedurii straine se bucura de autoritate relativa a lucrului judecat; instanta o va putea anula sau, dupa caz, schimba in tot, in masura in care se dovedeste, ulterior pronuntarii sale, ca temeiurile si conditiile recunoasterii lipseau, in tot sau in parte, ori ca au incetat sa existe.

Art. 290. – Ulterior sesizarii instantei romane cu cererea de recunoastere, reprezentantul strain va aduce de indata la cunostinta acesteia urmatoarele informatii:

  1. a) orice modificare importanta survenita in derularea procedurii straine supuse recunoasterii ori recunoscuta sau in statutul sau de reprezentant al acelei proceduri;
  2. b) deschiderea oricaror altor proceduri straine referitoare la acelasi debitor, de care reprezentantul a luat cunostinta.

Art. 291. – (1) La solicitarea reprezentantului strain instanta va putea incuviinta, la data formularii cererii de recunoastere a procedurii straine sau in cursul solutionarii acesteia, urmatoarele masuri cu executare vremelnica, in masura in care acestea sunt de extrema necesitate pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor:

  1. a) suspendarea actelor, a operatiunilor si a oricaror altor masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului;
  2. b) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta cu administrarea, conservarea ori valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului situate in Romania, care, prin natura acestora sau din alte cauze, sunt perisabile, supuse deteriorarii sau devalorizarii ori periclitate in orice alt mod;
  3. c) orice alta masura dintre cele prevazute la art. 293 alin. (1) lit. c), d) si g)

(2) Judecarea cererii prevazute la alin. (1) se face cu citarea partilor interesate

(3) Masurile incuviintate in conditiile alin. (1) inceteaza la momentul pronuntarii de catre instanta a hotararii asupra cererii de recunoastere a procedurii straine, cu exceptia cazului in care durata acestor masuri este prelungita potrivit prevederilor art. 293 alin. (1) lit. f)

(4) Instanta va putea refuza incuviintarea masurilor prevazute la alin. (1) in masura in care aceasta ar impiedica desfasurarea in bune conditii a unei proceduri straine principale.

Art. 292. – (1) De la data recunoasterii procedurii straine principale este impiedicata pornirea urmatoarelor cereri si actiuni, judiciare sau extrajudiciare, iar daca acestea sunt deja pornite, ele se suspenda de drept:

  1. a) cererile sau actiunile cu caracter individual, vizand bunuri, drepturi si obligatii ale debitorului;
  2. b) actele, operatiunile si orice alte masuri de executare individuala asupra bunurilor debitorului

(2) La solicitarea unui creditor titular al unei creante care beneficiaza de o cauza de preferinta, in conditiile prezentei legi, instanta va putea ridica suspendarea prevazuta la alin. (1), in conditiile prevazute de legea romana

(3) incepand cu data prevazuta la alin. (1), exercitiul dreptului de a instraina, de a greva sau de a dispune in orice alt mod de bunurile debitorului este suspendat. Actele efectuate cu incalcarea acestor prevederi sunt nule de drept

(4) Face exceptie de la prevederile alin. (3) exercitarea dreptului debitorului de a efectua acte, operatiuni si plati care se incadreaza in conditiile obisnuite de exercitare a activitatii curente, pentru care instanta va putea decide suspendarea in conditiile prevazute la art. 293

(5) Recunoasterea procedurii straine principale impiedica inceperea curgerii termenului de prescriptie a cererilor si actiunilor prevazute la alin. (1), iar daca acestea sunt deja pornite, recunoasterea procedurii straine principale reprezinta cauza de intrerupere a termenului de prescriptie a cererilor si a actiunilor respective

(6) Prevederile alin. (1) nu impiedica formularea unei actiuni de deschidere a procedurii prevazute de prezenta lege ori inregistrarea cererii de admitere a creantelor in cadrul acestei proceduri.

Art. 293. – (1) La solicitarea reprezentantului strain instanta poate incuviinta, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, orice masura cu executare vremelnica necesara pentru protejarea bunurilor debitorului sau a intereselor creditorilor acestuia, precum:

  1. a) suspendarea actiunilor ori a cererilor cu caracter individual referitoare la bunurile, drepturile si obligatiile debitorului, in masura in care acestea nu au fost oprite sau suspendate in conditiile prevazute la art. 291 alin. (1) lit. a);
  2. b) suspendarea masurilor de executare purtand asupra bunurilor debitorului, in masura in care oprirea sau suspendarea nu a intervenit ca urmare a aplicarii art. 291 alin. (1) lit. b);
  3. c) suspendarea exercitiului dreptului de a instraina, de a greva sau de a dispune in orice alt mod de bunurile debitorului, in masura in care suspendarea nu a intervenit in conditiile prevazute la art. 292 alin. (3);
  4. d) administrarea de probe referitoare la bunurile, actele juridice, drepturile sau obligatiile debitorului, precum si asigurarea dovezilor si constatarea unei stari de fapt prin executor judecatoresc;
  5. e) insarcinarea reprezentantului strain sau a altei persoane desemnate de instanta cu administrarea sau valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate in Romania;
  6. f) prelungirea duratei masurilor incuviintate in conditiile prevazute la art. 291 alin. (1);
  7. g) aprobarea oricarei altei masuri care poate fi indeplinita de reprezentantul roman, in conditiile stabilite de prezenta lege

(2) La solicitarea reprezentantului strain instanta va putea imputernici, ulterior recunoasterii procedurii straine principale sau secundare, pe reprezentantul strain sau pe o alta persoana desemnata de instanta cu administrarea si valorificarea tuturor sau a unora dintre bunurile debitorului, situate in Romania, in masura in care instanta va considera ca interesele creditorilor romani sunt protejate in mod corespunzator

(3) in vederea incuviintarii masurilor prevazute in prezentul articol in favoarea reprezentantului unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane, aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura.

Art. 294. – (1) in vederea aprobarii sau a respingerii cererilor de incuviintare a masurilor prevazute la art. 291 sau 293 ori a modificarii sau incetarii masurilor prevazute la alin. (3), instanta se va asigura ca interesele creditorilor, ale debitorului si ale altor persoane interesate sunt protejate in mod corespunzator

(2) Instanta poate conditiona incuviintarea oricarei masuri, in temeiul art. 291 sau 293, de indeplinirea oricaror cerinte pe care le considera necesare

(3) La solicitarea reprezentantului strain sau a altei persoane interesate ori din oficiu, instanta va putea dispune modificarea sau incetarea masurii incuviintate in conditiile art. 291 sau 293.

Art. 295. – (1) De la data recunoasterii procedurii straine reprezentantul strain are calitate procesuala pentru a formula actiuni in anularea actelor juridice incheiate de debitor in dauna drepturilor creditorilor sai, cu care este imputernicit reprezentantul roman, precum si, dupa caz, actiuni in nulitate sau inopozabilitate, in conditiile stabilite de prezenta lege

(2) in cazul cererilor formulate de reprezentantul unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca acestea au ca obiect numai bunuri care, potrivit legii romane, sunt susceptibile a fi administrate in procedura straina secundara.

Art. 296. – De la data recunoasterii procedurii straine reprezentantul strain are calitate procesuala pentru a interveni in cadrul oricarei cereri sau actiuni cu caracter individual, judiciare sau extrajudiciare, in care debitorul are calitatea de parte, in masura in care sunt indeplinite si celelalte conditii prevazute de legea romana.

Art. 297. – (1) Instantele romanesti vor coopera cu instantele si reprezentantii straini intr-o masura cat mai extinsa, in privinta aspectelor prevazute la art. 274; cooperarea se va putea realiza direct sau prin intermediul reprezentantului roman

(2) Instantele sunt abilitate sa comunice sau sa solicite informatii ori asistenta in mod direct de la instantele sau reprezentantii straini.

Art. 298. – (1) in exercitarea atributiilor sale si sub supravegherea instantei, reprezentantul roman va coopera cu instantele si reprezentantii straini intr-o masura cat mai extinsa, in privinta aspectelor prevazute la art. 274

(2) in exercitarea atributiilor sale si sub supravegherea instantei, reprezentantul roman este abilitat sa comunice in mod direct cu instantele si reprezentantii straini.

Art. 299. – Cooperarea prevazuta la art. 297 si 298 va putea fi pusa in aplicare prin orice mijloace adecvate, precum:

  1. a) desemnarea unei persoane sau a unui organ care sa actioneze potrivit indicatiilor instantei;
  2. b) comunicarea de informatii prin orice mijloace pe care instanta le considera adecvate;
  3. c) coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si a activitatii debitorului;
  4. d) aprobarea sau punerea in aplicare de catre instante a acordurilor de coordonare a procedurilor;
  5. e) coordonarea procedurilor concomitente referitoare la acelasi debitor.

Art. 300. – Ulterior recunoasterii unei proceduri straine principale, deschiderea procedurii prevazute de prezenta lege impotriva aceluiasi debitor se poate realiza in conditiile prevazute de prezenta lege si numai in masura in care debitorul are stabilit un sediu in Romania. Efectele procedurii prevazute de prezenta lege se vor limita numai la bunurile situate pe teritoriul statului roman si in masura necesara aplicarii cooperarii si coordonarii prevazute la art. 297-299, la alte bunuri ale debitorului, care, potrivit legii romane, trebuie sa fie administrate in aceasta procedura.

Art. 301. – in cazul in care o procedura straina si procedura romana de insolventa se desfasoara concomitent cu privire la acelasi debitor, instanta va intreprinde masurile vizand cooperarea si coordonarea, prevazute la art. 297-299, si va proceda in felul urmator:

  1. atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este formulata ulterior deschiderii procedurii romane de insolventa:
  2. a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art. 291 sau 293 va trebui sa fie compatibila cu prevederile procedurii romane de insolventa;
  3. b) art. 295 nu se aplica in masura in care procedura straina este recunoscuta ca procedura straina principala;
  4. atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine este admisa ori numai formulata anterior deschiderii procedurii romane de insolventa:
  5. a) orice masura cu executare vremelnica, incuviintata in temeiul art. 291 sau 293, va fi reexaminata de instanta, care va dispune modificarea sau incetarea acesteia, daca este incompatibila cu dispozitiile procedurii romane de insolventa;
  6. b) in masura in care procedura straina este recunoscuta ca procedura straina principala, se va dispune, potrivit prevederilor art. 292 alin. (2), modificarea sau incetarea masurilor de suspendare ori de oprire, prevazute la art. 292 alin. (1) si (3), daca aceste masuri sunt incompatibile cu derularea procedurii romane de insolventa;
  7. atunci cand va decide asupra incuviintarii, respectiv a modificarii sau prelungirii duratei masurilor cu executare vremelnica, incuviintate reprezentantului unei proceduri straine secundare, instanta se va asigura ca, potrivit legii romane, aceste masuri poarta numai asupra bunurilor susceptibile a fi administrate in cadrul procedurii secundare ori au ca obiect numai informatii necesare in acea procedura.

Art. 302. – in masura existentei mai multor proceduri straine vizand acelasi debitor, fata de care nu sunt aplicabile dispozitiile Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000, instanta va intreprinde masurile vizand cooperarea si coordonarea, prevazute la art. 297-299, in ceea ce priveste aspectele prevazute la art. 274, si va proceda in felul urmator:

  1. a) orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art. 291 sau 293 reprezentantului unei proceduri straine secundare ulterior recunoasterii unei proceduri straine principale trebuie sa fie compatibila cu derularea procedurii straine principale;
  2. b) atunci cand cererea de recunoastere a procedurii straine secundare este admisa ori numai formulata anterior recunoasterii procedurii straine principale, orice masura cu executare vremelnica incuviintata in temeiul art. 291 sau 293 va fi reexaminata de instanta, care va dispune modificarea sau incetarea acesteia, in masura in care este incompatibila cu derularea procedurii straine principale;
  3. c) in masura in care mai multe proceduri straine secundare sunt recunoscute succesiv, instanta va incuviinta, va modifica ori va dispune incetarea masurilor cu executare vremelnica intr-o maniera care sa inlesneasca coordonarea procedurilor respective.

Art. 303. –

(1) Recunoasterea unei proceduri straine principale constituie, pana la proba contrarie, o prezumtie a starii de insolventa a debitorului, in temeiul careia se poate deschide procedura romana de insolventa

(2) Prevederile alin. (1) nu se aplica in cazul in care procedura straina recunoscuta este secundara.

Art. 304. – (1) Creditorul care a primit o plata partiala pentru creanta sa, in cadrul unei proceduri de insolventa desfasurate potrivit legislatiei unei stat strain, nu va mai putea primi plati suplimentare in contul aceleiasi creante, in cadrul procedurii romane de insolventa, cu privire la acelasi debitor, in masura in care partea proportionala pe care ar primi-o in aceasta procedura creditorii din aceeasi categorie cu creditorul respectiv este mai mica decat plata creditorului primita in procedura straina

(2) Prevederile alin. (1) nu afecteaza drepturile creditorilor titulari ale unor cauze de preferinta de orice fel.

 

CAPITOLUL III

Dispozitii privind coordonarea procedurii insolventei grupurilor de societati

 

Art. 305. – in cazul in care procedura straina si procedura romana de insolventa se refera la doua sau mai multe societati care fac parte dintr-un grup de societati, instanta romana si reprezentantul roman, pe de o parte, vor coopera, intr-o masura cat mai extinsa, cu instanta straina si reprezentantul strain, pe de alta parte, in ipoteza in care o astfel de cooperare este oportuna pentru a facilita coordonarea eficienta a procedurilor, nu este incompatibila cu normele aplicabile unor astfel de proceduri si nu antreneaza un conflict de interese.

Art. 306. – in cadrul formelor de cooperare dintre reprezentantul roman si reprezentantul strain, pe langa mijloacele prevazute in cadrul art. 297-299, reprezentantul roman, in exercitarea atributiilor si sub supravegherea instantei:

  1. a) va putea comunica direct informatii si acte procedurale aferente procedurilor de insolventa;
  2. b) va analiza posibilitatea reorganizarii grupului de societati si, in cazul in care o astfel de posibilitate exista, va sprijini propunerea, negocierea si punerea in aplicare a unui plan comun de reorganizare, actionand de o maniera coordonata cu reprezentantul strain;
  3. c) va putea incheia, impreuna cu reprezentantul strain, un acord de insolventa transfrontaliera.

Art. 307. – De la data recunoasterii procedurii straine a oricaruia dintre membrii grupului de societati, in cadrul procedurii romane de insolventa a unuia dintre membrii grupului de societati, reprezentantul strain are dreptul:

  1. a) de a fi audiat si de a participa, in special, la adunarile creditorilor;
  2. b) de a propune un plan de reorganizare;
  3. c) de a solicita orice masuri procedurale pe care le-ar putea solicita reprezentantul roman, in masura in care toate celelalte conditii necesare unei astfel de masuri sunt indeplinite, potrivit legii romane.

Art. 308. – in cadrul formelor de cooperare, pe langa mijloacele prevazute la art. 297-299, instantele romanesti vor coopera cu instantele si reprezentantii straini, inclusiv prin:

  1. a) coordonarea administrarii si supravegherii bunurilor si a activitatilor societatilor care fac parte din grupul de societati;
  2. b) coordonarea desfasurarii sedintelor de judecata, inclusiv prin posibilitatea stabilirii unor sedinte comune;
  3. c) coordonarea aprobarii si a punerii in aplicare a planului de reorganizare;
  4. d) comunicarea de informatii sau acte procedurale privind procedura romana de insolventa a unuia dintre membrii grupului de societati;
  5. e) posibilitatea aprobarii unui acord de insolventa transfrontaliera avand ca obiect coordonarea procedurilor de insolventa;
  6. f) posibilitatea desemnarii unui reprezentant comun in procedurile de insolventa, cu verificarea inexistentei unui conflict de interese.

Art. 309. – Procedura de cooperare intre instantele romanesti, pe de o parte, si instantele si reprezentantii straini, pe de alta parte, nu va aduce nicio atingere principiilor de independenta si impartialitate sub care isi desfasoara activitatea puterea judecatoreasca sau drepturilor si intereselor legitime ale participantilor la procedura insolventei, potrivit legii romane.

Art. 310. – Reprezentantul roman va putea incheia cu reprezentantul strain un acord de insolventa transfrontaliera, in baza aprobarii prealabile de catre adunarea creditorilor, potrivit prezentei legi si cu respectarea conditiilor prevazute de procedura straina. Acest acord va putea cuprinde:

  1. a) alocarea responsabilitatilor, inclusiv prin desemnarea unuia dintre reprezentanti in calitate de reprezentant coordonator;
  2. b) modalitatea de administrare si supraveghere a membrilor grupului de societati, inclusiv in ceea ce priveste desfasurarea activitatilor curente;
  3. c) finantarile acordate sau care vor fi acordate ulterior deschiderii procedurii;
  4. d) modalitatile de administrare, conservare sau valorificare a bunurilor;
  5. e) fixarea corelata a datelor sedintelor adunarii creditorilor;
  6. f) tratamentul creantelor intragrup.

Art. 311. – Cererile de recunoastere si executare a hotararilor straine prin care se deschid si se inchid procedurile de insolventa, a hotararilor straine adoptate pe parcursul procedurii de insolventa, precum si a hotararilor straine care decurg in mod direct din procedura de insolventa si care prezinta o stransa legatura cu aceasta, formulate pana la data intrarii in vigoare a prezentei legi, vor fi solutionate potrivit dispozitiilor legale in vigoare la data formularii acestora.

 

CAPITOLUL IV

Reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul falimentului institutiilor de credit

 

Art. 312. – (1) Tribunalul competent potrivit prevederilor art. 41 este singura autoritate imputernicita sa decida aplicarea unei proceduri a falimentului cu privire la o institutie de credit, persoana juridica romana, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite in alte state membre

(2) Tribunalul competent va informa de indata, prin intermediul Bancii Nationale a Romaniei, autoritatile competente din statele membre ale Uniunii Europene gazda asupra deciziei de a deschide procedura falimentului, inclusiv asupra efectelor practice pe care o astfel de procedura le poate avea. Daca nu este posibila informarea inainte de adoptarea deciziei, aceasta va fi facuta imediat dupa aceea

(3) Dispozitiile alin. (1) si (2) nu aduc atingere prevederilor referitoare la exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor judecatorului-sindic.

Art. 313. – (1) Deschiderea unei proceduri a falimentului cu privire la o institutie de credit autorizata in Romania si la sucursalele acesteia stabilite in alte state membre este guvernata de legea romana in ceea ce priveste regimul si aplicarea procedurii falimentului, inclusiv cu privire la:

  1. a) bunurile care fac obiectul procedurii falimentului si regimul bunurilor dobandite de institutia de credit dupa deschiderea procedurii;
  2. b) atributiile institutiei de credit si ale lichidatorului judiciar;
  3. c) conditiile in care poate fi invocata compensarea legala;
  4. d) efectele procedurii falimentului asupra contractelor in derulare in care este parte institutia de credit;
  5. e) efectele procedurii falimentului asupra procedurilor individuale de executare silita promovate de creditori, cu exceptia proceselor aflate pe rolul instantelor din alte state membre, caz in care se aplica dispozitiile alin. (2);
  6. f) creantele care trebuie sa fie declarate asupra institutiei de credit si regimul creantelor care iau nastere dupa deschiderea procedurii falimentului;
  7. g) regulile privind declararea, verificarea si admiterea creantelor;
  8. h) regulile privind distribuirea veniturilor obtinute din realizarea activelor, ordinea de prioritate a achitarii creantelor si drepturile creditorilor care au obtinut o plata partiala dupa deschiderea procedurii falimentului in temeiul unui drept real sau prin invocarea compensarii legale;
  9. i) conditiile si efectele inchiderii procedurii falimentului;
  10. j) drepturile creditorilor dupa inchiderea procedurii falimentului;
  11. k) cine suporta costurile si cheltuielile aferente procedurii falimentului;
  12. l) regulile privind nulitatea, anularea sau inopozabilitatea actelor juridice care prejudiciaza drepturile tuturor creditorilor

(2) Fac exceptie de la dispozitiile alin. (1):

  1. a) exercitarea dreptului de proprietate sau a altor drepturi asupra unor instrumente financiare a caror existenta ori transmitere este supusa inregistrarii intr-un registru, intr-un cont sau intr-un sistem centralizat de depozitare, tinut ori localizat intr-un stat membru, care va fi guvernata de legea statului membru respectiv;
  2. b) contractele de report si contractele care stau la baza tranzactiilor desfasurate pe o piata reglementata, care vor fi guvernate de legea aplicabila contractelor respective, daca nu sunt incalcate dispozitiile lit. a);
  3. c) compensarea contractuala si acordurile de compensare bilaterala (netting), caz in care se aplica legea care guverneaza contractele respective.

Art. 314. – (1) Judecatorul-sindic va lua de indata masurile necesare pentru publicarea unui extras din hotararea de deschidere a procedurii falimentului in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene si in doua ziare de circulatie nationala din fiecare stat membru gazda

(2) Continutul extrasului din hotararea care face obiectul publicarii va trebui sa mentioneze, in limba oficiala sau in una dintre limbile oficiale ale statelor membre in cauza, obiectul si temeiul juridic al hotararii adoptate. Continutul extrasului va trebui sa mentioneze clar termenul de introducere a apelului, inclusiv data la care expira acest termen, precum si adresa instantei competente

(3) Procedura falimentului se aplica indiferent de efectuarea publicitatii prevazute la alin. (1) si produce efecte depline asupra creditorilor.

Art. 315. – (1) Judecatorul-sindic are dreptul de a solicita inregistrarea in registrul imobiliar, in registrul comertului si in orice alt registru public tinut in celelalte state membre a hotararii de deschidere a procedurii falimentului fata de o institutie de credit

(2) Judecatorul-sindic va lua masurile necesare pentru a asigura inregistrarea, ori de cate ori aceasta este obligatorie, potrivit legii statului membru respectiv

(3) Cheltuielile de inregistrare vor fi considerate cheltuieli ale procedurii.

Art. 316. – (1) Lichidatorul judiciar, desemnat potrivit prezentei legi, va putea actiona fara alta formalitate pe teritoriul statelor membre gazda, in baza unei copii certificate de pe hotararea instantei competente care l-a numit, emisa de aceasta

(2) Lichidatorul judiciar va putea exercita pe teritoriul statelor membre gazda toate competentele care ii revin potrivit legii romane. El va putea sa numeasca alte persoane care sa il sprijine sau sa il reprezinte in derularea procedurii pe teritoriul acestor state, in special in scopul de a surmonta dificultatile intampinate eventual de creditorii din aceste state

(3) in exercitarea competentelor sale, lichidatorul judiciar va respecta legislatia statului membru pe teritoriul caruia actioneaza, in special cu privire la procedurile de valorificare a activelor si la furnizarea de informatii angajatilor institutiei de credit din statul membru respectiv. Lichidatorul judiciar nu poate utiliza forta si nu poate solutiona litigii sau dispute.

Art. 317. – (1) Persoana care executa o obligatie intr-un stat in beneficiul unei institutii de credit fara personalitate juridica supuse unei proceduri de insolventa deschise intr-un alt stat, in loc sa o execute in beneficiul lichidatorului judiciar desemnat in cadrul acelei proceduri, este liberata daca nu a avut cunostinta de deschiderea procedurii

(2) Persoana care executa obligatia respectiva anterior indeplinirii masurilor de publicitate prevazute la art. 314 este prezumata, pana la proba contrarie, ca nu a avut cunostinta de deschiderea procedurii de insolventa; executarea obligatiei ulterior indeplinirii masurilor de publicitate prezuma, pana la proba contrarie, ca persoana a avut cunostinta de deschiderea procedurii.

Art. 318. – (1) Dupa deschiderea procedurii falimentului unei institutii de credit, persoana juridica romana, avand sucursale deschise in alte state membre, lichidatorul judiciar ii va informa de indata si in mod individual pe creditorii cunoscuti care au resedinta obisnuita, domiciliul ori sediul social in celelalte state membre

(2) Informarea, sub forma unei notificari scrise, trebuie sa se refere, in special, la termenele-limita, sanctiunile prevazute pentru nerespectarea acestor termene si cerintele legale pentru luarea in considerare a creantelor de catre instanta competenta sa inregistreze cererile de admitere a acestora sau observatii in legatura cu aceste creante, precum si cu celelalte masuri ori proceduri prevazute. Notificarea va indica si daca creantele preferentiale sau cele pentru care au fost constituite cauze de preferinta sunt sau nu sunt supuse verificarii.

Art. 319. – (1) Orice creditor al institutiei de credit debitoare, avand domiciliul/resedinta sau, dupa caz, sediul social intr-un alt stat membru decat Romania, inclusiv autoritatile publice, are dreptul sa isi declare creantele sau sa formuleze observatii scrise in legatura cu creantele sale asupra institutiei de credit, care vor fi adresate lichidatorului judiciar. Declaratia de creante sau, dupa caz, observatiile formulate pot fi inaintate in limba oficiala sau in una dintre limbile oficiale ale acelui stat membru, dar trebuie sa poarte mentiunea in limba romana: „Cerere de admitere a creantelor/Declaratie de creante” sau, dupa caz, „Observatii privind creantele”

(2) Creantele creditorilor avand domiciliul/resedinta sau, dupa caz, sediul social in afara teritoriului Romaniei vor fi tratate in acelasi mod si vor avea acelasi rang de prioritate ca si creantele de aceeasi natura ale creditorilor avand domiciliul/resedinta sau, dupa caz, sediul social pe teritoriul Romaniei

(3) Creditorii care isi exercita dreptul prevazut la alin. (1) vor transmite copii de pe actele care atesta creantele lor, daca exista, si vor indica natura creantei, data la care aceasta a luat nastere si valoarea acesteia, daca exista cauze de preferinta si alte asemenea drepturi in legatura cu creantele respective si care sunt bunurile asupra carora au fost constituite astfel de drepturi de preferinta

(4) La solicitarea lichidatorului judiciar, creditorii trebuie sa furnizeze si traducerea in limba romana a „Cererii de admitere a creantelor/Declaratiei de creante” sau, dupa caz, a „Observatiilor privind creantele” si a documentelor prezentate

(5) Lichidatorul judiciar va asigura informarea periodica a creditorilor, in modalitatea considerata corespunzatoare, in special cu privire la progresele (evolutiile) inregistrate in valorificarea activelor institutiei de credit debitoare.

Art. 320. – (1) Autoritatile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele imputernicite sa decida cu privire la aplicarea uneia sau mai multor masuri de reorganizare ori deschiderea unei proceduri de lichidare cu privire la o institutie de credit, inclusiv la sucursalele acesteia stabilite in alte state membre. Legea statului membru de origine se va aplica potrivit prevederilor art. 313 alin. (1). Dispozitiile art. 313 alin. (2) se vor aplica si sucursalelor din Romania ale institutiilor de credit din alte state membre

(2) Autoritatile administrative sau judiciare sunt autoritatile stabilite potrivit legii nationale, care decid cu privire la luarea masurilor de reorganizare sau de incepere a procedurilor de lichidare

(3) Masurile de reorganizare sunt masurile adoptate de autoritatile administrative sau judiciare, destinate sa mentina ori sa restabileasca situatia financiara a unei institutii de credit si care ar putea afecta drepturile preexistente ale unor terti, inclusiv masurile care implica posibilitatea unei suspendari a platilor, a unei suspendari a masurilor de executare sau a unei reduceri a creantelor; persoanele care sunt implicate in activitatea interna a institutiilor de credit, administratorii si actionarii nu sunt considerati terti

(4) Procedura de lichidare este procedura colectiva initiata si controlata de autoritatile administrative sau judiciare cu scopul de a valorifica activele unei institutii de credit sub supravegherea acestor autoritati, inclusiv in cazul in care procedura se inchide printr-un concordat sau alta masura similara.

Art. 321. – (1) Daca asupra unei institutii de credit dintr-un stat membru, care desfasoara activitate pe teritoriul Romaniei, au fost dispuse masuri de reorganizare sau o procedura de lichidare, acestea se vor aplica fara alte formalitati pe teritoriul Romaniei si vor produce efecte in conditiile si de la data prevazute in legislatia statului membru respectiv

(2) Masurile de reorganizare sau procedura de lichidare se va aplica potrivit legislatiei statului membru de origine si tinand seama de prevederile art. 313

(3) La primirea notificarii corespunzatoare de la autoritatea competenta a statului membru de origine, Banca Nationala a Romaniei va informa de indata, prin publicarea in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea a IV-a, despre decizia de deschidere a unei proceduri de reorganizare judiciara sau de faliment

(4) Autoritatile administrative sau judiciare competente din statul membru de origine, administratorul sau lichidatorul judiciar va comunica oficiului registrului comertului la care sucursala institutiei de credit respectiva este inregistrata decizia privind masurile de reorganizare sau de deschidere a procedurii de lichidare, in vederea efectuarii mentiunilor corespunzatoare. Comunicarea va fi transmisa de autoritatile mentionate si la doua ziare de circulatie nationala din Romania, in vederea publicarii

(5) Prin administrator se intelege persoana ori organismul desemnat de autoritatile administrative sau judiciare, a carui sarcina este de a administra masurile de reorganizare

(6) Lichidator judiciar este persoana ori organismul desemnat de autoritatile administrative sau judiciare, a carui sarcina este de a administra procedurile de lichidare

(7) Persoanele imputernicite sa puna in aplicare masurile dispuse de autoritatea administrativa sau judiciara din statul membru de origine vor putea actiona, fara alta formalitate, pe teritoriul Romaniei, in baza unei copii certificate de pe actul de numire sau a unui certificat emis de respectiva autoritate, insotite de o traducere in limba romana

(8) Persoanele prevazute la alin. (5) vor putea exercita pe teritoriul Romaniei toate competentele care le revin potrivit legislatiei din statul membru de origine. Aceste persoane vor putea sa numeasca alte persoane care sa le reprezinte pe teritoriul Romaniei, inclusiv in scopul de a acorda asistenta creditorilor pe parcursul aplicarii masurilor in cauza

(9) in exercitarea competentelor sale pe teritoriul Romaniei, persoanele prevazute la alin. (5) vor respecta legislatia romana, in special cu privire la procedurile de valorificare a activelor si la furnizarea de informatii angajatilor din Romania ai institutiei de credit straine. Competentele nu pot include utilizarea fortei sau dreptul de a solutiona litigii ori dispute.

Art. 322. – (1) Banca Nationala a Romaniei va informa fara intarziere autoritatile competente din statele membre gazda asupra masurilor de reorganizare sau asupra hotararii de deschidere a procedurii lichidarii, luata intr-un stat nemembru cu privire la o institutie de credit si la sucursala acesteia din Romania, atunci cand institutia de credit are sediul in alt stat decat un stat membru si are deschise sucursale si pe teritoriul altor state membre

(2) Informarea va fi facuta imediat dupa ce Banca Nationala a Romaniei a retras autorizatia de functionare a sucursalei ca urmare a deschiderii procedurii de lichidare sau de indata ce a luat cunostinta despre luarea masurilor de reorganizare cu privire la sucursala. in comunicare se va mentiona si faptul ca autorizatia de functionare a sucursalei din Romania a fost retrasa.

 

CAPITOLUL V

Reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul falimentului societatilor de asigurare/reasigurare

SECTIUNEA 1

Domeniul de aplicare. Competente si legea aplicabila

 

Art. 323. – Prezentul capitol reglementeaza:

  1. a) procedura falimentului societatilor de asigurare/reasigurare persoane juridice romane si a sucursalelor acestora, cu sediul pe teritoriul altor state membre ale Uniunii Europene, aflate in stare de insolventa;
  2. b) procedura falimentului privind o sucursala situata intr-un stat membru si apartinand unei societati de asigurare/reasigurare al carei sediu este situat intr-un stat tert;
  3. c) conditiile in care autoritatile implicate se informeaza si se consulta reciproc in ceea ce priveste procedura de faliment a societatilor de asigurare/reasigurare.

Art. 324. – (1) Instanta determinata potrivit prevederilor art. 41 este singura autoritate competenta imputernicita sa decida cu privire la aplicarea procedurii falimentului in ceea ce priveste o societate de asigurare/reasigurare, persoana juridica romana, inclusiv sucursalele acesteia din alte state membre. Hotararea instantei se poate lua in absenta ori dupa adoptarea unor masuri de redresare financiara. Hotararea de deschidere a procedurii falimentului, precum si efectele acesteia se afla sub incidenta legii statului roman. Prevederile art. 9 si 10 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator

(2) Hotararea instantei competente prevazute la alin. (1) privind deschiderea procedurii falimentului impotriva unei societati de asigurare/reasigurare, persoana juridica romana, inclusiv in ceea ce priveste sucursalele acesteia din alte state membre, este recunoscuta, fara o alta formalitate, pe teritoriile tuturor celorlalte state membre si isi produce efectele in aceste state de indata ce decizia isi produce efectele in statul roman

(3) Instanta competenta prevazuta la alin. (1) informeaza de indata Autoritatea de Supraveghere Financiara cu privire la hotararea de a deschide o procedura de faliment, inclusiv cu privire la efectele practice pe care o astfel de procedura le poate avea; informarea se face inainte de adoptarea hotararii sau imediat dupa aceea. Autoritatea de Supraveghere Financiara informeaza de urgenta autoritatile de supraveghere din toate celelalte state membre despre hotararea de a deschide procedura falimentului, inclusiv despre efectele concrete posibile ale unei astfel de proceduri

(4) Dispozitiile alin. (1)-(3) nu impiedica aplicarea prevederilor referitoare la exercitarea cailor de atac impotriva hotararilor instantei.

Art. 325. – (1) Dupa informarea prevazuta la art. 324 alin. (3), Autoritatea de Supraveghere Financiara va lua de indata masurile necesare pentru publicarea unui extras din hotararea de deschidere a procedurii falimentului in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene

(2) Prevederile art. 9-11 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, se aplica in mod corespunzator. De asemenea, sunt exceptate de la principiul potrivit caruia efectele deschiderii procedurii falimentului societatii de asigurare/reasigurare, persoana juridica romana, inclusiv a sucursalelor acesteia din alte state membre, se afla sub incidenta legii romane, compensarea contractuala si orice acord de compensare bilaterala (netting), caz in care se aplica exclusiv legea care guverneaza contractele respective.

Art. 326. – (1) Instanta determinata potrivit legii romane este in drept si poate solicita inregistrarea hotararii de deschidere a procedurii falimentului unei societati de asigurare/reasigurare debitoare in registrul imobiliar, in registrul comertului, precum si/sau in orice alt registru public tinut in alte state membre

(2) in toate cazurile in care inregistrarea prevazuta la alin. (1) este obligatorie potrivit legii statului membru respectiv, instanta dispune toate masurile necesare efectuarii acestei operatiuni. Cheltuielile ocazionate cu inregistrarea se considera cheltuieli ale procedurii.

Art. 327. – (1) Lichidatorul judiciar desemnat potrivit art. 251 poate actiona pe teritoriul unor state membre gazda, fara a fi necesara o alta formalitate, fie in baza unei copii certificate de pe hotararea instantei competente care l-a desemnat, fie in temeiul unui certificat emis de aceasta. Actul de desemnare poate fi tradus in limba oficiala sau in una dintre limbile statului membru pe teritoriul caruia lichidatorul judiciar urmeaza sa actioneze, fara a fi necesara legalizarea acestuia sau orice alta forma similara

(2) Lichidatorul judiciar poate exercita pe teritoriul statelor membre gazda toate competentele care ii revin potrivit legii romane si poate numi oricare persoana care sa il ajute si/sau sa il reprezinte in derularea procedurii pe teritoriul acelor state, in special in scopul de a inlatura dificultatile intampinate de creditorii de asigurari din aceste state. in aceleasi conditii, lichidatorul judiciar desemnat potrivit legii unui alt stat membru poate actiona pe teritoriul statului roman, atunci cand acesta este stat membru gazda

(3) in exercitarea competentelor sale, lichidatorul judiciar se supune legilor statului pe al carui teritoriu actioneaza, in special in ceea ce priveste procedurile de valorificare a activelor si furnizarea informatiilor angajatilor societatii de asigurare/reasigurare din statul membru respectiv; competentele exclud utilizarea fortei sau dreptul de a solutiona litigii ori dispute de orice fel.

Art. 328. – in situatia in care, dupa deschiderea procedurii falimentului, o societate de asigurare/reasigurare instraineaza cu titlu oneros un activ imobiliar, o nava si/sau o aeronava supusa inscrierii intr-un registru public sau, dupa caz, valori mobiliare si/sau titluri a caror existenta sau transfer presupune introducerea intr-un registru sau cont stabilit prin lege ori care sunt plasate intr-un sistem central de depozite reglementat de legea unui stat membru, validitatea actului respectiv se afla sub incidenta legii statului membru pe al carui teritoriu se afla activul imobiliar sau sub a carui autoritate se tine registrul/contul/sistemul respectiv.

 

SECTIUNEAa 2-a

Informarea si drepturile creditorilor de asigurari

 

Art. 329. – (1) Dupa deschiderea procedurii falimentului impotriva unei societati de asigurare/reasigurare, persoana juridica romana, Autoritatea de Supraveghere Financiara sau, dupa caz, lichidatorul judiciar ii informeaza de indata pe creditorii de asigurari cunoscuti, care au resedinta obisnuita, domiciliul ori sediul social in Romania sau intr-un alt stat membru

(2) Informarea se face sub forma unei notificari scrise, comunicata in mod individual fiecarui creditor de asigurari, si se refera in special la termenele-limita, sanctiunile prevazute pentru nesocotirea acestor termene, organismul sau autoritatea abilitata sa accepte prezentarea creantelor sau observatiile referitoare la creante si alte masuri prevazute, cerintele legale pentru luarea in considerare a creantelor de catre instanta competenta cu inregistrarea cererilor de admitere a acestora sau a observatiilor in legatura cu aceste creante. Notificarea va indica, de asemenea, daca sunt sau nu sunt supuse verificarii creantele preferentiale sau cele pentru care au fost constituite cauze de preferinta. in cazul creantelor de asigurare, notificarea va indica in plus efectele generale ale procedurii de lichidare asupra contractelor de asigurare, in special data la care contractele de asigurare sau operatiunile vor inceta sa produca efecte, precum si drepturile si indatoririle persoanelor asigurate in ceea ce priveste contractul sau operatiunea

(3) Informarea prevazuta la alin. (2) se face in limba romana. in acest scop se foloseste un formular cu titlul: „Cerere de admitere a creantei; termene ce trebuie respectate” sau, dupa caz, „Invitatie de a prezenta observatii referitoare la o creanta; termene ce trebuie respectate”, scris in toate limbile oficiale ale Uniunii Europene. in orice caz, daca un creditor cunoscut detine o creanta de asigurare, informarea cuprinsa in notificare va fi furnizata in limba oficiala sau in una dintre limbile oficiale a/ale statelor membre in care creditorul isi are resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul principal, dupa caz.

Art. 330. – (1) Creditorii de asigurari care, dupa caz, au resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul principal pe teritoriul unui stat membru, inclusiv autoritatile publice din acel stat, au dreptul sa prezinte si sa inregistreze creante de asigurari sau sa faca observatii scrise referitoare la acestea, in conditiile prezentei legi

(2) Cererile de admitere a creantelor si/sau, dupa caz, observatiile cu privire la acestea se adreseaza Fondului de garantare si/sau lichidatorului judiciar si se transmit in limba oficiala ori in una dintre limbile oficiale a/ale statului membru, situatii in care aceste inscrisuri vor purta in mod obligatoriu mentiunea in limba romana „Cerere de admitere a creantei” sau, dupa caz, „Observatii referitoare la creante”

(3) Creantele creditorilor de asigurari care au resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul principal intr-un stat membru beneficiaza de acelasi tratament si de acelasi rang ca si creantele de asigurari de aceeasi natura, susceptibile de a fi prezentate de creditorii de asigurari care au resedinta obisnuita, domiciliul sau sediul principal in Romania

(4) Creditorii de asigurari care isi exercita drepturile prevazute la alin. (1) sunt obligati sa transmita copii de pe actele care atesta creantele lor, daca acestea exista, sa indice natura creantei, momentul nasterii si valoarea acesteia, daca exista cauze de preferinta si alte asemenea drepturi, precum si care sunt creantele care beneficiaza de astfel de cauze de preferinta. Creditorii de asigurari nu sunt obligati sa indice prioritatea acordata creantelor de asigurare potrivit prevederilor art. 267

(5) Fondul de garantare si/sau lichidatorul judiciar, dupa caz, este obligat sa asigure informarea periodica a creditorilor de asigurari in conditiile legii, in special cu privire la stadiul valorificarii activelor societatii de asigurare/reasigurare debitoare

(6) Autoritatile de supraveghere ale statelor membre pot solicita informatii privind evolutia procedurii de faliment de la Autoritatea de Supraveghere Financiara.

 

SECTIUNEA a 3-a

Reguli privind procedura falimentului, aplicabila sucursalelor societatilor de asigurare/reasigurare din alte state membre ale Uniunii Europene, care au sediul in Romania

 

Art. 331. – Autoritatile administrative sau judiciare ale statului membru de origine sunt singurele imputernicite sa decida in ceea ce priveste deschiderea unei proceduri de faliment impotriva unei societati de asigurare/reasigurare, inclusiv cu privire la sucursalele acesteia stabilite in statele membre. Legea statului membru de origine se aplica potrivit prevederilor art. 9-11 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, ale art. 325 alin. (2) si ale art. 328.

Art. 332. – (1) Procedura falimentului dispusa asupra unei societati de asigurare/reasigurare dintr-un alt stat membru care desfasoara activitate pe teritoriul Romaniei se aplica fara alte formalitati pe teritoriul Romaniei si produce efecte in conditiile si de la data prevazute in legislatia din statul membru respectiv. in aceleasi conditii, procedura falimentului, instituita prin prezentul capitol, se aplica pe teritoriul statelor membre in ceea ce priveste o societate de asigurare/reasigurare, persoana juridica romana, inclusiv sucursalele acesteia stabilite pe teritoriul acelor state

(2) Procedura falimentului se aplica potrivit legislatiei din statul membru de origine, cu exceptiile expres prevazute de lege

(3) La primirea notificarii corespunzatoare de la Autoritatea de Supraveghere Financiara a statului membru de origine, autoritatea competenta informeaza de indata creditorii de asigurari despre decizia de deschidere a unei proceduri de faliment, prin publicarea acesteia in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I.

Art. 333. – (1) Persoanele imputernicite sa aplice masurile dispuse de autoritatile competente din statul membru de origine pot actiona fara nicio alta formalitate pe teritoriul Romaniei, in baza unei copii certificate de pe actul de numire sau a unui certificat emis de autoritatea respectiva, insotite de traducerea in limba romana

(2) Persoanele prevazute la alin. (1) pot sa isi exercite pe teritoriul Romaniei toate competentele care le revin potrivit legislatiei statului membru de origine; aceste persoane vor putea sa numeasca alte persoane care sa le reprezinte pe teritoriul Romaniei, inclusiv in scopul acordarii asistentei creditorilor de asigurari pe parcursul aplicarii masurilor in cauza

(3) in exercitarea atributiilor si competentelor lor pe teritoriul Romaniei, persoanele prevazute la alin. (1) sunt obligate sa respecte legislatia romana, in special cu privire la procedurile de valorificare a activelor si la furnizarea de informatii angajatilor din Romania ai societatii de asigurare/reasigurare straine.

Art. 334. – Autoritatile administrative sau judiciare competente din statul membru de origine sau lichidatorul judiciar, dupa caz, au obligatia sa comunice in ceea ce priveste decizia de deschidere a procedurii de faliment oficiului registrului comertului la care societatea de asigurare/reasigurare respectiva este inregistrata, pentru a fi efectuate mentiunile corespunzatoare.

Art. 335. – (1) Instanta competenta, potrivit legii romane, este obligata sa informeze de indata, prin intermediul Autoritatii de Supraveghere Financiara, autoritatile competente din statele membre gazda asupra hotararii de deschidere a procedurii falimentului, inclusiv asupra efectelor pe care le poate avea aceasta procedura, daca hotararea a fost dispusa cu privire la o sucursala sau o filiala din Romania a unei societati de asigurare/reasigurare avand sediul stabilit in alt stat decat un stat membru, dar care are deschise sucursale si/sau filiale pe teritoriul altor state membre

(2) Informarea se va face inainte de pronuntarea hotararii de deschidere a procedurii sau imediat dupa acest moment si va preciza daca autorizatia de functionare a sucursalei sau a filialei respective a fost retrasa.

 

SECTIUNEA a 4-a

Sucursalele societatilor de asigurare/reasigurare din statele terte

 

Art. 336. – (1) Sub rezerva definitiilor prevazute la art. 5 pct. 31 si 63 si in scopul aplicarii dispozitiilor privind procedura de faliment, reglementata de prezentul capitol, privind o sucursala situata intr-un stat membru si apartinand unei societati de asigurare/reasigurare al carei sediu principal este localizat in afara Uniunii Europene:

  1. a) stat membru de origine inseamna statul membru in care sucursala a primit o autorizatie de functionare;
  2. b) autoritati de supraveghere si autoritati competente inseamna autoritatile statului membru in care sucursala a primit autorizatia

(2) in cazul in care o societate de asigurare/reasigurare al carei sediu principal se afla in afara Uniunii Europene are sucursale stabilite in cel putin doua state membre, fiecare sucursala beneficiaza de un tratament independent in ceea ce priveste aplicarea prezentului titlu. Autoritatile competente si autoritatile de supraveghere, precum si lichidatorii judiciari desemnati din aceste state membre vor coopera si isi vor coordona actiunile, in vederea exercitarii atributiilor si competentelor stabilite de lege.

 

TITLUL IV

Sanctiuni

 

Art. 337. – (1) Nerespectarea prevederilor art. 83 alin. (3) constituie contraventie si se sanctioneaza cu amenda de la 10.000 lei la 30.000 lei

(2) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac de catre organele de specialitate ale Agentiei Nationale de Administrare Fiscala, din oficiu sau la sesizarea administratorului judiciar/lichidatorului judiciar sau a oricarei persoane interesate. Veniturile rezultate din aplicarea sanctiunii prevazute la alin. (1) se fac venit la bugetul de stat

(3) incalcarea in orice mod a obligatiilor prevazute la art. 246 privind inregistrarea cererii de deschidere a procedurii falimentului unei societati de asigurare/reasigurare constituie contraventie si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:

  1. a) amenda, aplicabila asiguratorului/reasiguratorului, de la 15.000 lei la 30.000 lei;
  2. b) amenda, aplicabila persoanelor semnificative ale asiguratorului/reasiguratorului, de la 5.000 lei la 15.000 lei;
  3. c) amenda, aplicabila persoanelor semnificative ale brokerului de asigurare si/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei;
  4. d) amenda, aplicabila lichidatorilor asiguratorului/reasiguratorului sau brokerului de asigurare si/sau de reasigurare, de la 5.000 lei la 15.000 lei

(4) Constatarea contraventiei si aplicarea sanctiunilor prevazute la alin. (3) se fac de catre Autoritatea de Supraveghere Financiara. Sanctiunile se aplica asiguratorului/reasiguratorului sau persoanelor semnificative care au participat la comiterea faptelor contraventionale. Sanctiunea amenzii se aplica separat fiecarei persoane care a participat la savarsirea contraventiei

(5) in functie de natura si de gravitatea faptei, Autoritatea de Supraveghere Financiara poate aplica, odata cu amenda prevazuta la alin. (3), oricare dintre sanctiunile prevazute la art. 39 alin. (3) lit. d) si e) din Legea nr. 32/2000, cu modificarile si completarile ulterioare

(6) Contraventiilor prevazute la alin. (1) si (3) le sunt aplicabile dispozitiile Ordonantei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contraventiilor, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 180/2002, cu modificarile si completarile ulterioare.

 

TITLUL V

Dispozitii tranzitorii si finale

 

Art. 338. – Limitele amenzilor judiciare prevazute de prezenta lege se actualizeaza periodic, prin hotarare a Guvernului, in functie de indicele inflatiei.

Art. 339. – (1) Procedura falimentului prevazuta de titlul II cap. IV, declansata impotriva unei societati de asigurare/reasigurare care cumpara un bun, nu afecteaza rezerva dreptului de proprietate a vanzatorului atunci cand, in momentul deschiderii procedurii respective, bunul respectiv se afla situat pe teritoriul unui stat membru, altul decat statul in care procedurile respective au fost deschise

(2) Procedura de faliment deschisa impotriva unei societati de asigurare/reasigurare care vinde un bun, dupa livrarea acestuia, nu constituie o cauza de rezolutiune sau de denuntare a vanzarii si nu impiedica dobandirea de catre cumparator a proprietatii, daca bunul respectiv se afla, la momentul deschiderii procedurii, pe teritoriul unui stat membru, altul decat cel in care procedurile respective au fost deschise

(3) Prevederile alin. (1) si (2) nu impiedica exercitarea actiunilor privind nulitatea, anularea si/sau inopozabilitatea reglementate de lege

(4) Procedura falimentului reglementata prevazuta de titlul II cap. I nu impiedica si nu afecteaza exercitarea drepturilor creditorilor de asigurari privind compensarea creantelor lor cu creantele societatii de asigurare/reasigurare supuse acestor proceduri, in conditiile legii. Prevederile alin. (3) se aplica in mod corespunzator.

Art. 340. – Ori de cate ori prin legi si prin alte acte normative se face trimitere la Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, sau la Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc, cu modificarile ulterioare, la Ordonanta Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 278/2004, cu modificarile si completarile ulterioare, la sectiunile 1-3 ale capitolului III, capitolul IV si art. 83 din Legea nr. 503/2004, republicata, cu modificarile ulterioare, sau la Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, cu modificarile si completarile ulterioare, abrogate prin prezenta lege, trimiterea se considera a fi facuta la prezenta lege.

Art. 341. – Orice decaderi, limitari, interdictii ori altele asemenea instituite prin norme legale sau prevederi contractuale pentru cazul deschiderii procedurii de insolventa vor fi aplicabile doar de la data deschiderii falimentului. Dispozitiile contrare se abroga.

Art. 342. – (1) Dispozitiile prezentei legi se completeaza, in masura in care nu contravin, cu cele ale Codului de procedura civila si ale Codului civil

(2) Prevederile cap. I al titlului III nu sunt aplicabile raporturilor de drept international privat din domeniul insolventei care cad sub incidenta Regulamentului Consiliului (CE) nr. 1.346/2000.

Art. 343. – Procesele incepute inainte de intrarea in vigoare a prezentei legi raman supuse legii aplicabile anterior acestei date.

Art. 344. – La data intrarii in vigoare a prezentei legi se abroga:

  1. a) Legea nr. 85/2006 privind procedura insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 359 din 21 aprilie 2006, cu modificarile si completarile ulterioare;
  2. b) Legea nr. 381/2009 privind introducerea concordatului preventiv si mandatului ad-hoc, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 870 din 14 decembrie 2009, cu modificarile ulterioare;
  3. c) Ordonanta Guvernului nr. 10/2004 privind falimentul institutiilor de credit, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 84 din 30 ianuarie 2004, aprobata cu modificari si completari prin Legea nr. 278/2004, cu modificarile si completarile ulterioare;
  4. d) sectiunile 1-3 ale capitolului III, capitolul IV si art. 83 din Legea nr. 503/2004 privind redresarea financiara, falimentul, dizolvarea si lichidarea voluntara in activitatea de asigurari, republicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 453 din 23 iulie 2013, cu modificarile ulterioare;
  5. e) Legea nr. 637/2002 cu privire la reglementarea raporturilor de drept international privat in domeniul insolventei, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 931 din 19 decembrie 2002, cu modificarile si completarile ulterioare;
  6. f) art. 175 din Legea nr. 187/2012 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 757 din 12 noiembrie 2012, cu modificarile ulterioare, precum si art. 81 din Legea nr. 255/2013 pentru punerea in aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedura penala si pentru modificarea si completarea unor acte normative care cuprind dispozitii procesual penale, publicata in Monitorul Oficial al Romaniei, Partea I, nr. 515 din 14 august 2013;
  7. g) orice alte dispozitii contrare. Prezenta lege transpune Directiva 2001/24/CE a Parlamentului European si a Consiliului din 4 aprilie 2001 privind reorganizarea si lichidarea institutiilor de credit, publicata in Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria L, nr. 125 din 5 mai
  8. Aceasta lege a fost adoptata de Parlamentul Romaniei, cu respectarea prevederilor art. 75 si ale art. 76 alin. (1) din Constitutia Romaniei, republicata.

 

Presedintele Camerei Deputatilor Valeriu Stefan- Zgonea

Presedintele Senatului Calin-Constantin-Anton Popescu-Tariceanu

 

Bucuresti, 25 iunie 2014.

Nr. 85.